Când deruta era mare, când poporul era la cheremul idolatrilor, Sfântul Prooroc Ilie s-a rugat lui Dumnezeu și Dumnezeu a coborât foc din cer și a ars jertfa. Poporul entuziasmat a scandat: „Domnul este Dumnezeu, Domnul este Dumnezeu!” (3 Regi 19, 39). Sfântul Mare Prooroc Ilie a trăit cu 800 de ani înaintea lui Hristos.
Ilie a dus o viață sfântă, L-a propovăduit pe Dumnezeu și a fost ridicat cu trupul la cer. Ne spune Sfânta Scriptură că Ilie, dimpreună cu ucenicul său Elisei, mergeau pe cale, și „pe când mergeau ei așa pe drum și grăiau, deodată s-a ivit un car și cai de foc și, despărțindu-i pe unul de altul, a ridicat pe Ilie în vârtej de vânt la cer” (4 Regi 2, 11).
Vremurile actuale nu-s identice cu cele de atunci, dar sunt asemănătoare. Atunci idolatria îi smintea pe mulți, iar acum patimile moderne îi copleșesc. Este vorba în lumea secularizată de patima trupului și de patima banului. Trupul se desfată cu cele mai rafinate plăceri pe care i le poate oferi o lume care are din belșug cele necesare. Iar pentru a face rost de ele, ai nevoie de bani.
Ce va fi mâine, ce se va întâmpla cu această lume dezordonată, nu-l prea interesează pe omul „civilizat”. Să mâncăm și să bem că mâine vom muri! Cele spirituale nu-l interesează pe acest om. Gândul la Dumnezeu, mersul la biserică, nu-l tulbură pe omul contemporan nouă.
Și când te gândești că pionierii Uniunii Europene erau credincioși și cercetau biserica. Jean Monnet, Alcide De Gasperi, Konrad Adenauer și ceilalți erau creștini practicanți. Steagul Uniunii Europene își are origine biblică. Este vorba de cartea Apocalipsei, capitolul 12, versetul 1: „Și s-a arătat din ceruri semn mare: o femeie înveșmântată cu soarele, și luna era picioarele ei, și pe cap purta cunună din douăsprezece stele”.
E clar că este vorba de Maica Domnului. Culoarea ei albastră este culoarea steagului, iar pe steag sunt cele douăsprezece stele. Maica Domnului este protectoarea Uniunii Europene. Mai nou se mai face vorbire de această realitate? Sau se mai spune că Europa are rădăcini creștine?
Necazul este că a slăbit credința, ca pe vremea Proorocului Ilie. Lucian Blaga, în cartea de aforisme „Pietre pentru templul meu”, zice: „stau pe vârf de munte noaptea. Văd contururi de sate și de orașe. Aprind un muc de lumânare. Dintr-o dată văd clar copacii la doi pași și mai departe nimic. Științele exacte aprind mucul de lumânare. Mai departe vedem doar cu ajutorul credinței”.
Nu știu dacă spunând aceste lucruri voi putea întări credința cuiva. Îl las să facă lucrul acesta pe Dreptul Iov și Proorocul Ilie. „Dar ia întreabă dobitoacele, și te vor învăța, și păsările cerului, și te vor lămuri; sau vorbește cu pământul, și-ți va da învățătură, și peștii mării și îți vor istorisi cu de-amănuntul. Cine nu cunoaște din toate acestea că mâna Domnului a făcut aceste lucruri?” (Iov 12, 7-9).
Citim în cartea a treia a Regilor că, după ce la rugăciunea lui Ilie Dumnezeu a ars în mod minunat jertfa, „tot poporul, când a văzut aceasta, a căzut cu fața la pământ și a zis: Domnul este Dumnezeu, Domnul este Dumnezeu” (3 Regi 18, 39).
Și noi am dori să avem puterea de convingere a lui Ilie, dar, din păcate, suntem slabi. Îl rugăm pe Proorocul Ilie să intervină pentru noi și-n lumea aceasta secularizată să-i putem convinge pe cât mai mulți să aibă o viață creștinească normală și practicantă.
† ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului
