Domnul întrupându-Se se identifică cu tot omul

de Spiritualitate

Una din sărbătorile mari ale Maicii Domnului este Bunavestire, pe care o prăznuim la 25 martie. Ne amintim acum de ziua în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit-o pe Sfânta Fecioară că ea Îl va naşte pe Mesia (Luca 1, 26-38) şi acum se zămisleşte dumnezeiescul Prunc în pântecele său, prin puterea Sfântului Duh.

Marea lucrare ce are loc la Bunavestire o rezumă troparul sărbătorii: „Astăzi este începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu, fiu Fecioarei se face, şi Gavriil harul îl binevesteşte. Pentru acesta şi noi, împreună cu dânsul, Născătoarei de Dumnezeu să-i strigăm: bucură-te cea plină de har, Domnul este cu tine[1].

Fiul lui Dumnezeu se face om ca să-i dea omului posibilitatea de a se îndumnezei. Domnul Iisus Hristos a pus accent pe numirea Sa de „Fiul Omului”: „El a insistat să se numească Fiul omului pentru a arăta că, deşi e Dumnezeu, S-a făcut cu adevărat Fiul omului El însuşi[2].

S-a făcut fiu Fecioarei. De ce? Ne spune Părintele Dumitru Stăniloae: „Naşterea Fiului lui Dumnezeu din Fecioară a ţinut seamă de neputinţa imanenţei umane de a se mântui prin ea însăşi, de a sparge în sus orizontul închis al umanului supus repetiţiei şi morţii, de a încadra pe toţi cei ce se nasc din Hristos după har în şirul celor «născuţi» din Dumnezeu[3].

Este grăitoare în acest sens şi slujba praznicului: „Taina cea din veac se descoperă astăzi şi Fiul lui Dumnezeu, Fiu al omului se face, ca părtaş fiind la ceea ce este mai rău, să mă împărtăşească pe mine din ceea ce este mai bun. Amăgit a fost odinioară Adam şi dorind să fie Dumnezeu, nu a fost. Iar Dumnezeu se face om, ca pe Adam să-l facă Dumnezeu[4].

Consecinţele sunt enorme. Domnul Hristos asumându-Şi firea noastră ne face pe noi toţi fraţi ai Lui. În Evanghelia Judecăţii Universale, referitor la cei ce au lucrat faptele milei trupeşti şi sufleteşti, Mântuitorul ne spune: „flămând am fost şi M-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi M-aţi dat să beau, străin am fost şi M-aţi primit; Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine” (Matei 25, 35-36).

Domnul întrupându-Se se identifică cu tot omul, cu întreg Adamul. Atitudinea noastră faţă de oameni e de fapt atitudinea faţă de El. Povestirea spune că o mănăstire vestită a decăzut. Vocaţiile s-au împuţinat, credincioşii n-o mai cercetau, iar bătrânul ei stareţ era dezamăgit. Dorind să afle cauza acestei stări de lucruri s-a dus la un mare duhovnic, care i-a spus: din mănăstirea voastră a dispărut dragostea şi spiritul de comuniune. Într-unul dintre vieţuitorii mănăstirii voastre este deghizat Hristos şi voi Îl neglijaţi. Cum doriţi să vă meargă bine? S-a întors acasă şi  le-a spus puţinilor călugări ce mai rămăseseră aceste lucruri. Toţi s-au problematizat şi se întrebau în cine S-a deghizat Hristos? În paraclisier? În portar? În eclesiarh? În bucătar? Oricum, au început să-i trateze pe toţi cu multă dragoste şi atenţie. Rezultatul? S-au înmulţit vocaţiile, lumea a început să caute din nou mănăstirea, atmosfera era una minunată.

Sărbătoarea Buneivestiri ne descoperă două direcţii în care este dirijată atenţia noastră. Pe de o parte o preamărim pe Maica Domnului, care a primit să-L întrupeze pe Domnul Hristos, pe de altă parte, suntem chemaţi să fim atenţi cu semenii noştri, care sunt fraţii Lui.

După Bunavestire, Maica Domnului a făcut un act de tandreţe şi de filantropie, vizitând-o pe verişoara sa Elisabeta care era însărcinată în a şasea lună cu Sfântul Ioan Botezătorul. Şi a rămas cu ea trei luni până a născut. Maica Domnului, de îndată după întâlnirea cu Arhanghelul Gavriil şi după ce a fost adumbrită de Duhul Sfânt, a alergat la Elisabeta ca s-o copleşească şi pe acesta şi pe fiul ei nenăscut încă, cu harurile primite.


[1] Mineiul pe Martie, Reîntregirea, Alba Iulia, 2001, p. 187.

[2] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, EIBMBOR, Bucureşti, 1978, p. 77.

[3] Ibidem, p.79.

[4] Mineiul pe Martie, Reîntregirea, Alba Iulia, 2001, p. 201.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Spiritualitate
Bunavestire în cântările Bisericii | Pr. Prof. Vasile Stanciu

Bunavestire în cântările Bisericii | Pr. Prof. Vasile Stanciu

Bunavestire este prin excelenţă una dintre sărbătorile cele mai reprezentative închinate Preacuratei Fecioarei Maria, cu o vechime ce se pierde în negura timpului. Ea a pătruns în conștiinţa Bisericii și implicit a membrilor ei ca un eveniment istoric și deopotrivă...

Fiul lui Dumnezeu, fiu Fecioarei se face | Mitropolitul Andrei

Fiul lui Dumnezeu, fiu Fecioarei se face | Mitropolitul Andrei

Una din sărbătorile mari ale Maicii Domnului este Bunavestire, pe care o prăznuim la 25 martie. Ne amintim acum de ziua în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit-o pe Sfânta Fecioară că ea Îl va naşte pe Mesia (Luca 1, 26-38) şi acum Se zămisleşte dumnezeiescul Prunc...

Primele trei zile din Postul Mare

Primele trei zile din Postul Mare

Cele trei zile ale Postului Mare au mai mult sensul de a-l obişnui pe creştin cu postul, cu înfrânarea. Apoi, când va mânca în fiecare zi la ceasul al nouălea (ora 3 după-amiază), va considera aceasta prăznuire. - Gheronda, care este noima celor trei zile? - Cele trei...

Postul Paștilor durează mai mult de 40 de zile?

Postul Paștilor durează mai mult de 40 de zile?

Postul Paștilor, Păresimile sau Patruzecimea – adică postul dinaintea Învierii Domnului – este cel mai lung și mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. În primele trei secole creștine, durata şi felul postirii nu erau uniforme în tot...

Post integral | Mitropolitul Andrei

Post integral | Mitropolitul Andrei

Nu ştiţi voi postul care Îmi place?- zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de...