Domnul pe fugă

de | dec. 26, 2020 | Eseu

Magii cu bucluc

Vizita magilor la Hristos a fost precedată de o altfel de întrevedere oficială. Una cu Irod. Ca personalități de vază ale locurilor din care veneau, trebuiau să aibă întâlniri și cu liderii locali ai meleagurilor prin care treceau. A lor, a fost nițel fortuită. Li se ascunsese steaua și credeau că poate el i-ar putea călăuzi. Așa se face că au ajuns și la regișorul local, căruia „mărinimia” romană îi permitea să-și facă mendrele, cu condiția de a-i rămâne vasal.

Cele comunicate lui, n-au avut însă, efectul scontat. Temător peste măsură, Măria Sa, a fost totuși precaut, în a le arăta acestora ce crede despre nașterea Pruncului Mântuitor. Nici pe ei nu i-a dus mintea, deși erau firi luminate, să conecteze ideea de mesianitate cu cea de regalitate. Ar fi înțeles astfel că suveranul vedea aceasta ca pe o amenințare la propria lui domnie. De unde să știe îmbuibatul că nu despre Regatul lui Israel cel pământesc, se vorbea în proorocii?

Așa se face că magii n-au scăpat de regele curios până ce nu i-au promis că se vor întoarce să-i spună unde se sălășluiește Pruncul. La rândul lui, a promis că va merge și el să îi aducă cuvenitele onoruri. Că doar, gura nu-l durea! Ce-avea el de gând să facă, se va vădi mai încolo.

Îngerii și rutele ocolitoare

Cel născut în ieslea Betheleemului, beneficia  însă de protecție la nivel înalt. Muuult mai înalt decât Irod! Așa se face că după întâlnirea cu El, oaspeții din depărtări vor fi ghidați de un înger ce acționează pe post de GPS, pe o rută ocolitoare, iar Iosif va fi și el deșteptat de un mesager divin și mânat de urgență în Egipt. Providența divină, ce-și face simțită prezența în viața oricui o solicită și crede și chiar și în cea a necredincioșilor, nu putea să-L lase baltă tocmai pe Fiul Întrupat. Ascultător, cel în cauză se va conforma și va lua calea unui interesant exil, stabilindu-se pentru o vreme în Egipt. Întoarcerea lui de aici fusese proorocită cu veacuri în urmă, de proorocul care vorbește despre chemarea pe care Tatăl i-o face Fiului din Egipt.

Plânsul Tatălui și plânsul mamelor

Plecarea lui Hristos, a Fecioarei și a celui ales să le poarte de grijă în străinătate va fi urmată, la scurtă vreme, de un eveniment de o puternică intensitate emoțională. Alături de mamele din cetățile ce au fost ținta tiraniei lui Irod, va plânge însuși Domnul, din înaltul slavei Sale. Factorul declanșator al mâniei regelui îl va constitui decizia magilor de a nu-l mai vizita. Dacă ei ar fi venit atunci pe la dânsul, probabil că în turbarea lui, ar fi arătat totuși generozitate și ar fi preferat uciderea unui singur prunc. Dumnezeu îl lasă însă să-și dea măsura cruzimii, tocmai pentru a arăta cine este el cu adevărat: un tiran.

Moartea atâtor prunci nevinovați e și ea proorocită de Scripturi: „Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt”. Nu va rămâne nerăsplătită, dacă ne uităm la finalul pământesc al ucigașului și-l bănuim pe cel întru eternitate. Cercetarea biblică ce s-a preocupat de investigarea acestui aspect vine vine să ne spună că nu ar fi vorba despre 14000 de prunci uciși, așa cum s-a păstrat în tradiție, ci doar de câteva zeci. Indiferent câți ar fi fost, fapta tot abominabilă rămâne. Cu excepția lui Lenin, nici un tiran al istoriei nu și-a mai permis să afirme vreodată că: „un om mort e o crimă, un milion de oameni morți, reprezintă o statistică”. Crima e crimă. Iar gravitatea ei e amplificată, în acest caz de faptul că cei uciși nu aveau nici o vină. Erau copilași sub doi ani, întruchipând inocența. Oameni cărora viața abia le zâmbise. Nu-i cunoscuseră bucuriile și nu-i gustaseră amarul.

Nazarinean se va chema

Vreme de mai mulți ani, Hristos a crescut pe meleaguri străine. Dacă e sau nu și asta, o formă de a prooroci ceva, nu știm. E de bună seamă, parte a amplului proces chenotic. Și-L ajută pe Mântuitor să înțeleagă ce-nseamnă pribegia și ce stări poate genera aceasta. Pentru că ulterior, va fi recunoscut și drept Dumnezeul pribegilor.

După moartea regelui care căutase să ia viața, lui Hristos, Îngerul va reveni din nou la Iosif. Îl va înștiința că se poate întoarce. Precaut, acesta va alege Nazaretul, temându-se de eventuale efuziuni tardive ale furiei fiului celui ce atentase, cu ani în urmă, la viața pruncului. Nici nu știa el, că prin aceasta, împlinește o interesantă proorocie, a cărei popularizare se va realiza cu prilejul Răstignirii Împăratului, când locația de baștină va face parte din tăblița ce-i conținea sentința.

Hristosul cel pribeag

Dacă primii ani ai vieții Lui Hristos pe pământ au fost marcați de pribegie, de exil, cele două milenii și mai bine ale creștinătății, sunt și ele marcate cu recurență de astfel de comportamente. Unele-i au în centru pe urmașii Lui, altele chiar pe El. Vitregiile istoriei i-au obligat și-i mai obligă încă pe creștinii din diferite colțuri ale lumii, să constate pe propria piele că suntem chemați să nu avem cetate stătătoare aici pe pământ. Dar, ca străini, își asumă multe riscuri și trec prin ciudate stări. Nicăieri nu-i ca acasă!, zice un proverb românesc. Și așa este. Oricât de bine s-ar simți omul în locurile în care reușește să se aciuiască, tot străin rămâne. În sufletul lui, printre lacrimi mai mult sau mai puțin inhibate, își face câteodată loc gândul acesta, la cei dragi, la acasă! Când ei sunt deja plecați din această lume, ajungem să ne fie dor și de pietrele lor de mormânt și să ne simțim nevrednici fii, că nu suntem în stare să-i vizităm acum, când, vorba poetului, nu mai avem ce să le cerem.

Doar că… Prin aceasta omitem un lucru important: că adevăratul acasă nu e aici. La fel cum nu-i aici nici sfârșitul. Suntem creați pentru veșnicie și abia acolo, cum ar zice fericitul Augustin, va veni adevărata odihnă. De aceea, oricât de străini și de stingheri ne-am simți în aceste clipe, să ne gândim că suntem încă pe cale. Că n-am ajuns încă. Iar călătorului i se cere să fie entuziast. Să spere și să nu lase gândurile negre să-i pustiască ființa! Și mai e un aspect important. De multe ori, după Înălțarea la ceruri, revenirile lui Hristos pe pământ sunt marcate de alungări, exiluri și pribegii. Creștinii-L alungă din sufletele lor, căci acestea sunt adesea atât de pline de gânduri păcătoase, precum le sunt stomacurile la ceas de praznic de sarmale, cozonaci, cârnați și alte bunătăți. Societatea-L alungă din viața ei, căci e mult mai confortabil să dedici Praznicul Nașterii reducerilor la cumpărături sau te miri căror evenimente sociale, ce sunt adesea străbătute de imoralitate, decât să le vorbești oamenilor despre sărăcie, pribegie și valori perene din altă lume. Un astfel de discurs ar putea să deștepte în ei resentimente pentru egoismul ce-i definește și să scadă vânzările! Gândindu-se la alții, oamenii ar putea să ajungă să nu mai investească în tot felul de nimicuri ce vin oricum ca surplus. Or, asta nu e de dorit! Dacă readucerea Lui în prim-planul vieții sociale e rodul unui travaliu mai amplu, de care singuri nu suntem în stare, să-L chemăm măcar în inimi la ceas de Praznic. Să-I facem loc în ieslea sufletului nostru! N-are nevoie nici de tare mult confort, nici de atenție excesivă! Doar de un loc unde să se nască. Cu El, va renaște întreaga noastră ființă! Îndrăzniți!

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Domnul pe fugă
Domnul pe fugă
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/maxim-morariu/" target="_self">Protos. Maxim Morariu</a>

Protos. Maxim Morariu

Doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laude) și doctor în științe sociale al Universității Pontificale Angelicum din Roma (Summa cum laude). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 32 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița) și colaborează cu portalul doxologia.ro.

Ultimele articole

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul și cunoașterea duhovnicească

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul și cunoașterea duhovnicească

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul ne propune o ierarhie în interiorul procesului de cunoaștere. Și pornește de la cea mai importantă – cunoașterea ce vine din experiența duhovnicească, generată de străluminarea Duhului Sfânt și concretizată în discernământul spiritual....

Cuviosul Paisie Aghioritul şi tinerii

Cuviosul Paisie Aghioritul şi tinerii

În secolul XX, sufocat de atrocităţi şi ideologii devastatoare, pronia lui Dumnezeu a vegheat căutarea spirituală a poporului dreptcredincios prin călăuzirea excepţională a unor mari Părinţi duhovniceşti, câţiva dintre ei deja canonizaţi. Cuviosul Paisie Aghioritul,...

Grija Lui și grijile noastre

Grija Lui și grijile noastre

Introducere După ce enunță textul Rugăciunii Domnești, Mântuitorul oferă o serie de sfaturi ce privesc viața cotidiană și prioritățile ei. În același timp, are în vedere și aspecte ce țin de morală și rolul ei în urcușul spre veșnicie. Pentru a fi înțeleasă cum se...

Omul civilizat și grija pentru suflet

Omul civilizat și grija pentru suflet

Nuvela „Moara cu noroc” (a lui Ioan Slavici), vorbeşte despre un om, un foarte bun creştin, care era harnic şi avea de toate. Necazul a început când a fost robit de cele materiale, pentru că atunci toate s-au făcut, până la urmă, praf. Iată ce concluzie trage Ioan Slavici: „Liniştea colibei tale te face fericit”. Aşa cum zice Sfântul Pavel, dacă avem mâncare şi îmbrăcăminte pentru noi şi pentru copiii noştri, ne este de ajuns, pentru că „liniştea colibei tale te face fericit”.

Mai multe din Eseu
Chemarea – de la inima lui Hristos la inima noastră

Chemarea – de la inima lui Hristos la inima noastră

Aspecte introductive În centrul textului evanghelic la care suntem poftiți a medita astăzi se găsește apodictic chemarea. Înainte de a vorbi însă despre acest minunat leitmotiv, ar fi binevenite câteva precizări contextuale. Pericopa face parte din capitolul de debut...

Judecata – între bilanț și sfârșit

Judecata – între bilanț și sfârșit

Introducere Despre Judecată și sfârșit, Hristos vorbește de puține ori în paginile Scripturii. Anticipează probabil apetitul înspre apocaliptic pe care-l va avea ulterior un segment al creștinătății și vrea să evite panica pe care o va crea el. Ba mai mult, știe că...

„Risipa” omenească și cea divină

„Risipa” omenească și cea divină

Aspecte introductive Pericopa la care suntem chemați să medităm astăzi e de departe una dintre cele mai cunoscute și mai tâlcuite dintre textele Noului Testament. A beneficiat de atenție din partea exegeților, a filosofilor, filologilor, dar și a artiștilor. În...

Ing. Gheorghe Benea, Omul lui Dumnezeu și om între oameni

Ing. Gheorghe Benea, Omul lui Dumnezeu și om între oameni

În prima duminică a Triodului, la Mănăstirea Nicula s-a oficiat Slujba Parastasului pentru ing. Gheorghe Benea, unul dintre ctitorii de seamă ai așezământului monahal. Slujba a fost săvârșită în biserica mare a mănăstirii, de PCuv. Arhim. Dumitru Cobzaru, alături de...