Domnul prof. univ. dr. Daniel David în conferință la Zalău

de | feb. 26, 2016

Episcopia Sălajului, în colaborare cu Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, organizează o nouă întâlnire în cadrul seriei de conferințe „Glasul Bisericii în cetate”. Luni, 29 februarie 2016, de la ora 17.00, în sala Dialoguri Europene a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, prof. univ. dr. Daniel David, de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, va susține comunicarea: Psihologia poporului român. Despre religiozitatea românilor.

Daniel David este profesor de psihologie clinică şi psihoterapie la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, directorul fondator al Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, preşedintele International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapy and Applied Mental Health, profesor asociat şi la prestigioasa instituţie medicală Icahn School of Medicine at Mount Sinai, New-York, SUA şi directorul programului de cercetare la Albert Ellis Institute, New York, USA, un institut de referinţă la nivel internaţional pentru cercetarea şi practica în psihoterapie şi sănătate mintală. De asemenea este membru al Scientific Review Group în Social Sciences în European Science Foundation.  Dintre realizările cele mai recente ale profesorului Daniel David amintim publicarea în 2015 la editura Polirom a rezultatelor unei cercetări de excepție cu privire la psihologia poporului român.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

„Festivalul Bucuriei” la Cluj-Napoca

„Festivalul Bucuriei” la Cluj-Napoca

Ziua de 1 iunie a fost sărbătorită într-un mod cu totul deosebit de către elevii Seminarului Teologic  Ortodox din Cluj-Napoca cu cele 3 cicluri de scolarizare și de către preșcolarii de la Grădinița „Sfântul Stelian”. Deoarece copiii sunt liberi mâine s-a ales ziua...

Sfințire de troiță la Detașamentul de Pompieri Huedin

Sfințire de troiță la Detașamentul de Pompieri Huedin

La Detașamentul de Pompieri din Huedin, ce face parte din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Avram Iancu al județului Cluj, a  avut loc miercuri, 31 mai 2017, o slujbă religioasă de sfințire a troiței amplasată în curtea instituției, informeaz[...