Donație din partea Colegiului Medicilor Cluj pentru Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie”

de | oct. 2, 2017 | Actualitatea religioasă

Donație din partea Colegiului Medicilor Cluj pentru Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie”În perioada 28-30 septembrie 2017, la Cluj-Napoca a avut loc aniversarea a 20 de ani de activitate a Colegiului Medicilor Cluj. Cu această ocazie au fost organizate o serie de manifestări științifice și caritabile. Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” al Arhiepiscopiei Clujului a fost reprezentat de Teodor Tudoran, care a vorbit pe  tema Medicina paliativă în peisajul clinic clujean, prin care a evidențiat rolul esențial al instituției patronată de Mitropolia Clujului în paliație.

În ultima zi a manifestărilor, începând cu ora 10, în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” a avut loc un cros caritabil pentru medici și familiile acestora. În semn de apreciere față de îngrijirea celor aflați în cea mai dificilă etapă a vieții lor, Colegiul Medicilor Cluj a decis să dubleze suma adunată din taxa de participare și să o doneze Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie”.

            „Mulțumim domnului președinte Conf. Univ. Dr. Ion Cosmin Puia și întregii echipe a Colegiului pentru gândurile bune, îi asigurăm de întreaga prețuire și îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să le răsplătească însutit”, a precizat directorul Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” părintele dr. Bogdan Chiorean.

Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” Cluj-Napoca este un proiect medico-social al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului şi Clujului, inițiat în anul 2009 de Preasfinţitul Părinte Episcop Vicar Vasile Someşanul.

Centrul a fost înfiinţat în anul 2013 și are, anual, peste 370 de pacienţi și furnizează servicii (medicale, spirituale, psihologice şi sociale) pentru pacienţii cu boli terminale, într-un mediu cât mai apropiat nevoilor şi preferinţelor lor  şi ale familiilor acestora.

Ultimele articole

Agenda ierarhilor în Duminica a 29-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 29-a după Rusalii

În Duminica a 29-a după Rusalii (a vindecării celor 10 leproși), 16 ianuarie 2022, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și...

Ziua Culturii Naționale

Ziua Culturii Naționale

Una din axiomele biologiei moderne susţine că fiecare persoană este produsul eredităţii şi mediului. Dar dacă codul genetic este elementul universal şi continuator în natură, atunci Dumnezeu şi Omul nu au originea comună? Răspunsul la această întrebare ne poate duce...

Ședință lunară în protopopiatul Bistrița

Ședință lunară în protopopiatul Bistrița

Preoții din protopopiatul Bistrița au aflat marți, 16 iunie 2015, cum pot accesa fonduri europene în vederea derulării unor proiecte de economie socială. Ei au fost informați în cadrul ședinței lunare care s-a desfășurat de la ora 11, sub coordonarea părintelui...

Luceafărul literaturii române, comemorat la Cluj-Napoca

Luceafărul literaturii române, comemorat la Cluj-Napoca

Poetul Mihai Eminescu a fost comemorat la Cluj-Napoca, luni, 15 iunie 2015, în contextul împlinirii a 126 de ani de la moartea sa. Festivitățile au început la ora 10:30 în faţa Teatrului Naţional, la statuia poetului. Au luat parte la momentul omagial zeci de clujeni,...