Donează un ghiozdan cu rechizite, pentru un copil sărac

de | aug. 10, 2015

Protopopiatul Ortodox Gherla, împreună cu Asociaţia „Filantropia Ortodoxă” filiala Gherla, lansează la început de an şcolar a treia campanie filantropică, ce are drept scop ajutorarea copiilor care provin din familii vulnerabile, prin oferirea de ghiozdane şi rechizite şcolare. Biroul de asistenţa socială are în evidenţă 80 de copii săraci care au nevoie de ajutorul nostru.

„Anul trecut, datorită sprijinului acordat de oamenii cu suflet mare, 65 de copii au păşit zâmbitori şi plini de speranţă în noul an şcolar. În protopopiatul nostru sunt multe familii care se confruntă cu lipsa strictului necesar. Sunt mulţi copii care vin la noi la sediu şi ne cer ajutorul. Pentru mulţi dintre ei, noi suntem singura lor speranţă. Ce putem face acum pentru a aduce o rază de bucurie acestor copii? Putem să donăm suma de 70 de lei sau un ghiozdan cu rechizite şcolare, şi astfel aceştia vor avea parte de educaţie şi sperăm că şi de un viitor mai bun” a declarat pentru Radio Renașeterea, asistentul social al Protopopiatului Gherla, Elena Gheberta.

Toţi cei care vor să se implice în această campanie umanitară sunt aşteptaţi la sediul Protopopiatului Ortodox Gherla din strada Bobâlna, numărul 53B.

Se pot face donaţii şi în contul Protopopiatului Gherla : RO54 BTRL 05201205 H00 683XX, Banca Transilvania.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Resfințirea bisericii din Parohia Dobrin, Episcopia Sălajului

Resfințirea bisericii din Parohia Dobrin, Episcopia Sălajului

În Duminica a IX-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Dobrin, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a resfințit biserica cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din localitate. În...

Mitropolitul Clujului a resfințit biserica filiei Târgușor

Mitropolitul Clujului a resfințit biserica filiei Târgușor

Mitropolitul Clujului a resfințit sâmbătă, 20 august 2016, biserica filiei Târgușor a parohiei Fizeșu Gherlii din protopopiatul Gherla. Un sobor de 19 preoți a slujit alături de Înaltpreasfinția Sa pe Altarul de vară din curtea bisericii, unde programul a continuat cu...

Donează un ghiozdan cu rechizite pentru un copil sărac!

Donează un ghiozdan cu rechizite pentru un copil sărac!

Asociația Filantropia Ortodoxă filiala Gherla lansează la început de an școlar a patra campanie filantropică, ce are drept scop ajutorarea copiilor care provin din familii vulnerabile, prin oferirea de ghiozdane și rechizite școlare. Anul trecut, 78 de copii au pășit...