Duminica a doua după Paști, cunoscută în Biserica Ortodoxă ca Duminica Femeilor Mironosițe, a adus la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula o întâlnire cu totul specială – o adunare de suflet în care s-au împletit rugăciunea, amintirea și nădejdea. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, aici a fost oficiat parastasul de șase luni pentru vrednicul de pomenire Arhimandrit Nicolae Moldovan, fostul stareț al așezământului monahal, un om a cărui prezență rămâne vie în inima tuturor celor care l-au cunoscut.
Bucuria duhovnicească a zilei a început dis-de-dimineață, când, pe altarul de vară din curtea mănăstirii, a fost săvârșită Sfânta Liturghie, în prezența a numeroși credincioși veniți din întreaga țară. Slujba a fost oficiată de Arhimandritul Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, alături de actualul stareț al mănăstirii, Arhimandritul Iustin Miron, de părinții viețuitori și de mai mulți preoți care, de-a lungul anilor, l-au avut aproape și la bine, și la greu, pe Părintele Nicolae.
Piatra prăvălită a sufletului: predică despre mironosițe și nădejde, la Nicula
Cuvântul de învățătură al Părintelui Dumitru, rostit cu sensibilitate și claritate, a fost dedicat femeilor mironosițe – modele de credință, curaj și dragoste nemărginită. Dar predica nu a rămas doar la nivelul istoric, ci a fost adusă în prezent, în viața femeilor de azi, a mamelor, fiicelor, surorilor și soțiilor credincioase, care urmează același drum spre Hristos, cu întrebări, cu rugăciuni, cu speranță.
Părintele Dumitru cu delicatețe a spus că: acele ființe pline de credință care au mers spre mormântul lui Hristos cu miruri în mâini aveau o singură întrebare în suflet: „Cine ne va prăvăli nouă piatra?”.
„Nu au mers cu frică, ci cu iubire. Piatra aceea grea care le bloca accesul nu le-a împiedicat să pornească. Au mers cu miruri, cu lacrimi și cu încredere. Și când au ajuns, au găsit piatra răsturnată și pe îngerul care le-a spus: De ce-L căutați pe Cel viu între cei morți?”, a spus părintele.
Apoi, cu o sensibilitate aparte, cuvântul s-a mutat spre femeile credincioase de azi, pe care le-a numit „mironosițele moderne” ale Bisericii, cu „mirul rugăciunii” în suflet.
„Fiicele Bisericii de azi nu sunt cu nimic mai prejos decât acele femei sfinte. Ele merg la biserică nu doar pentru ele, ci cu gândul la cei dragi – soț, copii, părinți. Întrebarea lor, poate nerostită, este aceeași: Cine ne va prăvăli nouă piatra de pe sufletul celor dragi? Și noi, preoții, suntem trimiși ca îngeri ai mormântului, să le întâmpinăm cu speranță și cuvânt viu.”
A fost un moment de adâncă introspecție pentru toți cei prezenți. Părintele Dumitru a vorbit despre cum rugăciunea femeii – mai ales a mamei – nu trebuie să se oprească niciodată, ci, asemenea făinii și uleiului din Sarepta Sidonului, să se înmulțească prin credință.
„Rugăciunea unei mame nu se termină. Chiar dacă pare că nu mai are putere, că nu mai aduce rod imediat, ea continuă să ardă tăcut. Și piatra, chiar dacă e grea, poate fi prăvălită, pentru că la Dumnezeu nimic nu e imposibil. Inclusiv ușile încuiate pot fi străpunse, dacă sunt deschise dinăuntru de har.”
A urmat o meditație duhovnicească de mare profunzime despre Maica Domnului, „cea mai scumpă mamă cu cele mai curate lacrimi”, în fața icoanei căreia „nu există taină ascunsă”.
„Maica Domnului vede pruncii încă din pântecele mamelor. Chiar dacă acești prunci sunt uciși – și o spun cu durere – nu pot fi ascunși de privirea ei. De aceea, icoana Maicii Domnului de la Nicula este un loc în care sufletul se vede pe sine exact așa cum este. Acolo nu te poți ascunde. Te vezi în ochii ei, în lacrima ei, în durerea și blândețea ei.”
Dor și rugăciune pentru Arhimandritul Nicolae, la Mănăstirea Nicula
După Sfânta Liturghie, în prezența soborului de preoți și a mulțimii adunate, a fost săvârșit parastasul pentru Arhimandritul Nicolae Moldovan, precum și pentru părinții acestuia și rudele apropiate ale Părintelui Dumitru Cobzaru. Emoția a fost sinceră și profundă, căci părintele stareț Nicolae, deși plecat, este simțit încă viu în rugăciune și în amintirile celor care i-au fost aproape.
Într-un cuvânt rostit cu căldură, Arhimandritul Dumitru a spus despre el:
„Ne este tare dor de Părintele Nicolae. Era un om care, odată ce îl cunoșteai, îți rămânea în familie. Participa la bucuriile tale, la necazurile tale, era acolo. Avea darul de a lăsa urme. Deși nu a reușit, poate, să ajungă în inima tuturor, în a celor mai mulți a ajuns. Și nu doar a ajuns, ci a și rămas.”
Mai multe fotografii AICI.
Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula este unul dintre cele mai cunoscute locuri de pelerinaj din România. Aici se păstrează icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, cunoscută pentru că a lăcrimat în anul 1699. Mănăstirea este un loc în care rugăciunea se trăiește și unde, de-a lungul anilor, zeci de mii de credincioși vin pentru a căuta mângâiere, vindecare și întărire.
Arhimandritul Nicolae Moldovan, fost stareț al mănăstirii, a fost o figură luminoasă, apropiată de oameni, cu o prezență discretă, dar puternică. Prin râvna, bunătatea și priceperea sa, a păstorit această vatră monahală cu multă grijă, rămânând în conștiința celor care l-au cunoscut ca un om al rugăciunii, al slujirii și al prieteniei tăcute. La șase luni de la trecerea sa la cele veșnice, părintele rămâne un chip drag al Mănăstirii Nicula – nu doar pentru trecutul său, ci pentru ceea ce a semănat în inimile celor din jur.
