„Am văzut întâistătător, lăsându-se, dintr-o smerenie adâncă, sfătuit în unele lucruri de fiii săi. Și am văzut pe altul voind să le arate acelora, din mândrie, neînțeleapta lui înțelepciune și râzând de ei.” (Sfântul Ioan Scărarul, Filocalia 9, p. 388)
Sfaturile părinților pot acoperi mare parte din sectoarele vieții. Cel redat mai sus este un veritabil tratat de leadership fără termen de valabilitate. Mai întâi să lămurim termenii. „Întâistătător” este echivalentul președintelui de țară sau corporație, a CEO-ului, a directorului, a managerului, a patronului în ultimă instanță. În orice caz, termenul îl desemnează pe decidentul oricărei instituții, pe cel cu drept de semnătură, pe ordonatorul de credite dar și pe șeful de echipă sau de birou. „Fiii” sunt colaboratorii, echipa, consiliul.
Și ce ne spune sfântul Ioan? Că a întâlnit șefi care, din modestie (iar modestia e o dovadă puternică de inteligență) s-au lăsat sfătuiți de colaboratorii lor. Nu ne spune care au fost rezultatele, dar le putem intui. Înțeleptul Solomon spunea, cu mult timp înainte de sfântul Ioan Scolasticul „ascultă sfatul și primește învățătura, ca să fii înțelept toată viața ta” (Pilde 19, 20). Deci, ce ne lasă să înțelegem? Că persoana ce se află în fruntea altor persoane reușește să aducă prosperitate și stare sufletească potrivite dacă știe să asculte pe cei din jur. E evident că un lider autentic va ști să asculte asertiv și va ști să se înconjoare cu buni sfătuitori sau „fii” cum îi numește textul filocalic. Acesta va pune în valoare echipa, iar echipa pe el și împreună instituția sau chiar țara.
Celălalt model este al liderului ce le știe pe toate, fără să le cunoască. În fapt, e profilul dictatorului, al despotului, al tiranului care este într-un exercițiu de demonstrație continuă. Acesta ignoră sfaturile și le batjocorește. El nu întreabă, el dictează, poruncește, calcă în picioare. „Neînțeleapta lui înțelepciune” duce, din nefericire, la sfârșitul lui timpuriu, dar provoacă multă suferință celor din jur. Sunt multe exemplele pe care le cunoaștem vizavi de acest tip de om, de la dictatorii Romei la cei ai timpurilor noastre, dacă e să ne gândim numai la șefii de state. Ne putem duce cu mintea, însă, spre toți cei care au condus sau conduc destinele unor instituții sau firme și care nu țin cont decât de „sfatul propriu”; care sunt pe un iluzoriu val dar care duc, asemeni unui comandant de navă turmentat, organizația (aceasta însemnând și destinele puse lui spre pază) spre faliment, spre eșec, spre distrugere.
Ce ne spune acest text e simplu, adevăratul lider e un om smerit ce-și asumă crucea conducerii și ascultă glasul sfătuitor al „fiilor” pentru binele comun.
