Ne spune Sfântul Luca Evanghelistul, că s-a apropiat de Domnul Iisus Hristos un om, care l-a întrebat ce să facă ca să moştenească viaţa de veci. Evanghelistul Matei, când relatează această întâmplare, ne spune că, pe deasupra, omul acesta era tânăr şi Domnul Hristos l-a primit cu drag, pentru că era un tânăr preocupat de viaţa spirituală.
Poate şi atunci, ca şi astăzi, tineretul nu era destul de aşezat ca să fie preocupat de această problemă, aceea de a căuta moştenirea vieţii veşnice, care, de fapt, este cea mai serioasă şi importantă problemă. Astfel că, Domnul Hristos, fiind pedagog absolut, i-a arătat tânărului bogat, preocupat de viaţa spirituală, două căi de moştenire a vieţii veşnice fericite.
Una dintre căi, este cea comună, pe care Domnul Dumnezeu ne-o pune înainte nouă, tuturor. Domnul Hristos i-a spus: „Păzeşte poruncile!” Vedeţi, poruncile lui Dumnezeu ar trebui să le păzim cu toţii. Pe unele dintre ele ni le şi enumeră Domnul Iisus Hristos, în Evanghelia de astăzi.
Mai târziu, Sfântul Marcu Ascetul ne va spune nouă că, Dumnezeu este ascuns în poruncile sale şi cine îi împlineşte poruncile Îl află pe Dumnezeu. Aceasta este o cale comună tuturor. Un om cuminte încearcă să împlinească poruncile lui Dumnezeu, înţelegându-le în duhul lor, aşa cum Însuşi Domnul Iisus Hristos, în Predica de pe Munte, le-a tâlcuit apostolilor Săi.
Însă, mai este o cale specială de moştenire a vieţii veşnice, iar calea cea specială este calea monahală. Vedeţi, la urmă, tânărul, care după cum reiese din istorisire, era cuminte, a fost încuviinţat de către Domnul Iisus Hristos că păzeşte poruncile, încă din tinereţile lui. Văzând aceasta i-a spus că dacă vrea să fi e desăvârşit, dacă vrea să caute o cale specială de a intra în Împărăţia lui Dumnezeu, ar trebui să vândă tot ce are, să împartă săracilor şi să-I urmeze, pentru a avea comoară în cer. Aici se cuprind cele trei voturi monahale: sărăcie, ascultare şi feciorie.
Tânărul din Evanghelie, fiind foarte bogat, nu s-a putut dezlipi de averea sa şi Mântuitorul a constatat cu durere în suflet cât de greu vor intra cei ce au bogăţii în Împărăţia Cerurilor.
Şi atunci, ca şi acum, cine este stăpânit de iubirea de avere, cu greu se dăruieşte totalmente lui Dumnezeu. Auzind aceasta, ucenicii au întrebat: „Doamne, dar atunci cine poate să se mântuiască?” La această întrebare, Domnul Hristos, pentru a-i mângâia şi încuraja, le răspunde: „Ceea ce la oameni este cu neputinţă, este cu putinţă la Dumnezeu”.
De atunci şi până astăzi, mulţime de oameni, tineri şi bătrâni, îşi pun această problemă esenţială pentru a afla ce trebuie să facă pentru a moşteni viaţa cea de veci.
Acum, noi care suntem maturi, avem această datorie de a le deschide poarta curiozităţii celei sfinte tinerilor noştri, ca să vină şi să-L întrebe pe Domnul Hristos ce trebuie să facă să moştenească viaţa veşnică cea fericită.
Nu le putem pretinde tinerilor să fie bătrâni. Ei trebuie să se bucure de tinereţea lor, dar frumos, cumpătat, aşa cum ne învaţă Sfânta Scriptură, care, în anumite momente li se adresează chiar lor, nepretinzându-le să fie posaci, ci, dimpotrivă, să fie aşa cum trebuie să fie un tânăr, dar să aibă preocupări religioase şi o viaţă morală. Iată ce zice Solomon, în acest sens, în cartea Eclesiastului, în capitolul 11, începând cu versetul 9: „Bucură-te omule cât eşti tânăr şi inima ta să fie veselă în zilele tinereţilor tale şi mergi în căile inimii tale şi după ce-ţi arată ochii tăi, dar să ştii că pentru toate acestea, Dumnezeu te va duce la judecata Sa”. Cu alte cuvinte, le spune să aibă o noimă întru toate.
Tineri şi bătrâni, trebuie să fim preocupaţi de viaţa spirituală şi să-L întrebăm pe Domnul Hristos ce să facem ca să moştenim această viaţă veşnică fericită. Prima cale deschisă pentru noi, pentru toţi, este cea a păzirii poruncilor. Cea de-a doua, este cea specială, a monahilor.
Sursa: Chiriacodromion contemporan / † Andrei, Arhiepiscop şi Mitropolit, Editura Renaşterea, 2016
