Două căi duc la moştenirea vieţii veşnice

de Spiritualitate

Ne spune Sfântul Luca Evanghelistul, că s-a apropiat de Domnul Iisus Hristos un om, care l-a întrebat ce să facă ca să moştenească viaţa de veci. Evanghelistul Matei, când relatează această întâmplare, ne spune că, pe deasupra, omul acesta era tânăr şi Domnul Hristos l-a primit cu drag, pentru că era un tânăr preocupat de viaţa spirituală.

Poate şi atunci, ca şi astăzi, tineretul nu era destul de aşezat ca să fie preocupat de această problemă, aceea de a căuta moştenirea vieţii veşnice, care, de fapt, este cea mai serioasă şi importantă problemă. Astfel că, Domnul Hristos, fiind pedagog absolut, i-a arătat tânărului bogat, preocupat de viaţa spirituală, două căi de moştenire a vieţii veşnice fericite.

Una dintre căi, este cea comună, pe care Domnul Dumnezeu ne-o pune înainte nouă, tuturor. Domnul Hristos i-a spus: „Păzeşte poruncile!” Vedeţi, poruncile lui Dumnezeu ar trebui să le păzim cu toţii. Pe unele dintre ele ni le şi enumeră Domnul Iisus Hristos, în Evanghelia de astăzi.

Mai târziu, Sfântul Marcu Ascetul ne va spune nouă că, Dumnezeu este ascuns în poruncile sale şi cine îi împlineşte poruncile Îl află pe Dumnezeu. Aceasta este o cale comună tuturor. Un om cuminte încearcă să împlinească poruncile lui Dumnezeu, înţelegându-le în duhul lor, aşa cum Însuşi Domnul Iisus Hristos, în Predica de pe Munte, le-a tâlcuit apostolilor Săi.

Însă, mai este o cale specială de moştenire a vieţii veşnice, iar calea cea specială este calea monahală. Vedeţi, la urmă, tânărul, care după cum reiese din istorisire, era cuminte, a fost încuviinţat de către Domnul Iisus Hristos că păzeşte poruncile, încă din tinereţile lui. Văzând aceasta i-a spus că dacă vrea să fi e desăvârşit, dacă vrea să caute o cale specială de a intra în Împărăţia lui Dumnezeu, ar trebui să vândă tot ce are, să împartă săracilor şi să-I urmeze, pentru a avea comoară în cer. Aici se cuprind cele trei voturi monahale: sărăcie, ascultare şi feciorie.

Tânărul din Evanghelie, fiind foarte bogat, nu s-a putut dezlipi de averea sa şi Mântuitorul a constatat cu durere în suflet cât de greu vor intra cei ce au bogăţii în Împărăţia Cerurilor.

Şi atunci, ca şi acum, cine este stăpânit de iubirea de avere, cu greu se dăruieşte totalmente lui Dumnezeu. Auzind aceasta, ucenicii au întrebat: „Doamne, dar atunci cine poate să se mântuiască?” La această întrebare, Domnul Hristos, pentru a-i mângâia şi încuraja, le răspunde: „Ceea ce la oameni este cu neputinţă, este cu putinţă la Dumnezeu”.

De atunci şi până astăzi, mulţime de oameni, tineri şi bătrâni, îşi pun această problemă esenţială pentru a afla ce trebuie să facă pentru a moşteni viaţa cea de veci.

Acum, noi care suntem maturi, avem această datorie de a le deschide poarta curiozităţii celei sfinte tinerilor noştri, ca să vină şi să-L întrebe pe Domnul Hristos ce trebuie să facă să moştenească viaţa veşnică cea fericită.

Nu le putem pretinde tinerilor să fie bătrâni. Ei trebuie să se bucure de tinereţea lor, dar frumos, cumpătat, aşa cum ne învaţă Sfânta Scriptură, care, în anumite momente li se adresează chiar lor, nepretinzându-le să fie posaci, ci, dimpotrivă, să fie aşa cum trebuie să fie un tânăr, dar să aibă preocupări religioase şi o viaţă morală. Iată ce zice Solomon, în acest sens, în cartea Eclesiastului, în capitolul 11, începând cu versetul 9: „Bucură-te omule cât eşti tânăr şi inima ta să fie veselă în zilele tinereţilor tale şi mergi în căile inimii tale şi după ce-ţi arată ochii tăi, dar să ştii că pentru toate acestea, Dumnezeu te va duce la judecata Sa”. Cu alte cuvinte, le spune să aibă o noimă întru toate.

Tineri şi bătrâni, trebuie să fim preocupaţi de viaţa spirituală şi să-L întrebăm pe Domnul Hristos ce să facem ca să moştenim această viaţă veşnică fericită. Prima cale deschisă pentru noi, pentru toţi, este cea a păzirii poruncilor. Cea de-a doua, este cea specială, a monahilor.


Sursa: Chiriacodromion contemporan / † Andrei, Arhiepiscop şi Mitropolit, Editura Renaşterea, 2016

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Spiritualitate
Maica Domnului, stâlp al credinței

Maica Domnului, stâlp al credinței

Alături de parabola fiului risipitor, momentul de după Răstignire, în care Hristos are un dialog cu Maica îndurerată și ucenicul iubit, reprezintă cu certitudine una dintre imaginile cu cel mai puternic impact emoțional ale Noului Testament. În agonia ultimelor clipe,...

Fie mie după Cuvântul Tău!

Fie mie după Cuvântul Tău!

Dacă nunta din Cana Galileii ne aduce în atenție Evanghelia Maicii Domnului, ce gravitează în jurul unui mesaj scurt, clar articulat și ne-o reliefează pe cea în cauză drept o „odighitrie”, adică o călăuzitoare, cu mult înainte de apariția icoanei cu acest nume,...

Maica Domnului și feminismul

Maica Domnului și feminismul

Vă propun astăzi să medităm la doi termeni-cheie, ai unui discurs ce ar putea deveni des uzitat în spațiul teologic și cel social: Maica Domnului și feminism. Trăim într-o societate în care, de câteva decenii, dacă nu chiar de mai bine de un secol, rolul femeii a...

Maica Domnului, mijlocitoare pentru noi la Fiul ei

Maica Domnului, mijlocitoare pentru noi la Fiul ei

Vă propun să pornim astăzi în înțelegerea Maicii Domnului și a acțiunilor ei de la compararea a două episoade evanghelice: ispitirea din Carantania și nunta din Cana Galileii. Personajul principal al amândurora este Hristos. Și într-o parte, și în alta, este contactat...

Maica Domnului, model de leadership

Maica Domnului, model de leadership

Prin modul ei de a se comporta ca mamă și femeie, dar și prin felul ei de a îmbina dragostea cu delicatețea și discreția, Maica Domnului a fost și un adevărat model de leadership. Unul aparte, ce ar avea multe de spus societății noastre, dacă ar fi luat în...

Discreția și delicatețea Maicii Domnului

Discreția și delicatețea Maicii Domnului

Dacă cineva ar încerca să creioneze portretul Maicii Domnului, ar observa că în acesta se împletesc armonios două trăsături: delicatețea și discreția. Cele două se condiționează într-un fel una pe alta, căci nu poate fi omul delicat atunci când își trâmbițează în gura...