Două noi spitale clujene vor beneficia de dotări din fonduri europene

de | aug. 25, 2020

Două noi spitale clujene au obținut, cu sprijinul Consiliului Județean Cluj, importante sume de bani din fonduri europene pentru achiziționarea aparatelor medicale și echipamentelor de protecție necesare în lupta cu COVID-19. Finanțate în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, acestea vizează creșterea capacității celor două unități medicale de gestionare a crizei sanitare COVID-19.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: Așa după cum am promis încă de la început, acționăm continuu pentru îmbunătățirea infrastructurii medicale clujene, pentru a face față cu succes acestei provocări sanitare. Iată că, și în acest caz, sprijinul nostru a fost bine-venit, două noi proiecte europene extrem de consistente fiind câștigate grație expertizei departamentului nostru de specialitate.

Astfel, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, unitate medicală aflată în subordinea Consiliului Județean, a câștigat un proiect european în valoare de 18.596.699,84 de lei. Deja semnat, contractul de finanțare prevede achiziționarea a 25 de aparate medicale, inclusiv de testare și diagnosticare COVID-19 și a 5.249 de echipamente de protecție și consumabile. Dintre acestea, o parte au intrat deja în dotarea spitalului, celelalte aflându-se în curs de achiziționare. Având în vedere urgența cumpărării acestora, Consiliul Județean a cuprins în bugetul propriu sumele necesare, urmând ca banii să fie ulterior recuperați de la Uniunea Europeană în baza acestui proiect.

Totodată, și Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu”, instituție sanitară aflată în subordinea Ministerului Sănătății, a câștigat, cu sprijinul Consiliului Județean Cluj, un proiect european în valoare de 16.511.881,43 de lei. Acesta vizează cumpărarea a 251 de echipamente medicale, inclusiv de testare și diagnosticare coronavirus și a 383.971 de echipamente de protecție și consumabile. Și în cazul acestei instituții spitalicești, o parte din dotări au ajuns deja la spital, celelalte fiind în curs de achiziționare.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
Pentru liceeni: Start înscrieri la Murals of Youth 2024

Pentru liceeni: Start înscrieri la Murals of Youth 2024

Pentru al doilea an consecutiv, liceeni din toată lumea se pot înscrie la concursul internațional de artă murală „Murals of Youth”, organizat de Comunitatea 156, la Cluj. Evenimentul va avea loc în Piața Unirii din Cluj-Napoca, între 30 august și 1 septembrie 2024, ca...

Proiectul pilot „Vreau la Facultate”, demarat la UBB

Proiectul pilot „Vreau la Facultate”, demarat la UBB

Universitatea Babeș-Bolyai, în parteneriat cu World Vision România, a demarat, în luna martie, proiectul pilot „Vreau la facultate”, prin intermediul căruia este oferit un pachet educațional complex pentru studenți, sprijinindu-i pe aceștia să aibă cel mai bun start...

Peste 2.500 de locuri de muncă la Târgul de Cariere | Cluj

Peste 2.500 de locuri de muncă la Târgul de Cariere | Cluj

Târgul de Cariere, cea mai mare rețea de evenimente de recrutare și employer branding din România și Republica Moldova, revine la Cluj-Napoca și aduce candidații față în față cu angajatori din diverse domenii de activitate, precum: inginerie, producție, automotive,...