Din volumul recent apărut (Bartolomeu Valeriu Anania – George Alexe, O luptă neterminată. Dialog epistolar, Eikon – Școala Ardeleană, 2014) rezultă, eufemistic spus, dificultăţile dialogului dintre cele două Arhiepiscopii Ortodoxe Române din America, limitele iniţiativelor de colaborare, dar şi tonul politic uneori impropriu de-o parte şi de alta, plus amestecul insidios al unor structuri şi organisme interesate în perpetuarea stării de neînţelegere şi dezbinare. Sunt în carte amănunte, uneori emoţionante, despre preţul de jertfă al ieromonahului trimis într-o lume a haosului (expresia îi aparţine!), prăpăstuite (la modul mai general!) spre agonie şi neant. Când era să-şi exercite prerogativele teologiei lui practice, Bartolomeu îşi refuza metaforele şi subtilităţile de comunicare. Cât de subtil să afirmi, de exemplu, că la sosirea în Detroit în serviciul unei instituţii care funcţiona de peste un deceniu, el, abia sositul de peste Ocean, a trebuit să cumpere, dintr-un salariu de 250 de dolari, un birou, o maşină de scris şi… perdele! Şi unde de întâmplau toate acestea? În inima Americii anilor ’65. Iată, la extrema cealaltă, un decor încântător prin resursele lui de admiraţie reciprocă, un dialog purtat în limitele dragostei, a rădăcinilor de lumină care ne scot din tranzitoriu şi ne amintesc că „oamenii domnesc, dar nu-s stăpâni”, atâta timp cât nu pot trăi împreună bucuria uşilor deschise de o parte şi de alta. Mă refer, concret la corespondenţa Înalt Preasfinţitului Bartolomeu cu părintele Vasile Haţegan (1915–2003), slujitor la Biserica „Sfânta Maria” din Cleveland, o figură emblematică a exilului ortodox şi un patriarh al iubirii de oameni (voi reveni cândva cu biografia acestui om de o blândeţe cuceritoare cu o înţelegere greu de imaginat astăzi a ceea ce ar trebui să ne unească în povara ostenelilor pentru binele celuilalt). Iată o scrisoare primită de Arhiepiscopul Bartolomeu Valeriu Anania la 9 septembrie 1993 (am îndreptat stilistic doar ceea ce era strict necesar):

Înalt Preasfinţite,

 

Sunt flatat că, cu toate preocupările ÎPS. Voastre mai importante, îmi scrieţi şi mie. Mă bucur că întotdeauna relaţiunea între noi a fost bună, sinceră şi deschisă.

Cu toate slăbiciunile mele fizice (şi mai ales ale soţiei) caut să fiu de folos Bisericii Ortodoxe în general şi a celei româneşti în particular. Cu toate că sunt multe probleme aici şi sunt încă mulţi care cu greu rup relaţiunile lor cu Bisericile Mame respective, sunt convins că numai unirea diferitelor jurisdicţiuni de aici va putea asigura viitorul Bisericii Ortodoxe din America, cum puteţi citi în ziarele pe care vi le-am trimis. Asta nu înseamnă că iubim sau respectăm mai puţin originea noastră şi Bisericile noastre Mame. De asta am dat dovadă cu ajutoarele trimise după căderea comunismului.

Din nefericire, sunt încă mulţi episcopi, preoţi şi mireni care nu vor să cedeze din aşa-zise drepturile lor. Chiar OCA*, care în timpul comunismului în Rusia privea spre un viitor aici în America acum este în termeni tot mai strânşi cu Biserica rusească. Aceasta se întâmplă şi cu alte jurisdicţiuni. Relaţiile noastre cu OCA s-au cam răcit, când la Congresul lor de anul trecut au cerut, unii delegaţi de-ai lor, pur şi simplu să ne contopim cu ei. Bineînţeles, noi ne-am opus şi le-am atras atenţia că avem o înţelegere cu ei, încât noi vom avea o administraţie separată. A fost un schimb de scrisori publice în acest sens.

În ceea ce priveşte relaţiunea cu Episcopia Misionară, s-a făcut un pas important înainte. Cele două comisiuni care s-au întrunit au propus să restabilim relaţiunile canonice ca să putem sluji împreună. Păr[intele] Ioniţă de la East Chicago a luat parte la Congresul de la „Vatra”, iar în ziua Adormirii Maicii D[omnu]lui ÎPS Victorin a prezidat la slujba de la Mănăstirea noastră din Rives Junction. Personal, eu niciodată n-am avut diferenţe canonice sau bisericeşti cu Episcopia Misionară, ci [cu] felul cum a procedat a se organiza şi a ne ataca (mă bucur c-aţi fost reabilitat de Facultatea de Medicină pentru activitatea naţionalistă, dar bietul ÎPS Valerian încă este umbrit de un nor negru).

Aştept cu plăcere ediţia Noului Testament. Noi am publicat de curând o nouă traducere pentru uzul ortodocşilor şi e bine primită.

Aici, în America, se întâmplă un fenomen deosebit. În timp ce unii ortodocşi se înstrăinează de Biserică, tot mai mulţi protestanţi (mai ales episcopali şi luterani) trec la ortodoxie. În ultimii 10 ani s-a înfiinţat peste 100 [de] parohii pur americane, pe lângă faptul că majoritatea parohiilor acum folosesc limba engleză tot mai mult.

Săptămâna trecută a avut loc sfinţirea Bisericii din Warren, Michigan (a lui Mihuţ). Bănăţenii de acolo au contribuit aproape [cu] un milion de dolari (deşi bună parte vine de la Bingo). Au fost prezenţi 30 [de] preoţi. Biserica este grandioasă, dar acum aflu că membrii ei vor duce o viaţa mai spirituală.

Precum ştiţi, absolvenţii de la Sibiu, de aici din America, au înfiinţat o „Alma Mater” şi căutăm a ajuta cu ce putem. S-au întrunit membrii în timpul Congresului. Din nefericire, eu nu mă mai deplasez din Cleveland, aşa încât n-am luat parte, deşi m-au ales în „spiritual adviser”).

Am primit două scrisori de la Patriarhul Bartolomeu, încurajându-mă la unirea jurisdicţiunilor (bineînţeles, după dânsul, prin Patriarhia Ecumenică). Se vede că este f[oarte] interesat în apropierea relaţiunilor printre toate Patriarhiile din lume. Cu încetul, se observă anumite rezultate pozitive.

Vara aceasta am fost mulţi americani de origine română în vizită în România. Cu schimbul favorabil, toţi am găsit ceea ce am vrut, dar cu inflaţia, şomajul de acolo şi situaţia politică cetăţeanul de rând o duce destul de greu. Observ că vin tot mereu vizitatori de acolo şi nu se mai întorc. Păcat. Românii din străinătate ar putea s-ajute la refacerea României, dar nu se îmbulzesc a se reîntoarce. Avem atâţia preoţi noi, încât n-avem unde a-i plasa. Cred că ar trebui a rămâne (sic!) în ţară, unde ar fi de mai mare folos, combătând sectarismul care, observ, este în creştere. Şi pe aici sectarii tot mereu [îi] ademenesc pe ortodocşi a trece de partea lor.

Câţiva români, vizitând Clujul au remarcat că oraşul e murdar şi în lipsă de reparaţiuni.

Vă mulţumesc în anticipaţie pentru exemplarul Noului Testament şi orice altă literatură ce-mi veţi trimite.

 

Cu toată dragostea,

Pr. Vasile Haţegan

 

O firească probă de sinceritate! Şi un caz fericit în care omul vorbeşte cu urbanitate despre adevărul lui, dar şi adevărul care vorbeşte despre omul bunei cuviinţe.

* OCA – Biserica Ortodoxă din America (n.n.).