Două texte și un impas

de | iun. 12, 2015 | Editorial

Într-un volum de idei şi atitudini literare din 1974 (Misiunea scriitorului contemporan, antologie de Antoaneta Tănăsescu), Geo Bogza publică două, mai exact e prezent cu două texte: A fi scriitor şi Ştiinţă şi poezie. În primul, reporterul imaginează o discuţie cu doi confraţi, surprinzători de tineri. Ei, o nouă generaţie, el, autorul consacrat, venind „dintr-o mare furtună”. Şi, părându-i-se că partenerii de dialog regretă faptul „de a nu fi prins şi ei ceva din acel tumult al istoriei”, exclamă în stilul său retorico-patetic: „Bine, dar voi veţi apuca anul 2000”. Pretinsa discuţie avea loc în 1954, un an de la moartea lui Stalin. Cu siguranţă, invitaţia de a călători în timp, spre graniţa noului mileniu, era o inteligentă provocare. Adresată unor începători în ale literaturii, formaţi şi educaţi în cea mai cumplită perioadă a ideologiei totalitare. Ce se afla, prin urmare, la capătul jumătăţii de veac, pe care Bogza însuşi l-a traversat ca un Orion peste lumile îngheţate? Cum îşi imagina el că va fi acel început tulburător şi grav, aureolat de grandoare şi măreţie? Cum vedea trecerea de la secolul „cu tălpi de mucava” la clipa „inimaginabilelor festivităţi” ale intrării în anul 2000? Cum îşi imagina alunecarea din noi spre „rotunjimea de gigantică sferă” a acelui an, în care tinerii confraţi aveau să intre peste cinci decenii? Sfârşitul şi începutul de mileniu urma să fie, scrie Bogza, un cutremur de frumos şi o istorie în stare de vis. Cu glasurile morţii stinse şi cu duhurile rele stăpânite de dragostea universală. O planetă în flăcările iubirii şi în îmbrăţişarea de frumos a jertfei: „focuri de artificii izbucnind de pe podişurile Americii, odată cu acelea din Africa şi din Siberia”, „reflectoare puternice încrucişându-se pe deasupra Atlanticului şi a Himalaiei”, spus altfel, „o uriaşă şi strălucitoare horă a popoarelor”. Suntem în plină eternitate a unor utopii, a unor orologii care nu bat pentru întâia oară, în opera lui Bogza, cu o grandoare aproape halucinantă.

Cum li s-o fi părut celor doi tineri somptuozitatea lirică a acestor cuvinte? Lor care se confruntau încă cu cenzura, directivele de partid şi simulacrul libertăţii politice. Frumoase, fără îndoială. Dar finalul de articol e unul de pedagogie literară: scriitorul nu trebuie să observe doar realitatea, ci s-o ajute cu scrisul „în sensul în care urmează să se transforme”. Să nu fi ştiut el, fostul avangardist, sensul în care urma să evolueze această realitate? Să se fi lăsat într-atât furat de imaginea stereotipă a mulţimilor care urcă în lumină, încât să fi uitat că el însuşi se declarase cândva un antidot al romantismului? Pusă altfel problema: cum poţi împrumuta altora ceva din sufletul tău inflamabil? Şi până unde accepţi tu însuţi, ca scriitor, să devii captiv al propriilor tale cuvinte („Urcaţi! E timpul să urcaţi!”), uitându-le pe cele despre crimă, cinism, violenţă, josnicie, cruzime, exasperare, agonie şi revoltă, care i-au adus celebritatea? Fiindcă, acesta este secolul XXI, cel al nitroglicerinei şi al muribunzilor, al noului iluminism ateist, al globalizării răului, al identităţilor în construcţie (gay, same sex marriage) şi al disoluţiei valorilor clasice,  nu cel al focurilor de artificii şi al potenţialului de neînchipuit al măreţiei. Ce-ar fi spus Bogza, dacă trăia, despre istoria devorată de propria ei nebunie şi despre lumea fumegândă ca un crematoriu în delir. Ce-ar fi spus, dacă cineva i-ar fi atras atenţia că omenirea experimentează deja nesăbuinţa amputării rădăcinilor şi a conştiinţei sale? Cât de curând, mai curând decât şi-ar fi putut imagina autorul, presupusa horă strălucitoare a popoarelor a devenit o fatalitate a dezastrului şi a zădărniciei.

Ultimele articole

Înălţarea Domnului

Înălţarea Domnului

La patruzeci de zile după Înviere, Mântuitorul Iisus Hristos S-a înălțat la cer. Ucenicii, judecând, ca și noi, lucrurile foarte omenește, erau cuprinși de tristețe și de dezolare. Pleca de la ei Cel în care și-au pus toată nădejdea. Cel ce era viața și bucuria lor....

Mai multe din Editorial
Dragă prietenă, Ortodoxia este, pentru tine, o ușă închisă

Dragă prietenă, Ortodoxia este, pentru tine, o ușă închisă

Cehii n-au inventat doar berea. Doar la ei găsești Kofola, un fel de Coca-Cola la vremuri de necaz. Sau un fel de Cico din vremurile noastre apuse. Pahar după pahar, în tihn-alunecat, Kofola ne-a fost un prieten de nădejde. Mie și prietenei cu care, într-un mic sat...

Lecțiile tragediei din „Colectiv”

Lecțiile tragediei din „Colectiv”

Moartea tinerilor din București în urma incendiului de acum o săptămână a împietrit o lume întreagă, pentru ca la puțin timp să o arunce în haos. Moartea și ura se învecinează într-un cumplit sentiment de frică și neputință. Trebuie să depășim aceste sentimente și să...

Conștiința noastră în fața iubirii sfâșiate de durere

Conștiința noastră în fața iubirii sfâșiate de durere

Ultimele evenimente din București și din țară au marcat opinia publică și foarte multă lume este derutată. Bisericii, în dimensiunea ei instituțională, i s-a reproșat că nu a avut o atitudine potrivită față de catastrofa care a avut loc zilele trecute în București....

Nuditate eviscerată

Nuditate eviscerată

Recenta expoziție Our Body, care a vizitat orașul nostru mă obligă la câteva reflecții etice despre oportunitatea unei astfel de prezențe sau despre corectitudinea unui asemenea demers care se reclamă pe sine ca fiind științific. Lăsând la o parte caracterul periferic...

Sfântul Cuvios Porfirie Cavsocalivitul și harisma bucuriei

Sfântul Cuvios Porfirie Cavsocalivitul și harisma bucuriei

„Cel ce iubește puțin, dă puțin; cel ce iubește mai mult, dă mai mult. Iar cel ce iubește foarte mult, ce are vrednic de dat? Se dă pe sine însuși”, va spune Sfântul Cuvios Porfirie Cavsocalivitul. Și aici este sursa bucuriei, harisma interpretată de cuvios drept un...

Mai avem vreo șansă în fața corupției?

Mai avem vreo șansă în fața corupției?

Corupția a devenit unul din cele mai îngrijorătoare fenomene din țara noastră care pune sub semnul întrebării nu doar încrederea publică în oameni și instituții, ci și o întreagă ierarhie de valori și principii care dau substanță oricărei democrații. Termeni precum...