Dragostea, cel mai bun combatant al bolii păcatului și singurul motiv al unirii cu Hristos

de Spiritualitate

În Duminica a 6-a după Rusalii citim din Sfânta Evanghelie după Matei despre vindecarea slăbănogului din Capernaum (Matei 9, 1-8). O narațiune foarte cunoscută, întrucât se citește la Sfânta Liturghie de două ori pe an (în Postul Mare și vara) în care întâlnim expusă de către Iisus raportarea directă dintre păcat și boală (suferință).

Pe lângă aceasta, ceea ce observăm în derularea evenimentului este evidențierea solidarității și a comuniunii necesare în viețuirea omului pe pământ. Iisus îl vindecă pe paraliticul adus la el „văzând credința lor”, adică a celor patru prieteni care l-au înfățișat înaintea Sa.

Mântuitorul Hristos nu deschide și nu are nici un dialog cu cel în cauză, nu îl chestionează și nu apreciază în nici un fel viața lui, ci doar remarcă credința și dragostea apropiaților săi, care îi doreau cu orice preț vindecarea.

Toată lucrarea Sa asupra lumii și a omului, Hristos a rânduit să fie săvârșită prin relaționarea dintre oameni. „Că unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20). Dumnezeu nu stabilește relații individuale cu oamenii, susceptibile de egoism și mărire personală, ci Își dorește relații comunitare, cu oameni care se adună și lucrează împreună spre binele lumii și a semenilor. Buna înțelegere între oameni primează înaintea oricărei relaționări cu Dumnezeu: „Dacă îți vei aduce darul tău la altar și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, și mergi întâi și împacă-te cu fratele tău și apoi, venind, adu darul tău” (Matei 5, 23-24).

Acesta este motivul pentru care Hristos a întemeiat Biserica, adică o comunitate de oameni, care ființează împreună și care ajung cu El în comuniune prin conlucrarea și mijlocirea cu semenii lor instituiți sacramental prin hirotonie: episcopii și preoții. Nu există individualisme și relații personale separatiste cu Hristos, așa cum cred unii în latura confesională protestantă, ci comuniune și solidaritate între oameni și relaționarea acestora cu Hristos în cadrul Bisericii, așa cum ne învață Sfânta Scriptură. Nașii la Botez și la Cununie, mijlocirile sfinților prin rugăciune, legătura spirituală cu cei trecuți la Domnul, viețuirea în familie între soț, soție și copii, sunt exemple de comuniune interumană în Biserica creștină a lui Hristos.

Solidaritatea oamenilor în rugăciune, post, milostenie și în orice facere de bine este covârșitoare în vederea îndeplinirii perspectivei duhovnicești a lumii. Iisus l-a vindecat pe slăbănog exclusiv pentru credința și meritele prietenilor săi, care au constituit o comunitate, nu pentru ce a făcut el personal. De aceea, în Biserica întemeiată de Hristos puterea lui Dumnezeu este transmisă și pusă în „vase de lut”, adică în ființa și responsabilitatea oamenilor slujitori, care pot fi preoți sau laici. Pericopa de azi se încheie cu cuvintele edificatoare: „Iar mulțimile văzând acestea, s-au înspăimântat și au slăvit pe Dumnezeu Cel care dă oamenilor asemenea putere” (Matei 9, 8).

Duminica a 6-a după Rusalii este în acest an dedicată și Sfinților Părinți de la Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon din anul 451, care au apărat credința ortodoxă a Bisericii lui Hristos. Aceștia au subliniat că Hristos este Dumnezeu adevărat și Om adevărat în același timp și aceeași Persoană, combătând erezia monofizită care susținea că El a fost doar Dumnezeu. Sinodul IV ecumenic a fost unul dintre cele mai importante și influente sinoade din istoria Bisericii, având un rol determinant în cristalizarea și afirmarea învățăturii adevărate a lui Hristos, care asigura mântuirea oamenilor și a lumii întregi. Numai Hristos Dumnezeu și Om (Homo Deus) este cu adevărat Mântuitor al oamenilor, unind în sine în mod neîmpărțit și nedespărțit, neamestecat și neschimbat dumnezeirea și omenitatea. Iar mântuirea este unirea omului cu Dumnezeu în comuniune de viață.

Prin urmare, scopul creștinului în această viață nu este doar să devină mai bun sau o persoană morală în societate, ci să se unească cu Hristos într-o comuniune de viață și trăire cu El, fiind unica variantă de salvare și împlinire. Această învățătură l-a făcut pe un părinte să afirme: dacă cineva mi-ar demonstra într-un fel sau altul că adevărul și dreptatea este în altă parte decât Hristos, eu aș alege fără ezitare să fiu cu Hristos. Aceasta este dragostea, esența vieții creștine, despre care Sfântul Pavel spune că nu cade niciodată (I Corinteni 13, 8), cel mai bun combatant al bolii păcatului și singurul motiv al unirii cu Hristos.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Spiritualitate
Casa Mariei şi a Martei | Arhiepiscopul şi Mitropolitul Andrei

Casa Mariei şi a Martei | Arhiepiscopul şi Mitropolitul Andrei

Și pe când mergeau ei, El a intrat într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei. Și ea avea o soră ce se numea Maria, care, așezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui (Luca 10, 38-39). În fiecare an, la sărbătoarea Adormirii Maicii...