Dragi ascultători, continuăm să răspundem la întrebarea despre Drumul Crucii, astăzi vorbind despre stația a doua la care comemorăm biciuirea Domnului, încoronarea Sa cu spini și impunerea crucii.
Pentru întreţinerea focului, romanii păstrau la îndemână, în curte, o rezervă de combustibil solid şi uscat, de obicei paie sau spini. Un verset din Eclesiast confirmă aceasta: „Aşa cum e trosnetul spinilor sub căldare, aşa e şi râsul nebunilor” (Ecc. 7, 6). În Palestina din lipsă de lemn de esenţă tare, se foloseau din abundenţă spinii, care ardeau repede şi cu zgomot. Astfel, așa cum arată comentatori ai Noului Testament „Spinii lungi, folosiţi pentru foc erau adunaţi în curte şi puteau fi împletiţi cu uşurinţă în formă de cruce radială, de felul celor care erau utilizate de regii elenistici” adică de cască, de căciulă. Într-adevăr, cercetările istorice au arătat că formă tipică pentru coroanele din Orientul Apropiat pe vremea lui Iisus era cea de cască sau căciulă, nu cea de inel care apare în Occident pe la 1300. Cuvântul mitră, în gr. tiara, înseamnă coroană, mitra având formă de cască, de căciulă simbolizând tocmai coroana de spini a lui Iisus. Identificarea mitrei episcopale cu cununa de spini o vedem la Sfântul Ioan de Kronstadt care adresându-se păstorilor duhovnicești îi mustră astfel: „Când îţi doreşti cu nerăbdare mitră pe cap, închipuieşte-ţi că cel mai mare Nevoitor şi începătorul nevoinţei, Hristos, a purtat pe cap, pentru slujirea Sa cea fără seamăn faţă de omenire, cunună de spini cu ghimpi ascuţiţi; ia seama – capul Său nu a fost împodobit cu catifea violet, ci cu Sângele Său roşu-aprins, pentru că a fost străpuns de spini – şi atunci se va răci în tine dorinţa de a avea mitră sau vreo altă distincţie. … îţi doreşti camilafcă de catifea. Dar ce camilafcă a avut Mântuitorul? Cunună de spini.”
