Drumul Domnului și al nostru în Săptămâna Patimilor

de | apr. 13, 2020 | Eseu

Săptămâna Patimilor este pentru un creştin un exerciţiu de trăire, de empatie a lui cu Dumnezeiescul Învăţător, dar şi de parcurgere a unei etape de timp esenţiale timpul lui sacru. Nu mai departe, aceste câteva zile premergătoare Sfintelor Paşti sunt şi un bun prilej de stabilire a priorităţilor şi de a alege cum să ne pregătim pentru sărbătorirea Învierii Domnului. Ne pregătim pentru bucurie, dar mai întâi gustăm din durere, aşteptăm biruinţa vieţii, dar trecem prin durerea şi înfrângerea cel puţin aparentă a morţii.

Dar bucuria Învierii Domnului trebuie să fie precedată în mod obligatoriu de reflecţia asupra inconsistenţei naturii umane, a lipsei de recunoştinţă faţă de binefecătorul ei şi, mai ales a uşurinţei cu care omul uită binele făcut.

Procesul şi pătimirea Domnului din Joia Mare ne arată că de la entuziasmul orb şi până la ură nu este decât un pas, că mulţimea care îşi salută victorios binefăcătorul se poate întoarce împotriva lui într-un timp foarte scurt dacă este manipulată. Peste toate acestea ne arată că frica paralizează orice sentiment uman şi orice urmă de solidaritate.

Singurătatea Domnului în timpul patimilor Sale ne arată că până şi Dumnezeu se poate întrista mai ales atunci când omul uită atât de uşor făcut. Şi sunt convins că acesta este cel mai mare păcat. Dar în tot acest episod dramatic al Patimilor ne apar şi figuri luminoase, de oameni curajoşi, precum cea a lui Simon Cireneul care fără să ştie a făcut un bine şi a purtat Crucea Domnului.

Punerea în mormânt a Domnului din Vinerea Mare este momentul tristeţii maxime, trăit prin inima Maicii Sfinte care ne cheamă la solidaritate cu suferinţa Fecioarei şi la gesturi de mângâietoare umanitate, precum aducerea florilor sau plângerea acestei dureri. Moartea este sentimentul că numai solidaritatea îl poate învinge şi din înfrângere îl poate transforma în biruinţă.

Sâmbăta Sfintelor Paşti este tainicul moment în care doar tăcerea întregii făpturi te poate face să auzi că deja, în adâncurile iadului, a început învierea. Această zi este una a tăcerii desăvârşite şi a reculegerii în faţa mormântului sfânt, rearticulat în mod real în altarul fiecărei biserici, din care va răsări învierea într-o revărsare de imne şi lumini.

La capătul acestui drum, Învierea ni se prezintă drept garanţia cea mai spectaculoasă pe care Domnul ne-o face că moartea nu există şi că dincolo de aparenţa înfrângerii, moartea aduce deja germenii noii vieţi. Dar să nu uităm totuşi că pentru a ne bucura de Duminica Învierii trebuie să trecem prin Joia nerecunoştinţei, prin Vinerea înmormântării şi prin Sâmbăta tăcerii, alături de Domnul, dar şi de fiecare semen al nostru.

Ultimele articole

Vindecare și mărturisire

Vindecare și mărturisire

Aspecte introductive Episodul tumultos al mărturisirii divinității, realizată de Hristos în fața fariseilor care sunt de-a dreptul contrariați, este urmat în relatarea ioaneică de o minune cu profunde semnificații. Trecând, Domnul vede un om. Nu orice fel de făptură...

Orbi sufleteşte

Orbi sufleteşte

„Spre judecată am venit, ca cei care nu văd, să vadă, iar cei care văd să fie orbi” (Ioan 9, 39) Până acum vreo zece ani, putea fi văzut prin Cluj un om orb din naştere, arătos la chip, cu ochelari negri, care se deplasa pe trotuar cu ajutorul unui băţ alb. Era un om...

Setea și feluritele ei forme de astâmpărare

Setea și feluritele ei forme de astâmpărare

Aspecte introductive Capitolul în care este tezaurizată ampla și valoroasa pericopă evenghelică la care suntem chemați să medităm în această duminică, debuteză cu un interesant pasaj descriptiv. Ucenicii lui Iisus, între care unii ce fuseseră anterior ai...

Mai multe din Eseu
Andrei Marga | Întâlnirea cu Bartolomeu Anania

Andrei Marga | Întâlnirea cu Bartolomeu Anania

În februarie 1993, pe scaunul arhiepiscopal de Cluj, Biserica Ortodoxă aducea un om ce avea deja o operă literară remarcabilă, o implicare în istoria Transilvaniei, şi a României în întregime, dintre cele mai elocvente printre contemporani, o concepţie profilată...

Sfântul Efrem Sirul (306-379), teolog și imnolog

Sfântul Efrem Sirul (306-379), teolog și imnolog

Imnele bisericești aflate în cărțile de cult (Octoih, Triod, Penticostar, Mineie, Liturghier, Ceaslov etc.) sunt creații ale unor imnografi și melozi bisericești, începând din primele veacuri ale creștinismului. Producția cea mai bogată de imne începe după libertatea...

Sfânta Xenia, cea nebună pentru Hristos

Sfânta Xenia, cea nebună pentru Hristos

Sfinții sunt mărturisitori și purtători ai lui Hristos, sunt vase cinstite în care locuiește Dumnezeu. Și dacă El, Atotputernicul, S-a plecat atât de mult încât a venit pe lume în chip smerit, așa cum noi, fiii oamenilor, nu suntem, atunci cei care-L iubesc și vor...

Cine este Sfântul Serafim de Sarov?

Cine este Sfântul Serafim de Sarov?

În ziua de 2 ianuarie 1833, de ani a trecut de la viață la Viață Sfântul Serafim de Sarov. Probabil că o mare parte dintre ortodocșii români nici nu au auzit de el. Numele lui nu apare în calendarul de perete obișnuit tipărit de noi, ci doar în Sinaxarul general...

Sfântul Vasile cel Mare – schiță biografică

Sfântul Vasile cel Mare – schiță biografică

Unul dintre marii capadocieni care are legătură cu Origen și opera lui este Sfântul Vasile cel Mare[i], despre care s-a scris mult în literatura de specialitate[ii] . Știrile despre viața sfântului Vasile cel Mare le găsim, în primul loc, în propriile sale scrieri, și...