Drumul Domnului și al nostru în Săptămâna Patimilor

de | apr. 13, 2020 | Eseu

Săptămâna Patimilor este pentru un creştin un exerciţiu de trăire, de empatie a lui cu Dumnezeiescul Învăţător, dar şi de parcurgere a unei etape de timp esenţiale timpul lui sacru. Nu mai departe, aceste câteva zile premergătoare Sfintelor Paşti sunt şi un bun prilej de stabilire a priorităţilor şi de a alege cum să ne pregătim pentru sărbătorirea Învierii Domnului. Ne pregătim pentru bucurie, dar mai întâi gustăm din durere, aşteptăm biruinţa vieţii, dar trecem prin durerea şi înfrângerea cel puţin aparentă a morţii.

Dar bucuria Învierii Domnului trebuie să fie precedată în mod obligatoriu de reflecţia asupra inconsistenţei naturii umane, a lipsei de recunoştinţă faţă de binefecătorul ei şi, mai ales a uşurinţei cu care omul uită binele făcut.

Procesul şi pătimirea Domnului din Joia Mare ne arată că de la entuziasmul orb şi până la ură nu este decât un pas, că mulţimea care îşi salută victorios binefăcătorul se poate întoarce împotriva lui într-un timp foarte scurt dacă este manipulată. Peste toate acestea ne arată că frica paralizează orice sentiment uman şi orice urmă de solidaritate.

Singurătatea Domnului în timpul patimilor Sale ne arată că până şi Dumnezeu se poate întrista mai ales atunci când omul uită atât de uşor făcut. Şi sunt convins că acesta este cel mai mare păcat. Dar în tot acest episod dramatic al Patimilor ne apar şi figuri luminoase, de oameni curajoşi, precum cea a lui Simon Cireneul care fără să ştie a făcut un bine şi a purtat Crucea Domnului.

Punerea în mormânt a Domnului din Vinerea Mare este momentul tristeţii maxime, trăit prin inima Maicii Sfinte care ne cheamă la solidaritate cu suferinţa Fecioarei şi la gesturi de mângâietoare umanitate, precum aducerea florilor sau plângerea acestei dureri. Moartea este sentimentul că numai solidaritatea îl poate învinge şi din înfrângere îl poate transforma în biruinţă.

Sâmbăta Sfintelor Paşti este tainicul moment în care doar tăcerea întregii făpturi te poate face să auzi că deja, în adâncurile iadului, a început învierea. Această zi este una a tăcerii desăvârşite şi a reculegerii în faţa mormântului sfânt, rearticulat în mod real în altarul fiecărei biserici, din care va răsări învierea într-o revărsare de imne şi lumini.

La capătul acestui drum, Învierea ni se prezintă drept garanţia cea mai spectaculoasă pe care Domnul ne-o face că moartea nu există şi că dincolo de aparenţa înfrângerii, moartea aduce deja germenii noii vieţi. Dar să nu uităm totuşi că pentru a ne bucura de Duminica Învierii trebuie să trecem prin Joia nerecunoştinţei, prin Vinerea înmormântării şi prin Sâmbăta tăcerii, alături de Domnul, dar şi de fiecare semen al nostru.

Ultimele articole

Chemarea – de la inimă la inimă

Chemarea – de la inimă la inimă

Introducere Cel de-al optsprezecelea capitol al relatării Sfântului Matei conține informații și perspective interesante. Întreita ispitire din Carantania e prezentată aici. Apoi, Evanghelistul vorbește despre Iisus care află de întemnițarea lui Ioan și pleacă în...

Povestea ctitoriilor ștefaniene în eparhia de la Vad și Feleac

Povestea ctitoriilor ștefaniene în eparhia de la Vad și Feleac

Puțină lume știe că Sfântul Șetafan cel Mare, cunoscut în popor ca mare ctitor de lăcașuri sfinte și aspru luptător pentru independența ținuturilor românești, este întemeietorul celor două eparhii istorice de la Feleac și de la Vad.  Viața românilor ortodocși din zona...

Mai multe din Eseu
Teologia la feminin

Teologia la feminin

Aspecte introductive În spațiul Răsăritean, astăzi este ziua femeii. Mironosițele, prin curajul lor, vin să arate că și tagma din care făceau ele parte, una care era atunci nedreptățită din punct de vedere social, își merită locul la masa egalilor. Și încă cum! Ele...

Criza medicinei – criza credinţei

Criza medicinei – criza credinţei

În cea mai mare parte a secolului al XX-lea, sub influenţa gândirii postmoderniste, omenirea a stat sub semnul neîncrederii în morală şi în etică, refuzând să accepte existenţa oricăror „absoluturi morale”, ca să folosim o sintagmă a lui Albert Camus, sau chiar a unei...

Feluritele încredințări ale Învierii

Feluritele încredințări ale Învierii

Aspecte introductive Capitolul din care a fost extrasă pericopa evenghelică a primei duminici post-Pascale, face parte dintr-o suită de relatări care-L prezintă pe Hristos cel înviat. Oameni a căror credință se zdruncinase, sau al căror zel misionar avea nevoie să fie...

Să ne veselim dumnezeiește!

Să ne veselim dumnezeiește!

Oricare dintre credincioșii ortodocși realizează că există o diferenţă izbitoare, un contrast puternic între zilele Postului Mare și cele ale Sfintelor Paști. Evidenţa acestui fapt se observă mai ales în ziua Sfintelor Paști și în Săptămâna Luminată, când totul este...

Cuvântul și mărturia lui Ioan

Cuvântul și mărturia lui Ioan

Introducere În centrul lecturilor nou-testamentare cu caracter pascal, se găsește debutul relatării evanghelice a lui Ioan. De ce? Greu de zis. Probabil datorită densității ei teologice, ori din pricina frumoaselor referiri la lumină, care este un adevărat leitmotiv...

În mormânt Viaţă

În mormânt Viaţă

Taina Crucii, a morţii şi a şederii Domnului în mormânt este taina iubirii Sale smerite, până la capăt. Împărtăşind soarta comună a fiecărei fiinţe umane care se simte singură în faţa morţii, Domnul Iisus Hristos, ca om, a strigat pe cruce: “Dumnezeul meu, Dumnezeul...