Ediția de față a emisiunii „Viața Bisericii” continuă șirul dialogurilor legate de pătrunderea Ortodoxiei în Lumea Nouă, așa cum a fost denumită de exploratori America. Potrivit invitatului permanent al emisiunii noastre, pr. conf. univ. dr. habil. Gabriel Gârdan, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, emigrarea unui număr însemnat de ortodocşi din ţările Sud şi Est europene a deschis o altă dimensiune pentru prezenţa ortodoxă în America și o nouă perspectivă pentru misiunea sa.
Ca emigranţi veniţi peste Ocean în căutarea unei vieţi mai bune şi a libertăţii, ei au adus cu sine şi tezaurul lor spiritual, tezaur în care credinţa ortodoxă a ocupat locul central. Pentru cultivarea şi păstrarea lui au înfiinţat parohii ortodoxe pe cuprinsul întregului teritoriu nord american. Aceste parohii au jucat un rol central în viaţa noilor comunităţi de emigranţi, atât din punct de vedere religios, cât şi social şi cultural. Cultivarea în parohii a valorilor culturale naţionale şi a limbilor fiecărei entităţi etnice ortodoxe emigrante a oferit emigranţilor un sens al continuităţii cu trecutul lor şi un sentiment de apartenenţă socială şi religioasă care i-a ajutat să-şi păstreze identitatea, iar pe de altă parte să se integreze, fără riscuri spirituale majore, în structurile socio-mentale specifice spiritului societăţii americane. Din punct de vedere ecleziologic, înfiinţarea acestor parohii-jurisdicţii ortodoxe pe criterii etnice a generat o serie de probleme care, din păcate, nu au putut fi depăşite până acum.
Apariţia jurisdicţiilor etnice a deschis era contradicţiilor eclesiologice în viaţa Bisericilor Ortodoxe care împart acelaşi teritoriu şi divid pe credincioşi după criterii de naţionalitate, cultură şi limbă. Energiile „jurisdicţiilor” au fost canalizate pentru păstrarea variatelor moşteniri naţional-culturale – rusă, greacă, siriano-libaneză, sârbă, română, albaneză, bulgară, ucrainiană ş.a. . Treptat, Ortodoxia din America a început să fie privită, atât de către Bisericile Mamă, cât şi peste Ocean, ca „diaspora”, sau, ca să fim mai exacţi, ca „diaspore” naţionale şi ecleziale, unite de crezul comun ortodox, însă divizate din punct de vedere etnic, cultural, canonic şi administrativ.
Existența jurisdicțiilor paralele orientate etnic dă naștere, în practică, cel puțin la următoarele probleme: violarea principiului teritorialității, nesocotirea granițelor tradiționale ale eparhiilor, exacerbarea etnofiletismului, diminuarea universalității Bisericii și generează conflicte puternice cu privire la statutul canonic.
Ortodoxia din America a intrat, prin înfiinţarea jurisdicţiilor etnice paralele, într-o perioadă de „hibernare culturală”, singura preocupare majoră pentru fiecare jurisdicţie ortodoxă fiind să devină, din punct de vedere instituţional, suficientă sieşi, autonomă. Aşa se face că fiecare a făcut mari eforturi pentru a-şi dobândi propriul ierarh, consiliu eparhial, propriile organizaţii fraternale, tabere de tineret şi, mai ales, propriul seminar teologic şi propria mănăstire. Într-adevăr, deplina suficienţă jurisdicţională a devenit măsura, înţelesul, metoda, planul şi simbolul „succesului” pentru Ortodoxia etnică din America.
