Dublă bucurie pentru credincioșii parohiei clujene „Înălțarea Sfintei Cruci”

de | sept. 16, 2017

În ziua praznicului Înălțarea Sfintei Cruci, biserica aflată pe strada Plopilor a îmbrăcat haine de sărbătoare. Pe lângă sărbătorirea hramului principal al bisericii, pentru a spori bucuria credincioșilor, Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Clujului a participat la Dumnezeiasca Liturghie, oficiată de un sobor ales de preoți, informează Mitropolia Clujului.

„Prin participarea noastră la slujbele din ziua Înălțării Sfintei Cruci, să simțim și noi bucuria pe care a simțit-o Fericita Elena când a aflat Cinstita Cruce!” Aceasta a fost urarea pe care Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Stanciu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a adresat-o tuturor celor prezenți. În cuvântul de învățătură, pr. Vasile Stanciu le-a împărtășit trei gânduri, trei învățăminte pornind de la cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: Cine vrea să vină după Mine, să se lepede pe sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie!

Lepădarea de sine nu este nici pe departe anularea sinelui, anularea personalității, anularea eului nostru, ci este cu totul altceva. Este lepădarea de viața egoistă, de modul pătimaș de a trăi, de a gândi și de a înfăptui. Lepădarea de sine înseamnă renunțarea la mândrie. Lepădarea de sine mai înseamnă și lepădarea sufletului de egoism.

Luarea crucii poate însemna recunoașterea unei neputințe, a unei suferințe personale, recunoașterea fragilității condiției noastre umane. Adeseori, Crucea este și o neîmplinire, o boală, o patimă nevindecată, o tristețe, uneori o copilărie trăită fără părinți, sau o familie fără copii, un handicap. Ei bine, Hristos ne cere acest lucru: asumarea acestor neputințe, dar nu oricum ci cu o mare nădejde, cu o mare speranță pentru că în spatele acestor dureri și neputințe vine Bucuria Învierii. De aceea Crucea nu poate fi despărțită de Înviere.

Ce înseamnă urmarea lui Hristos? Atunci când suntem în suferințe, în necazuri și în încercări, dar și în bucurii și împliniri să ne comportăm în așa fel cum s-ar comporta Hristos în locul nostru. Poate și noi suntem răstigniți de atâtea ori pe crucea vieții de o vorbă rea, de o vorbă de ocară, de o nedreptate, de o boală, de o suferință. Ce ar face Hristos în locul nostru? S-ar ruga pentru cei ce ne blestemă, s-ar ruga ca să ne de-a putere: Părinte nu precum voiesc eu, ci precum Tu voiești. Asta înseamnă urmarea lui Hristos!

La invitația preoților parohi, Pr. Gavriil Vârva și Pr. Cristian Timar, au luat parte la slujbă alături de credincioșii comunității parohiale și credincioși ai comunității persoanelor cu deficiențe de vedere și vorbire din cadrul parohiei „Sfinții Ierarhi și Mărturisitori Iorest și Sava” din municipiul Cluj-Napoca, împreună cu preotul lor Adrian Petrescu, care a tradus în limbajul mimico-gestual atât Sfânta Liturghie, cât și cuvântul de învățătură. La final, Pr Gavriil Vârva a mulțumit Preasfințitului Vasile pentru binecuvântarea primită, preoților invitați și tuturor celor care au participat.

Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” de pe str. Plopilor a fost înființată la 8 martie 1991. La demisolul bisericii exista o bibliotecă dotata cu aparatură specială pentru activitățile cu tinerii și copiii parohiei. Tot aici funcționează și un cabinet medical pentru persoanele nevoiașe. Biserica poartă și un al doilea hram, închinat Sfantului Apostol Bartolomeu.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA