Duhul curăției | Rugăciunea Sf. Efrem Sirul, explicată de Mitropolitul Andrei

de | apr. 20, 2021 | Catehetica

În acest Post Mare, călăuzindu-ne de rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, ne-am propus, cu ajutorul lui Dumnezeu, să scăpăm de patru duhuri rele și-n locul lor să cultivăm patru duhuri bune, iar cele patru duhuri bune stau în spatele unor virtuți. Și încă o dată, repetând textul rugăciunii, ne vom aduce aminte că până acum ne-am oprit la cele patru duhuri rele de care vrem să scăpăm: Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-mi-l mie, slugii Tale. Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin

Ne-am oprit până acum la duhul trândăviei, la duhul grijii de multe, la duhul iubirii de stăpânie şi la duhul grăirii în deşert. Începând din această duminică ne vom opri la cele patru duhuri bune, sperând că pe cele patru duhuri rele, cu ajutorul lui Dumnezeu, le-am izgonit din sufletul nostru. Și primul dintre cele duhuri bune pe care le pomenește Sfântul Efrem Sirul este duhul curăției.

A vorbi de duhul curăției în ziua de astăzi este pe cât de actual și necesar, pe atât de ciudat, pentru că lumea în care trăim noi este dominată de duhul erotismului și al necurăției. Prin toate mijloacele media se revarsă peste lume spurcăciune. Și dacă toată ziua, în toate publicațiile, în toate emisiunile de la radio sau de la televizor suntem îndemnați la necurăție, până la urmă ne obișnuim cu această stare de lucruri. Or Biserica trebuie să grăiască și să nu tacă: Doamne, duhul curăției dăruiește-mi-l mie slugii tale, că e o mare virtute duhul curăției, al purității. Pentru tineri fecioria curată, pentru oamenii căsătoriți patul neîntinat, cum citim la rugăciunea de la căsătorie. Sunt lucruri care, pentru creștinii de odinioară, erau de necomentat. Pentru creștinii de astăzi, care se confruntă cu relativizarea tuturor virtuților, este un lucru la care ar trebui să mediteze. Oricum, din Sfânta Scriptură eu vă voi da trei locuri în care suntem îndemnați să medităm la curăția vieții noastre. Maria Egipteanca și-a pierdut curăția vieții sale, a trăit oarecum în spiritul omului de astăzi, a omului post modern dar, din fericire pentru ea, a fost o clipă când a făcut o întoarcere de o sută optzeci de grade, și-a sfințit viața și a ajuns venerată de întreaga creștinătate. Am zis că o să vă dau trei citate din Sfânta Scriptură în care tinerii sunt îndemnați să aibă o feciorie curată și creștinii noștri căsătoriți să aibă patul neîntinat de desfrânare.

Sfântul Pavel, în prima Epistolă către Corinteni, în capitolul 6, începând cu versetul 15, scrie lucrul următor: Au nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădularele lui Hristos? Luând deci mădularele lui Hristos le voi face mădularele unei desfrânate? Nicidecum! Sau nu ştiţi că cel ce se alipeşte de desfrânată este un singur trup cu ea? «Căci vor fi – zice Scriptura – cei doi un singur trup». Iar cel ce se alipeşte de Domnul este un duh cu El. Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu. Așa concepe Sfântul Pavel viața, și așa ar trebui să o concepem și noi. Dar nu numai Sfântul Pavel, ci însuși Domnul nostru Iisus Hristos în mai multe locuri, eu va citesc acum din Evanghelia după Matei, capitolul 19, începând cu versetul 9: Iar Eu zic vouă că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, şi se va însura cu alta, săvârşeşte adulter; şi cine s-a însurat cu cea lăsată săvârşeşte adulter. Să știți că niciodată nu au fost atâtea divorțuri ca în zilele noastre. Ori n-a fost dragoste adevărată la început, ori tinerii noștri privesc cu superficialitate această mare taină care îl unește pe bărbat cu femeia lui pentru totdeauna. Statisticile, pe care nu le pot reproduce acum exact, ne spun că, îngrozitor, mai bine de jumătate dintre căsnicii se desfac. Așa că, e bine să medităm la duhul curăției.

Încă din Vechiul Testament, înțeleptul Solomon, în Cartea Pildelor, într-o exprimare metaforică, sensibil, încearcă să sublinieze cât de prăpăstioasă este această patimă a desfrâului, a întinării trupești. În Cartea Pildelor, capitolul șapte, începând cu versetul șase, relatează următoarea întâmplare grăitoare: Odată stam la fereastra casei mele și priveam printre gratii. Și am zărit printre cei lipsiți de minte, am văzut un tânăr fără pricepere. El trecea pe uliță pe lângă colțul casei ei și se îndrepta către locuința ei. Era în amurgul serii unei zile, când se lasă umbra și întunericul nopții. Și, iată, o femeie îl întâmpină, având înfățișare de desfrânată și cu prefăcătorie în inimă; Aprigă și de neținut în frâu, picioarele ei nu se mai odihneau în casă; Când în casă, când afară, stând la pândă lângă orice colț. Ea îl apucă și-l sărută și cu o căutătură obraznică îi zise: «Trebuia să aduc jertfe de pace; astăzi am împlinit făgăduințele mele; Pentru aceasta am ieșit în întâmpinarea ta, ca să te caut și, iată, că te-am găsit. Cu scoarțe am gătit patul meu, cu așternuturi de in din Egipt, cu miresme am stropit patul meu, cu mir, aloe și chinamon. Vino, să ne îmbătăm de iubire până dimineață, să ne cufundăm în desfătări de dragoste. Că bărbatul meu nu este acasă, plecat-a la drum departe, luat-a cu dânsul o pungă cu bani și se va întoarce acasă la lună plină!» Ea îl ademeni prin mulțimea cuvintelor ei și-l smulse prin graiurile ademenitoare ale buzelor sale; El începu să meargă dintr-o dată după ea, ca un bou la junghiere și ca un cerb care se zorește spre capcană, Până când o săgeată îi străpunge ficatul; după cum o pasăre grăbește spre laț și nu-și dă seama că acolo își sfârșește viața. Și acum, fiule, ascultă-mă și ia aminte la cuvintele gurii mele! Inima ta să nu se plece spre căile ei și nu te rătăci pe potecile ei. Căci ea a rănit pe mulți și pe foarte mulți i-a omorât. Casa ei sunt căile iadului, care duc la cămările morții.

Am putea lua și alte texte din Sfânta Scriptură, din care reiese cât de mare este acest duh al curăției, cât de important, și cât de prăpăstioasă este întinăciunea, desfrânarea, duhul erotic care stăpânește astăzi peste o lume întreagă.

În continuare, am să vă redau câteva rânduri pe care le-am scris gândindu-mă tocmai la tinerii noștri elevi de liceu și studenți. S-ar putea ca lucrurile până astăzi să fi mers mult mai departe, dar eu cred, totuși, că cele scrise sunt actuale și sunt la subiect. Adică întăresc această rugăciune a noastră către Dumnezeu când Îi zicem: „iar duhul curăției dă-mi-l mie slugii tale”.

Zi de zi întâlnesc în cale tineri, băieţi şi fete, plini de viaţă. Se manifestă fiecare în funcţie de temperamentul şi manierele pe care a reuşit să şi le însuşească. Oricum s-ar manifesta îi privesc cu drag şi cu nădejde. Mă gândesc cum, cu zeci de ani în urmă, fiind de vârsta lor, înspre sfârşitul liceului, ţineam să le scriu celor apropiaţi, ca amintire, câteva versuri: „Născut dintr-un crâmpei de soare/ Şi o fărâmă de pământ,/ Firul curat, gingaş şi sfânt/ Îmboboceşte şi dă-n floare”.

Timpul a trecut, modul nostru de a privi lucrurile ar putea părea anacronic, dar fiinţa omenească a rămas aceeaşi. Chiar dacă vocabularul tânărului este astăzi mai vulgar, chiar dacă influenţat de mediu începe o viaţă sexuală precoce, chiar dacă drogurile, alcoolul şi ţigările gustate la început din curiozitate îl fac dependent de ele, totuşi el a fost făcut de către Dumnezeu „fir curat, gingaş şi sfânt”. Graba, însă, de-a da „roade” înainte de vreme, înainte ca bobocul să înflorească şi să se maturizeze, poate distruge totul.

De aceea m-am gândit că e bine să le adresez prietenilor noştri tineri câteva rânduri, de la inimă la inimă, fără intenţia de a-i dădăci sau a le ţine o predică. Doresc doar ca cele scrise să se constituie într-o discuţie sinceră între doi prieteni. Poate voi reuşi, în felul acesta, să previn o catastrofă, acum nebănuită, dar, mai târziu, trăită din plin. Am văzut cum au căzut şi s-au nenorocit mulţi tineri care, din nefericire, n-au fost preveniţi la vremea potrivită asupra primejdiilor ce-i împresoară.

Educaţia pe care o primim astăzi are mari carenţe. Adeseori omul e privit doar din punct de vedere biologic, ca un biet animal raţional, şi nici măcar atât. Pentru că, dacă biologicului din el i s-ar da cinstea cuvenită, grija de a-l feri de tot ceea ce-i dăunează ar fi mult mai mare. Nu mai pomenim de faptul că se face abstracţie totală de dimensiunea spirituală a omului. „Nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, zice Sfântul Pavel, pe care-l aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri? Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (1 Corinteni 6, 19-20). Aşadar şi trupul şi sufletul îşi au valoarea lor.

Educaţia sexuală ce se face în şcoală, adeseori, este o contra-educaţie. Tinerii sunt priviţi doar ca nişte simple vieţuitoare reproducătoare, fără a i se da sexului şi dimensiunea spirituală pe care o are, în cadrul comuniunii dintre un bărbat şi o femeie. Orice tânăr, însă, este un unicat, „un fir curat, gingaş şi sfânt”, alcătuit ca o fiinţă minunată din pântecele maicii sale (Psalmul 138, 13-14). An de an în fiinţa sa apar lucruri noi. Poate că perioada cea mai importantă, din acest punct de vedere, este adolescenţa. Ea este situată între copilărie şi maturitate. Precedată de pubertate, perioadă în care au loc în organism transformări în urma cărora tânărul devine apt pentru reproducere, adolescenţa se caracterizează prin fiorul sublim şi nou al iubirii. Între treisprezece şi douăzeci de ani primăvara iubirii bate la poarta sufletului. Când citeai, cu câţiva ani mai înainte, cărţi cu îndrăgostiţi nu le dădeai prea mare importanţă. Poate credeai că aceste lucruri sunt nimicuri. Acum îţi dai seama că ele sunt probleme serioase.

Ai întâlnit o persoană care te fascinează. Vălul ţi-a căzut de pe ochi. Până acum te gândeai numai la tine. Acum ai descoperit o altă fiinţă, o persoană ce ţi-e nespus de dragă. O persoană al cărei farmec te-a captivat. O persoană care ţi-e mai scumpă decât tine însuţi. O persoană care ai dori să-ţi aparţină toată viaţa şi căreia ai vrea să-i oferi proiectele tale, succesele tale, munca ta, iubirea ta. Când eşti lângă ea te simţi bine, când eşti departe îi simţi lipsa. O lume nouă ţi se deschide în faţa ochilor: lumea încântătoare a iubirii.

Întrebarea serioasă ce se pune este: până unde trebuie să mergi cu partenerul tău? Până la relaţia sexuală? Filmele erotice pe care le vezi pe toate canalele, revistele porno ce stau pe toate tarabele, te vor îndemna să faci acest lucru. Ba, din nefericire, şi o educaţie sexuală rău înţeleasă tot într-acolo te va îndrepta. Ţi se aduc şi argumente „medicale” şi „ştiinţifice”.

Te poate încerca şi un complex de inferioritate. Colegii tăi, prietenii tăi, au făcut-o. De ce să n-o faci şi tu? Eu îţi spun să n-o faci. Va veni şi vremea sexului. Mai sunt tineri integri care n-o fac până la căsătorie. Dacă eşti cu adevărat bărbat poţi spune şi nu. Mulţi adolescenţi îi respectă tocmai pe cei care au curajul să fie ei înşişi, să nu le pese ce spun alţii, chiar cu riscul de a fi persiflaţi sau luaţi peste picior.

Duhovnicii, dacă ar putea vorbi, ţi-ar putea arăta o mulţime de tineri care duc o luptă susţinută şi biruie. Chiar şi medicii, dacă sunt cinstiţi, îţi vor spune că abstinenţa nu-i dăunătoare, ci dimpotrivă. Doctorul Meyer scria că: „pretextul fatalităţii pasiunii este o enormă minciună, ale cărei consecinţe teribile strică omenirea… înfrânarea e posibilă. Mii de oameni au dovedit-o. Au afirmat aceasta oameni care se bucură de cea mai mare autoritate şi pe care nu-i putem acuza de exagerări. Nu lipseşte putinţa, ci voinţa”.

Sigur că e foarte dificil, în relaţiile cu prietena ta sau cu prietenul tău, să ştii cât îţi poţi permite. Când începi să-ţi pui această problemă ai în minte un număr de comportamente concrete de la ţinutul mâinii, de la sărut şi pipăit, până la relaţii intime. Sunt foarte greu de stabilit dinainte limite precise.

Vă puteţi decide să nu vă angajaţi în relaţii intime, iar jocurile sexuale care duc la acestea să fie evitate. Emoţiile însă, pot deveni atât de explozive şi pasiunea atât de puternică încât să fiţi la un pas de cădere. Pe de altă parte, este firesc ca două persoane ce se cunosc, se bucură una de cealaltă şi se preţuiesc, să treacă de la gesturile timide de afecţiune la sărutări şi mângâieri.

Deşi asupra acestui aspect al prieteniei ne vom opri în capitolul următor, totuşi anticipez că meditarea serioasă la sensul vieţii voastre, în calitate de fii ai lui Dumnezeu şi purtători ai chipului Său, vă va da o perspectivă corectă de abordare a sexualităţii în ce are ea frumos şi creator. Trebuie să ştiţi că instinctul sexual este un adversar violent şi puternic. El te orbeşte şi te târăşte înspre plăceri josnice. Într-un om fără voinţă el îşi atinge întotdeauna ţinta. Şi ce urmează? Onoarea şi demnitatea ta sunt dărâmate și tu te prăbușești[1].

Aceste cuvinte le-am scris cu gândul la tinerii noștri care poate citesc rugăciunea Sfântului Efrem Sirul în care Îi cerem lui Dumnezeu: Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-mi-l mie, slugii Tale. Amin

[1] † Andrei Andreicuț, Dragoste, libertate și sex responsabil, ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2011, p. 5.

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/ips-andrei/" target="_self">Mitropolitul Andrei</a>

Mitropolitul Andrei

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Ultimele articole

Iubirea cea fără de opreliști

Iubirea cea fără de opreliști

Aspecte introductive Subiectul pericopei evanghelice din această duminică constituie cu certitudine cea mai dificilă temă de casă pe care Dumnezeu o trasează creației. Iubirea e un sentiment cât se poate de nobil și necesar. Aduce împlinire făpturii umane și creează...

Mai multe din Catehetica
Despre sfinți în învățătura ortodoxă

Despre sfinți în învățătura ortodoxă

Într-un context cultural materialist și puternic marcat de gândirea protestantă radicală, o gândire cvasi-iconoclastă, a vorbi despre oameni ca sfinți poate fi greu de înțeles. Așa cum am observat în cateheza precedentă, omul și-a pierdut, în ochii filosofiei...

Despre incinerare în învățătura ortodoxă

Despre incinerare în învățătura ortodoxă

Așa cum am observat în cateheza anterioară, creștinului ortodox nu-i este indiferent unde și cum este așezat trupul lipsit de viață. Cimitirul nu este un semn al morții, nu are sensul de necropolă (tradus mot a mot, orașul morților) ci un loc al adormirii în orizontul...

Despre cimitir în învățătura ortodoxă

Despre cimitir în învățătura ortodoxă

Chiar dacă trupurilor noastre vor învia, să nu uităm că pentru inițierea acestui proces trebuie ca mai întâi să fi murit. Gândul la înviere ne face, așa cum spuneam în rândurile anterioare, să privim viața și moarte cu alți ochi. Faptul că Hristos a înviat, că S-a...