Duhul iubirii de stăpânie | Rugăciunea Sf. Efrem Sirul, explicată de Mitropolitul Andrei

de | apr. 8, 2021 | Catehetica

Părinții au constatat un lucru: toate păcatele, toate patimile își au în spate lor câte un demon. Pe aceștia am vrea să îi izgonim, de ei să ne exorcizăm în Postul Mare. Am luat ca paradigmatică rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, pentru că el, din proprie experiență, știa că în spatele oricărei fărădelegi este un duh necurat, și atunci a alcătuit această rugăciune frumoasă pe care o știm cu toții: Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-mi-l mie, slugii Tale. Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi să-mi văd greșalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin

Am luat pe rând aceste duhuri necurate. Întâi ne-am ocupat de duhul trândăviei pentru că, și din punct de vedere spiritual și din punct de vedere social, noi creștinii trebuie să fim oameni harnici. Am repetat aceste versuri scrise de Vasile Militaru: Adevărul despre lene, mi l-a spus a mea bunică/ Omul este ca și apa, dacă stă prea mult se strică. Duminica trecută am analizat duhul grijii de multe. Îngrijorările peste măsură ne îndepărtează de Dumnezeu, ne îndepărtează de semenii noștri și, până la urmă, ne îndepărtează și de noi înșine. De data aceasta ne oprim la cel de-al treilea duh necurat, duhul iubirii de stăpânie, atât de prezent întotdeauna în lume și-n mod deosebit în vremurile noastre. Lupta după putere îi fascinează, îi cotropește pe oameni. Și-atunci și acum vedeți cât de acerbă este lupta politică. Ne aducem aminte că și pe vremea Mântuitorului, la un moment dat, când Domnul mergea spre patima Sa cea de bunăvoie mama fiilor lui Zevedeu, înțelegând că Domnul se duce să se-ncunune împărat, având o gândire mai îngustă, s-a apropiat de Domnul și L-a rugat ca pe cei doi fii ai săi să îi gratuleze, unul să stea de-a dreapta Lui, altul de-a stânga Lui. Și Domnul Hristos, văzând acest duh rău de stăpânie, de a fi mare, i-a replicat ei și ne dă replica și nouă în Evanghelia după Matei, în capitolul 20, începând cu versetul 25: Ştiţi că ocârmuitorii neamurilor domnesc peste ele şi cei mari le stăpânesc. Nu tot aşa va fi între voi, ci care între voi va vrea să fie mare să fie slujitorul vostru. Şi care între voi va vrea să fie întâiul să vă fie vouă slugă, După cum şi Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi. Așa ne învață Domnul Hristos.

N-ar trebui să ne stăpânească acest duh al iubirii de stăpânie! Mai mult ca oricând în această duminică învățăm lucrul acesta. Zice Domnul: Cel ce vrea să îmi urmeze mie, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze Mie. Să se lepede de sine… E greu să se lepede omul de el însuși; un sâmbure de duh de stapânie se găsește în tot omul. De aceea, în Postul Mare, ne luptăm să izgonim dintre noi acest duh. Nu numai în lumea politică este prezent acest duh care îi învrăjbește pe oameni. Este mare dorința de a deveni câștigător în competiția politică, dar, din nefericire, acest duh poate fi prezent chiar și în lumea creștină. Sfinții au ajuns smeriți și au învățat de la Domnul Hristos că cel ce slujește, cel ce socoate pe semenii lui vrednici de a fi slujiți, acela, de fapt, este mare, nu cel ce așteaptă să fie el slujit. Iată de ce, într-o relatare duhovnicească, ni spune că un stareț era foarte necăjit, că mănăstirea lui nu mai mergea bine înainte, că nu mai avea vocații. Toate i s-au deslușit în momentul în care un sihastru i-a spus că ei nu mai au acest duh al smereniei, și că, printre ei, în mănăstire, necunoscut trăiește Hristos și ei nu îl recunosc. Iată întâmplarea: Un sihastru medita în peștera sa, când a deschis ochii a văzut cu uimire că avea un vizitator, starețul unei mănăstiri. Ce cauți părinte? l-a întrebat sihastrul. Starețul i-a relatat trista sa poveste. A fost o vreme când mănăstirea lui era frumoasă, chiliile ei erau pline de tineri aspiranți la călugărie și biserica răsuna de cântările călugărilor. Asupra mănăstirii s-au abătut însă vremuri grele, oamenii nu mai simțeau nevoia să își hrănească sufletul, tinerii aspiranți erau din ce în ce mai puțini, iar biserica din ce în ce tot mai goală. N-au mai rămas decât câțiva călugări care își făceau datoria cu inima grea. Iată deci ce dorea să afle starețul – crezi, părinte sihastru, că toate acestea se datorează păcatelor noastre? Da, i-a răspuns sihastrul, și-n deosebi păcatului mândriei. Cum e păcatul acesta părinte? Unul dintre călugării tăi este Mesia deghizat și voi neglijați acest lucru, după care sihastrul și-a închis din nou ochii și s-a întors la meditația lui. Pe drumul de înapoiere, inima starețului a bătut cu repeziciune la gândul că Mesia Însuși este la ei în mănăstire și ei nu l-au cunoscut. Oare cum de nu l-au recunoscut? Și cine putea să fie? O fi bucătarul? O fi ecleziarhul? O fi fratele de la poartă? Da, desigur sihastrul a avut dreptate, e careva și noi nu am știut. Întors la mănăstire el i-a adunat pe călugării care rămăseseră și le-a spus ce i s-a descoperit. S-au uitat unii la alții neîncrezători. Mesia e aici? Incredibil. Da, este aici, dar e deghizat. Deci nu era exclus să fie cutare, sau poate cutare, sau poate cutare. Un lucru era sigur: dacă Mesia era deghizat, era puțin probabil că Îl vor putea recunoaște, de aceea și-au propus să îi trateze pe toți călugării cu același respect și cu aceeași considerație. Nu ști niciodată, se gândeau ei, care dintre noi este Mesia. Nu e de mirare că atmosfera din mănăstire s-a schimbat rapid. A devenit plină de bucurie. În curând sute de aspiranți au cerut să fie primiți și-nchinoviați în mănăstire. Biserica s-a umplut din nou, cântările răsunau, călugării străluceau, căci spiritul iubirii coborâse asupra lor[1]. Duhul iubirii de stăpânire a fost înlăturat.

Aceasta este povestioara, dar ea spune un lucru mare. De aceea, Sfântul Efrem Sirul ne învață să ne luptăm împotriva duhurilor care ne ispitesc, a dracilor care pun în lucrare toate patimile. Și pentru seara aceasta ne rugăm lui Dumnezeu ca duhul de stapânie să îl îndepărteze de la noi, să fim ca și cei ce slujesc, nu să dorim să ni se slujească.

Ernest Bernea meditează asupra conducătorului așa: Oamenii nu pot trăi laolaltă fără să aleagă dintre ei pe unii care conduc. Este aceasta o lege aspră legată de natura și de soarta noastră. Epoca modernă și contemporană, fie ea liberală sau comunistă, a prins omul într-un angrenaj, într-o seamă de condiții care îi distrug felul originar și adânc, setea sa de libertate și duh. Viața interioară a omului de astăzi este obosită până la distrugere de elemente străine naturii ei. Colectivitatea fiind concepută ca o mașină, conducătorul cel mai nimerit și mai firesc a fost desigur tehnicianul, cunoscătorul principiilor și al mecanismului social. Nerodnicia și suferința contemporană arată cu prisosință cât de puțin corespunde tehnicianul nevoilor istorice ale unui popor. Tehnicianul este de folos numai în serviciul comandat, nu însă ca om politic. Inteligența și știința precisă, acumulată pe calea ei, nu-i sunt îndeajuns conducătorului. Izvoare mult mai adânci și orizonturi mult mai largi trebuie să hrănească sufletul conducătorului. A fi conducător este o sarcină atât de grea încât puțini sunt aceia care pot răspunde unei astfel de chemări.

Faptul însuși al conducerii omului de către om este în viața noastră o mare nefericire. Îndreptarea acestei soarte triste poate veni pe o singură cale și atunci numai în parte: prin ajungerea la conducere a celor mai bogați lăuntric, mai blânzi și mai darnici, a celor mai cuprinzători și mai spiritualizați dintre noi. Conducătorul, atât cât poate oferi viața noastră aici pe pământ, trebuie să iasă vădit deasupra nivelului de rând și anume prin tăria morală, prin forța nestăvilită a unui suflet creator. Conducătorul trebuie să cuprindă o întreagă umanitate în ființa sa.

În general, oamenii ajung conducători prin setea lor de dominație, prin dorința de a dispune de semenii lor, nu prin chemare. Există o voluptate a puterii politice, foarte răspândită mai ales la acei ce trăiesc numai pe plan social și care, așa cum sunt dăruiți, izbândesc foarte adesea. Din această voluptate se nasc întotdeauna formele întoarse ale conducerii, așa cum sunt demagogia și tirania.

Când ai puterea în mână să nu abuzezi de ea; să nu faci filantropie pentru că nu ești în situația de a o face. Când ai puterea cu tine, fii bun și îndrumător; fă dreptate. De obicei oamenii fac pe filantropii când sunt datornici, după cum fac pe vitejii când nici o primejdie nu-i amenință. Și aceasta se observă îndeosebi când acești oameni sunt la conducere. Bunul conducător. Unde-i bunul conducător? Acela care iubește cu toată ființa sa, care mângâie, care înalță? E atât de rar printre oameni! Popoarele caută mereu profeți și capătă în schimb cezari[2].

Noi ne rugăm lui Dumnezeu ca duhul stăpâniei să nu ni-l dea nouă, și ne mai rugăm ca celor ce ne conduc să le dea înțelepciunea să o facă foarte bine.


[1] Anthony de Mello, Rugăciunea broaștei, ed. Mix, Brașov, 2003, p. 97.

[2] Ernest Bernea, Îndemn la simplitate, ed. Anastasia, București, 1995, p. 43.

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/ips-andrei/" target="_self">Mitropolitul Andrei</a>

Mitropolitul Andrei

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Ultimele articole

Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

Unul dintre aspectele vieții religioase creștine este devenirea omului după trăsăturile naturii sale. Acest demers presupune învățarea și educarea sa progresivă, în mai multe etape, conform dezvoltării specifice firii sale. Dintru început relația omului cu Dumnezeu...

Intrarea noastră în Biserică

Intrarea noastră în Biserică

Nu, acesta nu e un eseu despre urgenţa instituţionalizării educaţiei încă de la vârste fragede, în care nu cred, și nici despre educaţia extrainstituţională sau libertatea părinţilor în alegerile pentru cei mici. Acesta e un text despre recunoștinţă. Pe 21 noiembrie...

Ospitalitatea sufletească și cea trupească

Ospitalitatea sufletească și cea trupească

Aspecte introductive Hristos ni se prezintă astăzi în ipostaza de oaspete. După ce învață poporul, caută căldura și primirea amicală a lui Lazăr. Va poposi de mai multe ori la acesta în decursul complexelor Lui peripluri propovăduitoare. Se simțea de bună seamă bine...

Preasfințitul Vasile – un dar al lui Dumnezeu!

Preasfințitul Vasile – un dar al lui Dumnezeu!

Părinte, Ori de câte ori se întâmpla să ne despărțim temporar, petrecându-ne peste pragul ușii tale, nu plecai din prag până nu dispăream în zare... Aceasta era una dintre atitudinile Părintelui nostru Vasile. În fapt, el nu se despărțea de nimeni, niciodată, nu vroia...

Mai multe din Catehetica
„Tatăl Nostru” – rugăciunea biblică prin excelență

„Tatăl Nostru” – rugăciunea biblică prin excelență

1. Pregătirea aperceptivă[1] Se știe că omul moare fără aer. Dar se știe oare că sufletul omului fără rugăciune e sortit morții? Ne-am raportat vreodată la rugăciune ca la oxigenul vieții duhovnicești? Ce le-a spus Mântuitorul Apostolilor Săi când aceștia I-au cerut...

Acoperământul Maicii Domnului, în acatist și icoană

Acoperământul Maicii Domnului, în acatist și icoană

foto: doxologia.ro Între izvoarele de mâna întâi pentru înţelesul semnificaţiei sărbătorilor se înscriu, cu nebănuit de mare folos, acatistele şi icoanele care le sunt consacrate. Practic, acatistul descrie în versuri evenimentul sfânt din calendar, fie că este vorba...

Însemnarea cu semnul Crucii, cel mai frecvent act liturgic creștin

Însemnarea cu semnul Crucii, cel mai frecvent act liturgic creștin

Semnul Sfintei Cruci este cel mai frecvent act liturgic creștin,  atât în ceea ce privește cultul public cât și cel particular.  Însemnarea cu semnul Crucii este un act sacramental comun  deopotrivă clericilor și credincioșilor laici. Toți cei botezați au...

Pogorârea Duhului Sfânt | Cateheză

Pogorârea Duhului Sfânt | Cateheză

Postul Adormirii Maicii Domnului - Cateheza a X-a  Excurs istoric: Rusaliile, Dominica Pentecostes, Duminica Pogorârii Duhului Sfânt ne este istorisită în Faptele Apostolilor 2, 1-4  și marchează împlinirea descoperirii celor Trei Persoane ale Sfintei...

Înălțarea Domnului | Cateheză

Înălțarea Domnului | Cateheză

Postul Adormirii Maicii Domnului - Cateheza a IX-a Excurs istoric: Înălțarea Domnului este una din cele mai vechi sărbători creștine, numită în unele părți ale țării și Ispas. Se celebrează la 40 de zile de la Învierea Domnului, joia, zi în care în Biserica Ortodoxă...

Învierea Domnului | Cateheză

Învierea Domnului | Cateheză

Postul Adormirii Maicii Domnului | Cateheza a VIII-a Excurs istoric: Cea mai importantă sărbătoare a creștinătății este Învierea Domnului sau Paștile. Toate praznicele cu dată schimbătoare depind de aceasta. Că e importantă, cea mai importantă, o dovedesc cele 3 zile...