Duminica a 23-a după Rusalii, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

de | oct. 25, 2020

În Duminica a 23-a după Rusalii (a Vindecării demonizatului din ținutul Gherghesenilor), 25 octombrie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Diplomația diavolului”, vorbindu-le celor prezenți despre indiferentismul religios. De asemenea, a atras atenția asupra faptului că părinții sunt datori să-și îndemne copiii să participe la Sfânta Liturghie.

„Vă readuc aminte că Sfântul Sinod a hotărât ca acest an să fie dedicat catehizării părinților și copiilor. Tare ne dorim ca părinții să își îndemne copiii, adolescenții, studenții, să vină la Sfânta Liturghie. E adevărat că am trecut și trecem printr-o perioadă dificilă, dar respectând toate măsurile sanitare care ni se recomandă, putem veni la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, noi, copilașii noștri și nepoții noștri. Lucrul acesta vi-l pun la suflet pentru a nu ne asemăna cu cei din ținutul Gherghesenilor, care L-au rugat pe Domnul Hristos să îi lase în pace și să plece de la ei.”

La momentul rânduit din cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a hirotonit întru preot pe diaconul Petru-Marian Săsărman-Dobrea, pe seama Parohiei Ciosa, Protopopiatul Bistrița.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de Sergiu Stanciu, de la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.

Slujba a fost oficiată în fața Catedralei din Piața Avram Iancu, în prezența a numeroși clujeni, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

Pentru că astăzi a fost sărbătorită Ziua Armatei Române, în cadrul slujbei, Mitropolitul Clujului s-a rugat pentru eroii neamului și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Dumitru Cucură

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Denia celor 12 Evanghelii, la Catedrala Episcopală din Baia Mare

Denia celor 12 Evanghelii, la Catedrala Episcopală din Baia Mare

Joi, 5 aprilie 2018, de la ora 17:00, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, la Catedrala Episcopală "Sfânta Treime" din Baia Mare, slujba Deniei celor 12 Evanghelii, înconjurat de un sobor alcătuit din preoţi şi diaconi.  Din...

Liturghia din Joia Mare, la Catedrala Episcopală din Baia Mare

Liturghia din Joia Mare, la Catedrala Episcopală din Baia Mare

Joi, 5 aprilie 2018, Joia Mare, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare. Din sobor au făcut parte Arhim. Dr....

Două Zile de Poveste la Beclean și Spermezeu

Două Zile de Poveste la Beclean și Spermezeu

Două Zile de Poveste la Beclean și Spermezeu Sâmbătă, 24 martie 2018, o echipă de 9 voluntari ai asociațiilor clujene A.T.C.OR. si A.E.C. au organizat o zi de activități pentru aproximativ 50 de copii și adolescenți de la Centrul pentru Protecția Copilului de la...