Duminica a 9-a după Rusalii, sărbătorită în Parohia clujeană „Nașterea Domnului”, în prezența Preasfințitului Benedict Bistrițeanul

de | aug. 9, 2020 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 9-a după Rusalii, 9 august 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Nașterea Domnului” din cartierul clujean Gheorgheni.

De la ora 10:00, în biserica parohială, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de clerici.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură, vorbind pe tema „Credința ca invitație la viață”.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei.

La final, preotul paroh Cornel Coprean, în calitate de gazdă, a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în prezența a numeroși credincioși, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

Istoric

Parohia „Nasterea Domnului” din Cluj-Napoca, situată pe strada Rășinari, la intersecția cu strada Albac, a luat ființă la data de 16 martie 1990, prin desprinderea din Parohia „Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”.

Piatra de temelie a noii biserici a fost pusă în luna decembrie 1990, iar dupa întocmirea proiectului, de catre arhitectii Monica Popa si Marian Munteanu, în toamna anului 1993, a început construcția acesteia, lucrările desfășurându-se sub coordonarea preotului Nicolae Buda.

Între anii 2007-2009, lăcașul de cult a fost pictat în tehnica frescă, de către pictorul pr. Damian Tuluc și ucenicii săi.

Biserica a fost sfințită la data de 5 septembrie 2010, de către Înaltpreasfințitul Irineu Pop, Arhiepiscopul Alba Iuliei, pe atunci episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului.

În prezent, Parohia este păstorită de preotul paroh Cornel Coprean, avându-l alături pe preotul slujitor Ciprian Taloș.

Mai multe fotografii AICI 

În Duminica a 9-a după Rusalii, 9 august 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 9 august 2020

Școala de vară „Porolissum” în Episcopia Sălajului

Școala de vară „Porolissum” în Episcopia Sălajului

În Episcopia Sălajului se desfășoară în perioada 10-21 august 2015, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Petroniu, proiectul „Școala de vară Porolissum”.  Acest proiect, inițiat de episcopie  în parteneriat cu școala generală „Porolissum” din Zalău și Asociația...

Marele pelerinaj de la Mănăstirea Nicula – 2015

Marele pelerinaj de la Mănăstirea Nicula – 2015

  Mai mult de 35 000 de credincioși s-au închinat la Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Nicula. Respectând tradiția, mulți dintre pelerini au ajuns pe jos „la Nicula colo-n deal”. Radio Renașterea vă oferă un fotoreportaj de la praznicul Adormirii...

O nouă mănăstire, în Arhiepiscopia Clujului

O nouă mănăstire, în Arhiepiscopia Clujului

Sute de oameni, majoritatea îmbrăcați în costume populare, au luat parte duminică, 16 august, la Cetatea Ciceului din localitatea bistrițeană Ciceu Corabia, la prima Liturghie săvârșită pe locul numit „Subcetate”, unde se va ridica mănăstirea „Petru Rareș Vodă”....

Resfințirea bisericii din Parohia Nușfalău

Resfințirea bisericii din Parohia Nușfalău

Duminică, 16 august 2015, credincioșii parohiei Nușfalău, protopopiatul Șimleu Silvaniei, au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Petroniu. Prilejul a fost dat de finalizarea lucrărilor de reînnoire a locașului de cult, lucrări efectuate...