Duminica Crucii, în parohia Vermeș

de | mart. 13, 2018

În parohia cu hramul „Adormirea Maicii Domnului şi Sfântul Proroc Ilie” din localitatea Vermeş, Protopopiatul Beclean, la Sfânta Liturghie a fost prezent în duminica a 3-a din post, părintele protosinghel Calinic de la Mănăstirea Nicula, fiind invitat de către părintele paroh Paul Ziman să întărească duhovniceşte credincioşi prin cuvântul său.

Părintele Calinic le-a împărtăşit credincioşilor din trăirile vieţii monahale vorbindu-le despre libertatea oferită prin urmarea lui Hristos pornind de la cuvintele Evangheliei „Oricine voieşte să vină după Mine…” (Mc. 8, 34), totodată amintind că aceste cuvinte scripturistice au fost temei pentru viaţa Cuvioasei Parascheva de la Iaşi. La finalul slujbei părintele Calinic i-a miruit pe credincioşii prezenţi.

Tot în această zi rudeniile vrednicului de pomenire părintele Iudean Vasile au rânduit cele necesare pentru slujba parastasului, care s-a săvârşit în Biserica de lemn din cimitir, locul unde acesta a slujit timp de 29 de ani. Preacucernicul părinte a fost transferat la Vermeş de la parohia Cheţiu-Bozieş în anul 1945. Părintele Iudean Vasile a fost primul preot ortodox din localitate, iar în timpul pastoraţiei sale, localitatea Vermeş a fost ridicată la statutul de  parohie, după ce fusese filie a parohiei Lechinţa. După ce a dus greul vremurilor printr-o slujire exemplară şi jertfelnică, s-a pensionat de boală la vârsta de 56 ani.

Pr. Paul Ziman

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Turiști americani, în vizită în parohia Berchieșu

Turiști americani, în vizită în parohia Berchieșu

Parohia ortodoxă Berchieșu, din protopopiatul Turda, a primit zilele acestea vizita unor turiști din Statele Unite ale Americii. Aceștia au fost întâmpinați de părintele paroh Florin Negru care le-a prezentat pentru început, biserica veche de lemn cu hramul ,,Sfinții...

Comunitatea din localitatea Bonț a sărbătorit hramul bisericii

Comunitatea din localitatea Bonț a sărbătorit hramul bisericii

De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel parohia din localitatea Bonț și-a sărbătorit hramul. Cu această ocazie luni seara a fost săvârșită Taina sfântului Maslu în sobor de preoți. Alături de părintele paroh Efrim Truța au mai slujit preoți din parohiile...

Popas de suflet la mănăstirile din Grecia

Popas de suflet la mănăstirile din Grecia

În perioada 20-26 iunie 2015, parohia ortodoxă ”Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, prin Centrul de pelerinaje Renașterea al Arhiepiscopiei Clujului, a organizat un pelerinaj în Grecia. Grupul de 45 de pelerini a fost însoțit de părintele paroh Nicolae Buda. În...

Hramul bisericii din Așchileu Mare

Hramul bisericii din Așchileu Mare

Biserica ortodoxă din Așchileu Mare și-a sărbătorit, luni 29 Iunie 2015, ocrotitorii, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. De dimineața a fost săvârșită Sfânta Liturghie de un sobor de preoți, urmată de taina Sfântului Maslu, slujbe la care au luat parte un număr mare...

Parohia Hălmăsău, în sărbătoare

Parohia Hălmăsău, în sărbătoare

Parohia Hălmăsău din Protopopiatul Beclean, județul Bistrița-Năsăud, păstorită de părintele Doru Constantin Zaharie, și-a sărbătorit luni, 29 iunie 2015, ocrotitorii, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Sărbătoarea a început încă din ajun cu slujba Privegherii și a...