Duminica dinaintea Botezului Domnului, prăznuită la Mănăstirea Pantocrator din Beclean

de | ian. 3, 2021 | Actualitatea religioasă

În Duminica dinaintea Botezului Domnului, 3 ianuarie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la Mănăstirea Pantocrator din Beclean.

De la ora 10:00, în biserica așezământului monahal, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, în sobor restrâns de clerici.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a afirmat că la fundamentul vieții noastre trebuie să fie cuvântul lui Dumnezeu, vorbind despre vremea pregătirii prin prisma Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului.

„La început de an, când simțim că lucrurile nu sunt așa cum ne-am dori, Sfântul Ioan Botezătorul ne arată calea pentru restabilirea lumii în rânduiala ei, și această cale este pocăința ca întoarcere la Dumnezeu”.

În omilia sa, ierarhul a numit pocăința „calea pentru restabilirea lumii”.

„Viața în spiritul poruncilor înseamnă și o dimensiune terapeutică. Dacă tot cădem în păcate, să nu uităm că vindecarea noastră se întâmplă prin mărturisirea păcatelor, mai înainte de orice, dar, în al doilea rând, și prin întoarcerea către o viață în virtute”.

„Este foarte important să avem acest curaj de a recunoaște păcatele și apoi să pornim pe un alt drum, pe drumul virtuții. (…) Biserica noastră Ortodoxă are ușile permanent deschise pentru tot cel care se simte apăsat de păcat și are nevoie de iertare”, a explicat Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul.

Răspunsurile liturgice au fost date de cvartetul coral mixt „Synavlia”, compus din studenți de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, dirijat de Roxana Chicidea.

Mănăstirea Pantocrator, singurul așezământ monahal din România ocrotit de Sfântul Paisie Aghioritul

Mănăstirea Pantocrator, cu hramul „Sfântul Paisie Aghioritul”, este situată în cartierul Valea Viilor din orașul Beclean, jud. Bistrița-Năsăud. A fost înființată la data de 1 iunie 2017, la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care l-a cunoscut personal pe Sfântul Paisie Aghioritul.

Așezământul se află pe locul unei vechi clopotnițe, construită în prima jumătate a secolului al XX-lea.

În prezent, biserica de zid a mănăstirii este pregătită pentru a fi pictată în tehnica frescă. De asemenea, se lucrează la ansamblul monahal, care cuprinde chilii, o trapeză și o sală de conferințe. Starețul mănăstirii este protosinghelul Luca Gheberta.

Mai multe fotografii AICI

Ultimele articole

Concurs de fotografie: „Viaţa Bisericii în timp de pandemie”

Concurs de fotografie: „Viaţa Bisericii în timp de pandemie”

Agenţia de ştiri Basilica organizează un concurs de fotografie în perioada 15-28 iunie 2020, exclusiv în mediul online. Intitulat „Viaţa Bisericii în timp de pandemie”, concursul se adresează cetățenilor români și de altă naționalitate care au surprins, prin...

Mistică și jertfelnicie

Mistică și jertfelnicie

Decodarea conţinutului semantic al extazului mistic (asociat ascensiunii) descinde din diferitele accepţii ale vederii lui Dumnezeu, o rută intens tranzitată de înţelesurile inegale valoric ale ieșirii din sine, ale răpirii, ale întunericului supra-luminos, ale...

Regina Maria

Regina Maria

Vă propun să descoperim împreună chipul unei suverane aparte, ce a lăsat o amintire de neşters în istoria ţării noastre: Regina Maria. Din pilda vieţii ei vom învăţa cât de importantă este istoria, cum ne poate ajuta să înţelegem mersul lucrurilor şi să ne respectăm...

Viața ca dar și dăruire

Viața ca dar și dăruire

Dacă Dumnezeu se descoperă cel mai adânc și esențial sub chipul părintelui care iubește îmbrățișând, necondiționat și neschimbat, acest lucru Îl revelează drept Cel care dăruiește și Se dăruiește permanent. Modul Său de ființare este tocmai dăruirea, mai întâi de Sine...

Ședință lunară în protopopiatul Bistrița

Ședință lunară în protopopiatul Bistrița

Preoții din protopopiatul Bistrița au aflat marți, 16 iunie 2015, cum pot accesa fonduri europene în vederea derulării unor proiecte de economie socială. Ei au fost informați în cadrul ședinței lunare care s-a desfășurat de la ora 11, sub coordonarea părintelui...

Luceafărul literaturii române, comemorat la Cluj-Napoca

Luceafărul literaturii române, comemorat la Cluj-Napoca

Poetul Mihai Eminescu a fost comemorat la Cluj-Napoca, luni, 15 iunie 2015, în contextul împlinirii a 126 de ani de la moartea sa. Festivitățile au început la ora 10:30 în faţa Teatrului Naţional, la statuia poetului. Au luat parte la momentul omagial zeci de clujeni,...