Duminica după Botezul Domnului, prăznuită la Biserica „Soborul Maicii Domnului” din Florești

de | ian. 9, 2022 | Actualitatea religioasă

În Duminica după Botezul Domnului (Începutul propovăduirii Domnului), 9 ianuarie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la Biserica „Soborul Maicii Domnului” din Florești, județul Cluj.

Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: protopopul de Cluj I, preotul Dan Hognogi, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, duhovnicul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, ieromonahul Grigorie Foltiș, preotul paroh Dumitru-Marcel Andreica, preoții coslujitori din cadrul parohiei: Daniel Pașca, Cristian Gelu Perșa, Dan Marius Matei, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a tâlcuit textul evanghelic din Duminica după Botezul Domnului,vorbindu-le  celor prezenți despre „Iisus Hristos – Lumina lumii”.

„Hristos este sursa noastră de lumină! Și dacă este sursa noastră de lumină, El Însuși ne spune și nouă: «voi sunteți lumina lumii». Dacă avem curajul să împrumutăm lumină de la El, suntem lumina lumii. Ce înseamnă să împrumutăm de la El?! Domnul ne zice: Evanghelia, Cuvântul Meu, Legea Mea este lumină. (…) Lumina se vădește în bunătate, dreptate și adevăr”, a subliniat PS Părinte Benedict.

 

La momentul rânduit din cadrul slujbei, Preasfinția Sa a hirotonit întru preot pe diaconul Ovidiu Petru Cimpoieș, pe seama Parohiei Posmuș, Protopopiatul Bistrița.

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de teologi clujeni.

La finalul slujbei, preotul paroh Dumitru Marcel Andreica a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântarea adusă la început de an calendaristic. De asemenea, în semn de prețuire și respect, i-a oferit o icoană cu Maica Domnului și un buchet de flori.

Scurt istoric

Biserică „Soborul Maicii Domnului” a fost construită în cursul anului 2009, piatra de temelie fiind pusă la data de 28 mai 2009, de vrednicul de pomenire Episcop Vasile Flueraș, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, care, la data de 26 decembrie 2009, cu prilejul primului hram, a sfințit noul lăcaș de cult.

Biserica este situată pe strada Florilor, nr. 10 C, pe un teren cumpărat de Parohia „Sfântul Dumitru” din Florești, de care aparține și este administrată, fiind  păstorită de preotul paroh Dumitru-Marcel Andreica, avându-i alături pe preotii coslujitori Daniel Pașca, Cristian Gelu Perșa, Dan Marius Matei și pe diaconul Dacian Andreica.

Mai multe fotografii AICI 

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Ultimele articole

Mănăstirea este asemeni unui roi de albine

Mănăstirea este asemeni unui roi de albine

Bătrânul Antim se adresa astfel comunităţii sale: „Eu compar ambianţa mănăstirii, mulţimea fraţilor, cu florile, cu pomii, cu fructele, cu un stup. Albinele sunt insecte lăudabile şi utile tuturor, căci ele lucrează ziua şi noaptea pentru aproapele lor. Ele formează o...

Sute de elevi se pregătesc de faza locală a Olimpiadei de Religie

Sute de elevi se pregătesc de faza locală a Olimpiadei de Religie

Circa 300 de elevi din Cluj vor participa sâmbătă, 23 ianuarie 2016, la faza locala a Olimpiadei de Religie. Concursul va fi organizat în 6 centre din județ si are ca scop testarea cunoștințelor cât și a creativității elevilor. Din numărul total de participanți vor...

Îndemn la ajutorarea celor afectaţi de condiţiile meteo severe

Îndemn la ajutorarea celor afectaţi de condiţiile meteo severe

În aceste zile în care din cauza viscolului şi a căderilor masive de zăpadă multe comunităţi rurale au rămas izolate mai ales în Sud-estul ţării, facem un apel către Centrele eparhiale, clerul şi credincioşii de la parohiile din zonele afectate să ofere sprijin...

Vizită pastorală la românii din Norvegia

Vizită pastorală la românii din Norvegia

În perioada 15-27 ianuarie 2016, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord efectuează o vizită pastorală în comunitățile românești din Norvegia. Sâmbătă, 16 ianuarie 2016, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în parohia ortodoxă română din fiordul...

Sfântă Liturghie Arhierească la Catedrala Tinerilor din Baia Mare

Sfântă Liturghie Arhierească la Catedrala Tinerilor din Baia Mare

Încă de la târnosirea bisericii de la primul nivel al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, tineretul s-a simţit atras de acest spaţiu sacru. Numărul tinerilor care veneau să se roage a crescut an de an. În anul 2006 se înfiinţează Asociaţia Tinerilor...

CREȘTEREA ȘI EDUCAREA COPIILOR ÎN FAMILIE

CREȘTEREA ȘI EDUCAREA COPIILOR ÎN FAMILIE

Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord, aflat începând de vineri, 15 ianuarie 2016 în vizită pastorală în Norvegia, a avut ocazia să constate faptul că în cadrul comunității ortodoxe române și a întregii comunități românești din Norvegia...