Duminica după Botezul Domnului, prăznuită la Biserica „Soborul Maicii Domnului” din Florești

de | ian. 9, 2022

În Duminica după Botezul Domnului (Începutul propovăduirii Domnului), 9 ianuarie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la Biserica „Soborul Maicii Domnului” din Florești, județul Cluj.

Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: protopopul de Cluj I, preotul Dan Hognogi, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, duhovnicul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, ieromonahul Grigorie Foltiș, preotul paroh Dumitru-Marcel Andreica, preoții coslujitori din cadrul parohiei: Daniel Pașca, Cristian Gelu Perșa, Dan Marius Matei, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a tâlcuit textul evanghelic din Duminica după Botezul Domnului,vorbindu-le  celor prezenți despre „Iisus Hristos – Lumina lumii”.

„Hristos este sursa noastră de lumină! Și dacă este sursa noastră de lumină, El Însuși ne spune și nouă: «voi sunteți lumina lumii». Dacă avem curajul să împrumutăm lumină de la El, suntem lumina lumii. Ce înseamnă să împrumutăm de la El?! Domnul ne zice: Evanghelia, Cuvântul Meu, Legea Mea este lumină. (…) Lumina se vădește în bunătate, dreptate și adevăr”, a subliniat PS Părinte Benedict.

 

La momentul rânduit din cadrul slujbei, Preasfinția Sa a hirotonit întru preot pe diaconul Ovidiu Petru Cimpoieș, pe seama Parohiei Posmuș, Protopopiatul Bistrița.

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de teologi clujeni.

La finalul slujbei, preotul paroh Dumitru Marcel Andreica a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântarea adusă la început de an calendaristic. De asemenea, în semn de prețuire și respect, i-a oferit o icoană cu Maica Domnului și un buchet de flori.

Scurt istoric

Biserică „Soborul Maicii Domnului” a fost construită în cursul anului 2009, piatra de temelie fiind pusă la data de 28 mai 2009, de vrednicul de pomenire Episcop Vasile Flueraș, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, care, la data de 26 decembrie 2009, cu prilejul primului hram, a sfințit noul lăcaș de cult.

Biserica este situată pe strada Florilor, nr. 10 C, pe un teren cumpărat de Parohia „Sfântul Dumitru” din Florești, de care aparține și este administrată, fiind  păstorită de preotul paroh Dumitru-Marcel Andreica, avându-i alături pe preotii coslujitori Daniel Pașca, Cristian Gelu Perșa, Dan Marius Matei și pe diaconul Dacian Andreica.

Mai multe fotografii AICI 

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mănăstirii Petrova din Maramureşul Voievodal

Hramul Mănăstirii Petrova din Maramureşul Voievodal

Azi, vineri, 6 mai 2016, cu începere de la ora 10,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în Altarul de Vară al Mănăstirii Petrova din Maramureşul Voievodal, Protopopiatul Vişeu, cu ocazia hramului – sărbătoarea împărătească...

Hramul mănăstirii Salva, de praznicul Izvorului Tămăduirii

Hramul mănăstirii Salva, de praznicul Izvorului Tămăduirii

Hramul Mănăstirii Salva din ținutul Năsăudului a fost serbat vineri, 6 mai 2016, în prezența Mitropolitului Andrei, al Clujului, Maramureșului și Sălajului. Pelerinii au venit în numar mare din diverse zone din țară pentru a participa la Liturghia Arhierească oficiată...

Monument al eroilor, sfințit în parohia Nimigea de Sus

Monument al eroilor, sfințit în parohia Nimigea de Sus

Joi, 5 mai 2016, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, în Parohia Nimigea de Sus, a avut loc dezvelirea şi sfinţirea monumentului eroilor căzuţi pe câmpurile de luptă în Primul şi Al Doilea Război Mondial. Ceremonialul a început cu...