Duminica Rusaliilor, sărbătorită în cartierul clujean Mănăștur

de | iun. 20, 2021

În Duminica Pogorârii Sfântului Duh (numită și a Cincizecimii sau a Rusaliilor), 20 iunie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia i-a îndemnat pe credincioși să citească zilnic din Sfânta Scriptură și să se roage Duhului Sfânt ca să le lumineze viața.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Coral Bizantin „Sfântul Ioan Damaschinul”, dirijat de lect. univ. dr. Sorin Albu.

La finalul Sfintei Liturghii, conform tradiției, Părintele Episcop-vicar Benedict a săvârșit slujba de sfințire a apei, a binecuvântat spicele de grâu și a rostit rugăciuni pentru roadele pământului. De asemenea, a sfințit racla care adăpostește părticele din moaștele Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii lăcașului de cult.

Pentru credincioșii prezenți au fost pregătite 6.000 de flacoane cu apă și 5.000 de legături de spice de grâu.

„Dacă la oraș nu se poate ieși nici la râu și nici la holdă, iată că putem să păstrăm vechile și bunele tradiții într-o variantă adaptată”, a spus preotul paroh Dan Cismaș.

Sfânta Liturghie de astăzi a deschis seria de manifestări organizate de Parohia „Sfinții Apostoli Pentru și Pavel” din Mănăștur, cu ocazia hramului.

Până pe 29 iunie vor avea loc mai multe evenimente cultural-educative și religioase.

Cei tineri vor avea parte de activități recreative și educative, dar și de ateliere de meșteșuguri tradiționale, desfășurate în curtea bisericii și la demisol.

Apoi, de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul va fi adusă spre închinare, din Grecia, racla cu mâna dreaptă a Sfântului Luca al Crimeii.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Episcopia Maramureşului, alături de cei nevoiaşi

Episcopia Maramureşului, alături de cei nevoiaşi

Biserica Ortodoxă Română, prin preoţii săi din parohii, nu este nepăsătoare faţă de cei aflaţi în mari nevoi materiale. O insulă de sărăcie se află şi în Baia Mare, în zona Pirită, locuită de familiile cele mai sărace de romi din municipiu. Aici, în cadrul proiectului...

Părintele Profesor Dumitru Abrudan în conferință la Zalău

Părintele Profesor Dumitru Abrudan în conferință la Zalău

Joi, 21 aprilie 2016, la ceas de seară, la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, a avut loc o nouă întâlnire în cadrul seriei de conferințe „Glasul Bisericii în cetate”, organizate de către Episcopia Sălajului, în parteneriat cu Centrul de Cultură și Artă al...

Târnosirea bisericii din Moara Borşii, Protopopiatul Satu Mare

Târnosirea bisericii din Moara Borşii, Protopopiatul Satu Mare

Miercuri, 20 aprilie 2016, de la ora 15,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat slujba de târnosire a bisericii din Moara Borşii, Protopopiatul Satu Mare. Întâmpinarea ierarhului şi slujba de târnosire În frumoase costume codreneşti l-au întâmpinat...

„Noi ştim să ne preţuim valorile!“

„Noi ştim să ne preţuim valorile!“

Data de 18 aprilie marchează, începând cu anul 1984, Ziua Mondială a Monumentelor şi Siturilor, în vederea conştientizării diversităţii patrimoniului la nivel mondial, a vulnerabilităţii acestuia şi, în consecinţă, a eforturilor necesare pentru protecţia şi...