Duminica Sfântului Ioan Scărarul, prăznuită în Parohia Ortodoxă Făget

de | apr. 3, 2022 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 4-a din Postul Mare (a Sfântului Ioan Scărarul), 3 aprilie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, i-a binecuvântat pe credincioșii Parohiei „Soborul Maicii Domnului” din cartierul clujean Făget.

Cu acest prilej, în biserica parohială, Părintele Episcop-vicar Benedict a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: protopopul de Cluj II, preotul Alexandru Constantin Ciui, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu Iustin Pop, pr. conf. univ. Ioan Bizău, cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, preotul paroh Petru Călin Cotîrlă, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, pe tema „Scara, un program de viață”, în care a vorbit despre Sfântul Ioan Scărarul – dascălul pocăinței, făcând referire la lucrarea sa fundamentală intitulată „Scara”.

 

În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul s-a rugat pentru pacea lumii și, în special, pentru cei care suferă din cauza războiului din Ucraina.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei.

La final, preotul paroh Petru Călin Cotîrlă a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare. Totodată, în semn de prețuire, i-a oferit o icoană cu Maica Domnului, pictată pe sticlă.

La slujbă au participat numeroși credincioși clujeni, în frunte cu consilierul misionar-social al Arhiepiscopiei Clujului,  Iustin Liciniu Câmpean.

Scurt istoric

Parohia „Soborul Maicii Domnului” deservește comunitatea din cartierul clujean Făget, cartier ce a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare imobiliară și demografică sporită.

Piatra de temelie a bisericii parohiale a fost pusă în luna iulie a anului 2013. La data de 27 decembrie 2018, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei  a binecuvântat lucrările de zidire a bisericii și a oficiat prima Sfântă Liturghie în noul lăcaș de cult. De asemenea, la data de 19 decembrie 2021, Părintele Mitropolit Andrei a sfințit icoanele realizate în tehnica mozaic, pe zidurile exterioare ale bisericii.

În prezent, interiorul bisericii este pregătit pentru a fi pictat în tehnica frescă. Lucrările de realizare a picturii vor începe anul acesta, conform celor afirmate de preotul paroh Petru Călin Cotîrlă.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Ultimele articole

6 octombrie – Sfântul Apostol Toma; Sf. Mc. Erotiida

6 octombrie – Sfântul Apostol Toma; Sf. Mc. Erotiida

Biserica Ortodoxă sărbătorește astăzi pe Sfântul Apostol Toma și pe Sfânta Muceniță Erotiida. Sfântul Apostol Toma s-a născut în cetatea Paneada (numită şi Cezareea lui Filip), din Galileea. Numele de Toma, în limba aramaică, înseamnă geamăn, ca şi cel de Didymos în...

Gloria Bizanțului

Gloria Bizanțului

Istoria creștinismului nu poate fi înțeleasă în complexitatea ei fără fascinanta lume a Bizanțului. Pe durata a peste o mie de ani, acest imperiu a cunoscut gloria dar și declinul, expansiunea dar și împresurările, și în pofida conotațiilor peiorative ale termenului...

Hramul Parohiei „Sf. Ap. Toma” din cartierul clujean Mărăști

Hramul Parohiei „Sf. Ap. Toma” din cartierul clujean Mărăști

În Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte – Iubirea vrăjmașilor), 2 octombrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor...