Părintele Rafail Noica:
„Dumnezeu este iertare. Iertarea este deja dată, noi trebuie să ne-o însuşim, trebuie să ne ridicăm la vrednicia acestei iertări, şi atuncea vom vedea cum iertarea face parte integrantă din lubire.”
Părintele Rafail Noica:
„Dumnezeu este iertare. Iertarea este deja dată, noi trebuie să ne-o însuşim, trebuie să ne ridicăm la vrednicia acestei iertări, şi atuncea vom vedea cum iertarea face parte integrantă din lubire.”
Ultimele articole
Adevăr revelat în Scripturi, Nașterea Domnului a fost explicată teologic în omilii sau tratate, dar și celebrată în imne sau compoziții poetice destinate cu precădere uzului liturgic. Scrierile aparținând creștinismului siriac se individualizează prin inspirația lor...
Pe 16 iunie 1873, într-o după masă de sâmbătă, adormea în Domnul în reşedinţa sa din Sibiu, marele arhiepiscop şi mitropolit al românilor ortodocşi din Transilvania şi Ungaria, Andrei Baron de Şaguna. Nu păşise decât pe cea de-a 65-a treaptă a vieţii pământeşti, însă...
Probabil cea mai frecventă descriere care i se asociază Sfântului Apostol Andrei în imnografia sărbătorii este „cel întâi chemat”, care indică două elemente importante – o chemare, ce presupune o inițiativă străină de cel în cauză, în acest caz din partea lui...
Ne spune Sfântul Luca Evanghelistul, că s-a apropiat de Domnul Iisus Hristos un om, care l-a întrebat ce să facă ca să moştenească viaţa de veci. Evanghelistul Matei, când relatează această întâmplare, ne spune că, pe deasupra, omul acesta era tânăr şi Domnul Hristos...
La invitația Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, în perioada 24-25 noiembrie 2022, Muzeul Mitropoliei Clujului a participat, prin D-l. Dr. Paul Ersilian Roșca, directorul instituției, și D-ra. Drd. Karina Herinean, restaurator-muzeograf, la Sesiunea...
Sfântul Ioan Gură de Aur; „Dacă postul a fost necesar în Rai, cu atât mai necesar este în afara Raiului. Dacă era de folos leacul mai înainte de rană, cu atât mai de folos este după rană.”
Liviu Galaction Munteanu: „A ne ruga nu este numai o concentrare în intern, ci o sinceră îndreptare a eului nostru intern, a sufletului nostru cu toate gândurile lui spre Dumnezeu. Rugăciunea are să atingă toate ascunzișurile sufletului, punând în mișcare toate...
Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Postul veștejește pofta, prin rugăciune curățește mintea și o pregătește pentru adevărata contemplare.”
Sfântul Paisie Aghioritul: „Războiul trupesc firesc se retrage cu postul, privegherea, rugăciunea, dar numai atunci când nu există mândrie.”
Sfântul Serafim de Sarov: „Istovește-ți trupul cu postul și cu privegherea, și vei alunga gândul chinuitor al iubirii de plăceri."
Părintele Arsenie Boca: „Rugăciunea e respirația sufletului, iar postul e apa care stinge văpaia patimilor.”