Dumnezeu n-a făcut moartea

de | oct. 17, 2020 | Spiritualitate

Aflăm de la Solomon un lucru extraordinar: acela că Dumnezeu n-a făcut moartea. Dumnezeu l-a făcut pe om tânăr, sănătos, frumos şi nemuritor, iar moartea este un accident care a intervenit în viaţa omului datorită păcatului.

Dacă Dumnezeu n-a făcut moartea, omul nici nu se poate obişnui cu gândul morţii, deşi, din punct de vedere duhovnicesc e bine să te gândeşti la moarte ca să ai grijă de viaţa ta şi de modul în care ţi-o petreci. Totuşi, deşi e bine să ne gândim la moarte, omul nu se poate obişnui cu ideea morţii. De aceea, oarecum, în numele nostru, al tuturor, Lucian Blaga, într-un aforism, zicea aşa: „Doamne, opreşte trecerea, ştiu că unde nu e moarte nu e nici iubire, dar, totuşi, opreşte ceasornicul cu care ne măsori destrămarea”[i].

Ceasornicul nu poate fi oprit, şi atunci, cu nostalgie, aşa cum este şi toamna în care ne aflăm, Magda Isanos, a scris următoarele versuri, dând glas simţămintelor omului:

„E-atât de trist să cugeţi că-ntr-o zi, poate chiar mâine,
Pomii de pe-alee, acolo unde-i vezi, o să mai steie,
Voioşi, în vreme ce noi vom muri.
Atâta soare, Doamne, atâta soare-o să mai fie-n lume după noi,
Cu mii de anotimpuri şi de ploi,
Cu zori din care şiruie răcoare.
Şi iarba asta o să mai răsară,
Şi luna tot aşa o să se plece,
Mirată, peste apa care trece.
Noi, sigur n-o să fim a doua oară.
Şi-mi pare-aşa de rău, că se mai poate
Găsi atâta vreme pentru ură,
Când viaţa nu-i decât o picătură,
Între acest moment şi celălalt.
Şi-mi pare ne-nţeles şi trist,
Că nu privim la cer mai des,
Că nu culegem flori, că nu iubim,
Noi, care-atât de repede murim”
[ii]

Murim repede, dar aflăm din Evanghelia Domnului Hristos că nu moartea este ultima pagină, ultimul cuvânt al existenţei noastre. Mântuitorul, vrând să ne demonstreze că nu moartea este ultima parte a vieţii noastre, a făcut trei învieri din morţi, ca o anticipare a învierii celei de obşte. Mai mult decât atât, înainte de a-l învia pe Lazăr, le-a mângâiat pe surorile acestuia şi ne mângâie pe noi până astăzi, cu următoarele cuvinte: „Amin, amin zic vouă, cel ce crede-n Mine, chiar dac-ar muri va trăi, iar cel ce trăieşte crezând în Mine, nu mai moare niciodată” (Ioan 11, 25-26).

Aceasta este realitatea: Domnul Hristos este Domnul vieţii. Atunci când Tatăl ne-a creat, prin mâna Fiului, ne-a făcut tineri, sănătoşi, frumoşi şi nemuritori. Moartea este un accident, dar totuşi este o realitate.

Aceasta este realitatea pe care trebuie să ne bazăm: „Promisiunea Lui, viaţă veşnică este”, că noi toţi „câţi în Hristos ne-am botezat, în Hristos ne-am şi-mbrăcat”, că împreună cu El biruim suferinţa, necazul, boala şi moartea şi vom redeveni tineri, sănătoşi, frumoşi şi nemuritori. Până atunci, anii pe care ni-i dă El pe pământ, e bine să-i trăim frumos.


[i] Lucian Blaga, Poezii, Editura Pentru Literatură, Bucureşti, 1966, p. 77.

[ii] Magda Isanos, Poezii, Editura Libra, Bucureşti, 1996, p. 214.


Sursa: Chiriacodromion contemporan / † Andrei, Arhiepiscop şi Mitropolit, Editura Renaşterea, 2016

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/ips-andrei/" target="_self">Mitropolitul Andrei</a>

Mitropolitul Andrei

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Ultimele articole

Omul civilizat și grija pentru suflet

Omul civilizat și grija pentru suflet

Nuvela „Moara cu noroc” (a lui Ioan Slavici), vorbeşte despre un om, un foarte bun creştin, care era harnic şi avea de toate. Necazul a început când a fost robit de cele materiale, pentru că atunci toate s-au făcut, până la urmă, praf. Iată ce concluzie trage Ioan Slavici: „Liniştea colibei tale te face fericit”. Aşa cum zice Sfântul Pavel, dacă avem mâncare şi îmbrăcăminte pentru noi şi pentru copiii noştri, ne este de ajuns, pentru că „liniştea colibei tale te face fericit”.

Sacrificiu și confort în creștinism

Sacrificiu și confort în creștinism

Apreciem lucruri pe care înainte nici nu le observam. Crezul devine pentru noi o lentilă spre veșnicie. Locul în care învăţăm cel mai mult despre Dumnezeu este Biserica. Aici vedem lucrurile așa cum sunt. Ne curăţăm ochii, ca să putem vedea. Scopul nu este să vedem...

Mai multe din Spiritualitate
Ce nu-i dăm lui Dumnezeu este întrebuințat de diavol

Ce nu-i dăm lui Dumnezeu este întrebuințat de diavol

Bătrânul Iosif Isihastul le zicea călugărilor săi: “Ceea ce nu-i dăm lui Dumnezeu spre a fi întrebuinţat de El, este întrebuinţat de diavol. De aceea Domnul ne-a dat porunca să-L iubim din tot sufletul şi din toată inima, pentru ca cel rău să nu găsească nici loc,...

Despre încercări și ispite

Despre încercări și ispite

Noi toţi care am trecut prin suferinţe sufleteşti şi trupeşti, ştim bine că nu ne-am rugat niciodată aşa bine ca şi când zăceam pe patul suferinţelor sau când eram încercaţi în sufletul nostru.

Viitorul lăsați-l lui Dumnezeu

Viitorul lăsați-l lui Dumnezeu

„Fiţi atenţi la felul în care vă petreceţi ziua de astăzi. Iar viitorul încredinţaţi-l Providenţei divine! Dumnezeu vă va ajuta. Ceea ce e cu voia lui Dumnezeu se va face! Nu vă chinuiţi mintea gândind la viitor. Dumnezeu va ajuta”, zicea Bătrânul...

Dumnezeu lucrează în taină…

Dumnezeu lucrează în taină…

    Asupra aspectelor Providenţei lui Dumnezeu, pe care omul le ignoră, Bătrânul Porfirie zicea: “oamenii pot ajunge la o întunecare a conştiinţei văzând, zicând aşa, neantul din faţa lor şi cugetând: Noi cădem în neant, suntem pierduţi. Iar din spate suntem războiţi!...

Dumnezeu îl ajută pe om

Dumnezeu îl ajută pe om

„Dumnezeu îl ajută pe om, fie printr-un părinte duhovnicesc pe care-l face să-l cunoască pentru a-l îndruma, fie printr-un înger care-l luminează, fie printr-un gând bun pe care îl sugerează, sau printr-o descoperire dumnezeiască pe care i-o acordă”

Lecțiile lui Dumnezeu

Lecțiile lui Dumnezeu

„Lecţiile pe care ţi le dă Dumnezeu sunt total diferite de cele pe care ţi le dau oamenii. Pentru noi, doi şi cu doi fac patru. Dar, pentru Dumnezeu, doi şi cu doi pot face cinci, sau şase, sau nu importă ce alt număr!”