Dumnezeu și Patria

Dumnezeu și Patria

Vechiul dicton „Nihil sine Deo” îşi are rădăcina în experienţa de veacuri a oamenilor preocupaţi de cele spirituale şi de modul în care se desfăşoară viaţa universului nostru. Ei şi-au dat seama că nimic nu se poate realiza fără Dumnezeu. E greu de definit credinţa, dar, totuşi, dăm două definiţii. Sfântul Apostol Pavel defineşte credinţa aşa: „Credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evrei 11,1). Iar Avva Pimen zice: „Credinţa este a petrece cu smerită cugetare şi a face milostenie”[1]

Credinţa este un dar venit de sus, dar şi rezultatul căutărilor şi frământărilor tale. Filosoful Petre Ţuţea, întrebat dacă în tinereţe a fost ateu, n-a negat, ci a răspuns: „Da. Şi am avut revelaţia că în afară de Dumnezeu nu există adevăr, că El e adevărul unic[2]. Apoi trage concluzia: „Fără Dumnezeu, fără credinţă, omul devine un animal raţional care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri”[3].

Pentru noi sunt două valori absolute: Dumnezeu şi Patria. Din nefericire în aceste vremuri secularizate şi secularizante nu toată lumea le receptează ca atare. Imnul nostru naţional afirmă cu tărie că înaintea cortegiului sunt „preoţi, cu crucea-n frunte!/ Căci oastea e creştină”, şi, totuşi, fără discernământ, sunt voci care încearcă discreditarea Bisericii. Iar dragostea faţă de Patrie, faţă de drapel, de imn şi de însemnele oficiale, este dusă în derizoriu. Or, pentru aceste valori, a curs mult sânge, s-au dat multe jertfe. România Mare este darul lui Dumnezeu, zicea Mircea Vulcănescu, tocmai pentru jertfa şi dragostea faţă de neam a eroilor noştri.

Un dascăl care a participat la primul război mondial, apoi la făurirea României Mari de la 1 Decembrie la Alba Iulia, este surprins de Ion Agârbiceanu într-un dialog de iubire cu Patria sa: „Tu ştii cât am dorit să te văd aşa cum eşti acum cu toate lanţurile sfărâmate, să strălucești de întreaga ta tinereţe şi frumuseţe. Credeam că-ți vor cădea la sfintele tale picioare adoratorii cu sutele de mii, să te vadă, să te admire, să te cunoască, să te iubească. Credeam că se va face o linişte de biserică de jur-împrejur, şi tu vei fi altarul. Şi, iată, în jurul tău e larmă şi alergare, oamenii se zbat după lucruri trecătoare, şi tu, veşnică frumusețe, veşnică avuţie, ești dată uitării…[4].

Nu credeți că sunt profetice aceste afirmaţii? E bine că facem parte din Uniunea Europeană, dar observăm că-n mentalitatea multor oameni se strecoară insidios un soi de „internaţionalism” mai periculos decât „internaţionalismul proletar”. Cele două valori absolute, Dumnezeu şi Patria, sunt considerate învechite și stânjenesc, chiar dacă acest lucru nu se declară, dar este intuit în atitudini și-n acțiuni.

Privind în urmă cu 98 de ani îi vedem, la 1 Decembrie 1918, pe platoul actualei catedrale din Alba Iulia pe cei doi prelați, Miron Cristea și Iuliu Hossu, în fruntea celor peste 100.000 de români veniți să-și manifeste bucuria și voința ca România Mare să dureze în vecii vecilor.

Suntem aici în Catedrala din Cluj pentru a celebra Sărbătoarea Națională, pentru a ne cinsti istoria și înaintașii. Pentru ei idealul vieții era să vadă înfăptuită România Mare. Din nefericire, unii dintre ei n-au reușit s-o vadă mutându-se în eternitate cu puțin înainte. Iată, de pildă, ce scria Ion Luca Caragiale: „Doamne, dacă mie nu mi-e dat să intru în pământul făgăduinţei, să auz trâmbiţele cântând şi să văd zidurile Ierihonului surpându-se în faţa soarelui ce s-a oprit în cale din porunca Ta, fă-mă s-adorm pe drum cu speranţa că ceea ce nu mi-a fost dat mie, fiilor mei le va fi dat[5].

George Coşbuc, care murea în mai 1918, a scris: „Religia şi limba se sprijinesc una pe alta: religia trăieşte prin limbă – căci vai de neamul care e silit să se închine într-o limbă pe care n-o pricepe – , iar limba trăieşte prin religie, căci dacă ar şi începe limba unui neam să piară, câtă vreme va trăi în Biserică şi în cărţile ei, ea nu poate să se stingă[6].

Suntem aici pentru a celebra Sărbătoarea Naţională, pentru a ne cinsti istoria şi înaintaşii. Însă o cinstire teoretică, care nu angajează, nu foloseşte la nimic. De aceea îl citez pe Sfântul Pavel care zice: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” (Evrei 13,7).

De la Corifeii Marii Uniri până la martirii din decembrie 1989, în majoritate tineri, toţi s-au mutat în eternitate cu gânduri la vremuri mai bune. Tare bine ar fi dacă nu le-am înşela aşteptările. Dar reforma economică care se înfăptuieşte cu atâta greutate şi cu atâtea convulsii presupune mai întâi de toate o schimbare morală. Dacă vrem belşug, dacă vrem o reaşezare a lucrurilor nu trebuie neglijată reaşezarea spirituală a oamenilor, pentru că e prea multă răutate în lume. Iar, pentru a ieşi din ceaţa în care ne aflăm, avem nevoie în Biserică de suflete de apostol, iar în viaţa politică de genii de moralitate care să mărturisească dimpreună cu Avram Iancu: „Unicul dor al vieţii mele este să-mi văd naţiunea fericită”[7].

Sărbătoarea noastră naţională este întotdeauna în postul Crăciunului. Or Crăciunul ne aduce aminte de faptul că Dumnezeu S-a pogorât printre noi şi va rămâne cu noi. Convinşi de acest adevăr, felicităm întreaga suflare românească cu prilejul zilei de 1 Decembrie şi ne rugăm ca „Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu noi, cu toţi!”

La mulţi ani!  

 ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului

 şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului  

[1] Avva Pimen 69, Patericul, Alba Iulia, 1990, p. 175.

[2] Petre Ţuţea, Între Dumnezeu şi nemaul meu, Anastasia, Bucureşti, 1992, p. 61.

[3] Ibidem, p. 64.

[4] Ioan Agârbiceanu, Două iubiri, Bucureşti, 1968, p. 390.

[5] Ioan Luca Caragiale, Nimic fără Dumnezeu, Anastasia, 1997, p. 48.

[6] George Coşbuc, Opere 4, Eikon, Cluj-Napoca, 2011, p. 182.

[7] Ioan Agârbiceanu, Meditaţie în septembrie, Cluj-Napoca, 1971, p. 41.

About The Author

Pr. Robert Kovacs

Absolvent al studiilor de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Redactor la Radio Renașterea și preot paroh la Parohia Ortodoxă „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” din Cluj-Napoca.

Related posts

Distribuie