Dumnezeul ce tămăduiește și învie

de | nov. 7, 2020 | Eseu, Uncategorized

Aspecte introductive

Capitolul ce găzduiește pericopa evanghelică de astăzi, cel de-al optulea al relatării lui Luca, e unul amplu și dens în informații. Hristos e prezentat aici în mai multe ipostaze. Tămăduiește, propovăduiește, călătorește și nu refuză nimănui nimic: nici diavolilor, nici gherghesenilor. În plus, autorul ține să sublinieze că cele două minuni care se găsesc în centrul relatării, vin imediat după episodul Gherghes-exitului. Oamenii de-acolo îl alungă, e drept, într-o manieră politicoasă, demonizatul tămăduit îl propovăduiește prin cetate, iar în vecini, mulțimea îl primește cu brațele deschise.             Însă, pe când propovăduirea era în toi, îl abordează un slujitor al Legii: Iair. Atitudinea lui față de Învățătorul e una sinceră și supusă. Omul e suferind și disperat. Unica lui fiică e pe moarte. Cere o minune. Comportamentul lui Hristos e diferit față de cel în raport cu fariseii. Se-așterne pe cale. Nu-i chip de șagă. Omul e la nevoie, iar solicitarea sa vine dintr-o inimă suferindă.

Gender equality?

Pe drumul înspre casa mai-marelui sinagogii, Hristos trage de timp. Aparent involuntar. Practic, pentru că e nevoie să ajungă prea târziu, după logica umană. Minunea plănuită de El avea nevoie de încă câteva secunde. Ca atare, împresurat de mulțimi pestrițe ce se înghesuiau, Hristos se oprește deodată. Strigă, cu un glas ce numai a încurajare nu suna: „Cine s-a atins de mine?” Apostolii gândesc pragmatic. Sunt conștienți că orice secundă e prețioasă și că mulțimile Îl îmbulzesc. Încearcă să-L îmbuneze. Hristos, însă, e de neclintit. Vrea să vadă persoana care s-a atins de El. Una anume. E conștient de acest fapt.

Episodul e urmat de o dublă mărturie. Bolnava tămăduită își spune povestea în auzul mulțimilor ce stau gură-cască, iar Tămăduitorul îi laudă credința. Într-o lume în care femeile nu aveau drepturi sociale sau politice, fiind condamnate a ședea „la cratița istoriei”, Domnul pune bazele a ceea ce se numește astăzi gender equality. O face însă, așa cum se cuvine. Fără exagerări, fără poliloghii lipsite de un rost anume. Scurt și la obiect. Femeia își fură mărturia. Ca și cea din ținuturile Canaanului, nu are nevoie decât de firimituri. Nu vrea talk-show. Nu-și dorește nici măcar ca El să o remarce. E conștientă că o simplă atingere de Învățătorul va face boala să dispară, ca și când nici nu ar fi existat vreodată. Credința ei nu are nevoie de vorbărie, nici de recunoaștere publică. Are nevoie de Hristos. Este, oare și credința noastră la fel?

Pentru Învățător, însă, atitudinea ei e una exemplară. O scoate în față și o premiază. Ne putem imagina ce-a însemnat pentru biata femeie tremurândă, întregul episod. Astfel de momente, ce au în centru femei, se petrec destul de des. Poate că ar fi bine să le consulte și cei care ne acuză credința  și pe Întemeietorul ei de aspecte precum discriminarea!

Moartea și Domnul vieții

Tot o femeie este și primul beneficiar al minunii următoare. Înghiontiți de mulțime, Iair, Iisus și Apostolii se apropie de casă. Pe drum, un slujitor vine să le dea o veste cutremurătoare. Copila s-a stins. Alinarea bătrâneților nu mai este. Mai-marele sinagogii e condamnat la singurătate. Evenimentul avea și reverberații în plan religios. Pentru Israelul acelei vremi, a nu avea urmași însemna a fi exclus de la posibilitatea de a te înrudi cu stirpea mesianică. De Dumnezeu însuși. Poporul nu făcea altceva decât să constate existența unui păcat ascuns și să-l blameze pe cel care ajungea într-o astfel de situație.

Dar logica umană nu se potrivește mereu cu cea divină. Invitatul insistă să calce pragul casei de curând îndoliate. Le zice și un cuvânt de îmbărbătare: „Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme.” Efectul nu este, însă, cel așteptat. Cei ai casei nu-i simt mesajul ca pe un balsam, menit să le badijoneze rana, ci ca pe o vorbă ciudată. Ca atare, îl iau în zeflemea. Dar nu, nu-i chip să se lase descurajat Hristosul! Intră în odaie, se așează alături de defunctă și poruncește tuturor să-i lase singuri. Ciudate gusturi! Cine și-ar putea dori o clipă de intimitate cu un mort? Și încă cu unul pe care-l vede întâia dată! Ce i-ar putea spune? Să-și ceară scuze că n-a venit nițel mai repede? Măcar cu cinci minute. Ar fi făcut astfel o minune și deznodământul ar fi fost unul fericit, ca în poveștile bătrânilor. Să-I vorbească despre o lume mai bună? La ce i-ar folosi? Urechile tinerei fete, ce nu gustase încă deplin nici din bucuriile, nici din greutățile vieții, erau acum închise pe vechi. Toate aceste gânduri și multe altele, se vor fi-nvălmășit cu certitudine în inimile celor ai casei. Și totuși, nimeni nu cârtește. Cu toții se conformează. Cortegiul sobru se-ndreaptă spre ieșire.

Urmează acum o întâlnire de gradul trei. Moartea se întâlnește cu Domnul Vieții. E care pe care! Hristos e cât se poate de eficient. Nu stă la taclale cu moartea, cum fac adesea poeții osteniți de zăbava vieții. Nici măcar cu Tatăl nu se așterne la vorbă. Inimile tuturor celor de acolo sunt străbătute de durere. Or, asta intră în contradicție cu Dumnezeul milei! Trebuie făcut ceva, cât mai repede! O prinde de mână, pe cea care, probabil tocmai în timpul în care ei vorbeau, se pregătea să intre în rigor mortis. Strigă, mai mult pentru cei de-afară, decât pentru moarte sau pentru defunctă însăși: „Talita Kumi!” Sunt vorbe ce vor deveni leitmotivul multor tratate de teologie, dar și sursa de inspirație a unor creații literare. Nu sunt rostite, însă, nici pentru valoarea lor poetică, nici pentru efectul teatral. Sunt o poruncă! Cum numai Dumnezeu poate să dea! Una căreia i se răspunde de îndată.             Fetița se trezește. În plus, ca mărturie că e tămăduită, cere să i se dea de mâncare. Râsul celor care-l luaseră în răspăr pe Învățător la sosire, capătă acum o altă dimensiune. E ca și gustul acela, dulce-amărui. Le pică din gură în sân, cum zice românul. În sensul frumos.

Aspecte conclusive

Hristos face astăzi o familie fericită. Răspunde rugăminții lui Iair, arătând că Dumnezeu e sensibil la dorințele și problemele oamenilor. Sensibil și spontan. Se adaptează din mers și își înnoiește oferta, mereu în favoarea clientului, nu ca unii dintre operatorii comerciali de astăzi. Poruncește ca subiectul să devină tabu. Dar, dacă gura poate fi uneori pecetluită, cine-i poate pune inimii zăgaz! Se va afla curând despre cele întâmplate, iar oamenii vor striga în ulițe despre faptul minunat făcut ce acel Om cu toane!

În plus, prin cele două minuni prezentate în pericopa de astăzi, Hristos pune în valoare femeia. Arată că Dumnezeu nu este misogin. Dimpotrivă, împarte dragostea Lui cu prisosință asupra tuturor celor care-i cer ajutorul. Feminismul e însă, înțeles și propovăduit cum se cuvine! Atât de El, cât și de Maica Domnului!

Dacă am fi în situația mai-marelui sinagogii, cu siguranță că, după un astfel de moment, ne-am afla la ceas de cotitură. Ne-ar schimba viața! Și nu oricum! Dar Hristos ne schimbă și nouă, fiecăruia în parte, viața. Clipă de clipă, ceas de ceas. Prezența lui ne transformă în modul cel mai frumos posibil. Ne învață, ne însoțește și vibrează la unison cu inimile noastre, la ceasul neputinței. E Dumnezeul milei și al tămăduirii. Depinde doar de noi, dacă-L dorim în viața noastră! Chemarea sinceră a Sa ne poate învia sufletele în orice clipă. Și nu doar pentru o vreme, ci pentru veșnicie. Îndrăzniți!

Radio Renasterea
Dumnezeul ce tămăduiește și învie
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/maxim-morariu/" target="_self">Ierom. Maxim Morariu</a>

Ierom. Maxim Morariu

Doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laudae). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 26 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, membru al Institutului de Istorie Eclesiastică „Nicolae Bocșan” (Cluj-Napoca) și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița).

Ultimele articole

De la vindecare la recunoștință: Iisus și leproșii

De la vindecare la recunoștință: Iisus și leproșii

Aspecte contextuale Capitolul al șaptesprezecelea al relatării lucanice, care are în centru minunea la care suntem chemați să medităm, debutează cu o serie de sfaturi și învățături, ce slujesc drept captatio benevolensis. Hristos vorbește aici despre neajunsurile...

Mai multe din Eseu | Uncategorized
De la vindecare la recunoștință: Iisus și leproșii

De la vindecare la recunoștință: Iisus și leproșii

Aspecte contextuale Capitolul al șaptesprezecelea al relatării lucanice, care are în centru minunea la care suntem chemați să medităm, debutează cu o serie de sfaturi și învățături, ce slujesc drept captatio benevolensis. Hristos vorbește aici despre neajunsurile...

MIHAI EMINESCU (1850-1889) – „OMUL DEPLIN AL CULTURII ROMÂNEȘTI”

MIHAI EMINESCU (1850-1889) – „OMUL DEPLIN AL CULTURII ROMÂNEȘTI”

De multe ori, îndeosebi în anii de școală, când încă îmi mai permiteam să visez pe marginea detaliilor prezentate de profesorul de limba și literatura română la clasă, mi-am propus să scriu cel puțin câteva pagini despre poetul nepereche, Mihai Eminescu, pe care-l...

Pocăința – de la Ioan Botezătorul la Iisus

Pocăința – de la Ioan Botezătorul la Iisus

Aspecte introductive Episodul la care suntem chemați să medităm astăzi este precedat de un altul, intens și mustind de semnificații. Hristosul ce iese la propovăduire, vestind mulțimilor, trebuie obligatoriu să treacă, ca într-un bildungsroman, printr-o serie de...

Ioan și propovăduirea Întrupatului

Ioan și propovăduirea Întrupatului

Ioan cel Proorocit Episodul de astăzi deschide relatarea evanghelică a lui Marcu. În același timp, e util în înțelegerea Praznicului Bobotezei, înspre care arată. În debutul lui, apostolul face referire la proorocia lui Maleahi, care vorbește despre Sfântul Ioan...