Dumnezeul ce tămăduiește și învie

de Uncategorized, Eseu

Aspecte introductive

Capitolul ce găzduiește pericopa evanghelică de astăzi, cel de-al optulea al relatării lui Luca, e unul amplu și dens în informații. Hristos e prezentat aici în mai multe ipostaze. Tămăduiește, propovăduiește, călătorește și nu refuză nimănui nimic: nici diavolilor, nici gherghesenilor. În plus, autorul ține să sublinieze că cele două minuni care se găsesc în centrul relatării, vin imediat după episodul Gherghes-exitului. Oamenii de-acolo îl alungă, e drept, într-o manieră politicoasă, demonizatul tămăduit îl propovăduiește prin cetate, iar în vecini, mulțimea îl primește cu brațele deschise.             Însă, pe când propovăduirea era în toi, îl abordează un slujitor al Legii: Iair. Atitudinea lui față de Învățătorul e una sinceră și supusă. Omul e suferind și disperat. Unica lui fiică e pe moarte. Cere o minune. Comportamentul lui Hristos e diferit față de cel în raport cu fariseii. Se-așterne pe cale. Nu-i chip de șagă. Omul e la nevoie, iar solicitarea sa vine dintr-o inimă suferindă.

Gender equality?

Pe drumul înspre casa mai-marelui sinagogii, Hristos trage de timp. Aparent involuntar. Practic, pentru că e nevoie să ajungă prea târziu, după logica umană. Minunea plănuită de El avea nevoie de încă câteva secunde. Ca atare, împresurat de mulțimi pestrițe ce se înghesuiau, Hristos se oprește deodată. Strigă, cu un glas ce numai a încurajare nu suna: „Cine s-a atins de mine?” Apostolii gândesc pragmatic. Sunt conștienți că orice secundă e prețioasă și că mulțimile Îl îmbulzesc. Încearcă să-L îmbuneze. Hristos, însă, e de neclintit. Vrea să vadă persoana care s-a atins de El. Una anume. E conștient de acest fapt.

Episodul e urmat de o dublă mărturie. Bolnava tămăduită își spune povestea în auzul mulțimilor ce stau gură-cască, iar Tămăduitorul îi laudă credința. Într-o lume în care femeile nu aveau drepturi sociale sau politice, fiind condamnate a ședea „la cratița istoriei”, Domnul pune bazele a ceea ce se numește astăzi gender equality. O face însă, așa cum se cuvine. Fără exagerări, fără poliloghii lipsite de un rost anume. Scurt și la obiect. Femeia își fură mărturia. Ca și cea din ținuturile Canaanului, nu are nevoie decât de firimituri. Nu vrea talk-show. Nu-și dorește nici măcar ca El să o remarce. E conștientă că o simplă atingere de Învățătorul va face boala să dispară, ca și când nici nu ar fi existat vreodată. Credința ei nu are nevoie de vorbărie, nici de recunoaștere publică. Are nevoie de Hristos. Este, oare și credința noastră la fel?

Pentru Învățător, însă, atitudinea ei e una exemplară. O scoate în față și o premiază. Ne putem imagina ce-a însemnat pentru biata femeie tremurândă, întregul episod. Astfel de momente, ce au în centru femei, se petrec destul de des. Poate că ar fi bine să le consulte și cei care ne acuză credința  și pe Întemeietorul ei de aspecte precum discriminarea!

Moartea și Domnul vieții

Tot o femeie este și primul beneficiar al minunii următoare. Înghiontiți de mulțime, Iair, Iisus și Apostolii se apropie de casă. Pe drum, un slujitor vine să le dea o veste cutremurătoare. Copila s-a stins. Alinarea bătrâneților nu mai este. Mai-marele sinagogii e condamnat la singurătate. Evenimentul avea și reverberații în plan religios. Pentru Israelul acelei vremi, a nu avea urmași însemna a fi exclus de la posibilitatea de a te înrudi cu stirpea mesianică. De Dumnezeu însuși. Poporul nu făcea altceva decât să constate existența unui păcat ascuns și să-l blameze pe cel care ajungea într-o astfel de situație.

Dar logica umană nu se potrivește mereu cu cea divină. Invitatul insistă să calce pragul casei de curând îndoliate. Le zice și un cuvânt de îmbărbătare: „Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme.” Efectul nu este, însă, cel așteptat. Cei ai casei nu-i simt mesajul ca pe un balsam, menit să le badijoneze rana, ci ca pe o vorbă ciudată. Ca atare, îl iau în zeflemea. Dar nu, nu-i chip să se lase descurajat Hristosul! Intră în odaie, se așează alături de defunctă și poruncește tuturor să-i lase singuri. Ciudate gusturi! Cine și-ar putea dori o clipă de intimitate cu un mort? Și încă cu unul pe care-l vede întâia dată! Ce i-ar putea spune? Să-și ceară scuze că n-a venit nițel mai repede? Măcar cu cinci minute. Ar fi făcut astfel o minune și deznodământul ar fi fost unul fericit, ca în poveștile bătrânilor. Să-I vorbească despre o lume mai bună? La ce i-ar folosi? Urechile tinerei fete, ce nu gustase încă deplin nici din bucuriile, nici din greutățile vieții, erau acum închise pe vechi. Toate aceste gânduri și multe altele, se vor fi-nvălmășit cu certitudine în inimile celor ai casei. Și totuși, nimeni nu cârtește. Cu toții se conformează. Cortegiul sobru se-ndreaptă spre ieșire.

Urmează acum o întâlnire de gradul trei. Moartea se întâlnește cu Domnul Vieții. E care pe care! Hristos e cât se poate de eficient. Nu stă la taclale cu moartea, cum fac adesea poeții osteniți de zăbava vieții. Nici măcar cu Tatăl nu se așterne la vorbă. Inimile tuturor celor de acolo sunt străbătute de durere. Or, asta intră în contradicție cu Dumnezeul milei! Trebuie făcut ceva, cât mai repede! O prinde de mână, pe cea care, probabil tocmai în timpul în care ei vorbeau, se pregătea să intre în rigor mortis. Strigă, mai mult pentru cei de-afară, decât pentru moarte sau pentru defunctă însăși: „Talita Kumi!” Sunt vorbe ce vor deveni leitmotivul multor tratate de teologie, dar și sursa de inspirație a unor creații literare. Nu sunt rostite, însă, nici pentru valoarea lor poetică, nici pentru efectul teatral. Sunt o poruncă! Cum numai Dumnezeu poate să dea! Una căreia i se răspunde de îndată.             Fetița se trezește. În plus, ca mărturie că e tămăduită, cere să i se dea de mâncare. Râsul celor care-l luaseră în răspăr pe Învățător la sosire, capătă acum o altă dimensiune. E ca și gustul acela, dulce-amărui. Le pică din gură în sân, cum zice românul. În sensul frumos.

Aspecte conclusive

Hristos face astăzi o familie fericită. Răspunde rugăminții lui Iair, arătând că Dumnezeu e sensibil la dorințele și problemele oamenilor. Sensibil și spontan. Se adaptează din mers și își înnoiește oferta, mereu în favoarea clientului, nu ca unii dintre operatorii comerciali de astăzi. Poruncește ca subiectul să devină tabu. Dar, dacă gura poate fi uneori pecetluită, cine-i poate pune inimii zăgaz! Se va afla curând despre cele întâmplate, iar oamenii vor striga în ulițe despre faptul minunat făcut ce acel Om cu toane!

În plus, prin cele două minuni prezentate în pericopa de astăzi, Hristos pune în valoare femeia. Arată că Dumnezeu nu este misogin. Dimpotrivă, împarte dragostea Lui cu prisosință asupra tuturor celor care-i cer ajutorul. Feminismul e însă, înțeles și propovăduit cum se cuvine! Atât de El, cât și de Maica Domnului!

Dacă am fi în situația mai-marelui sinagogii, cu siguranță că, după un astfel de moment, ne-am afla la ceas de cotitură. Ne-ar schimba viața! Și nu oricum! Dar Hristos ne schimbă și nouă, fiecăruia în parte, viața. Clipă de clipă, ceas de ceas. Prezența lui ne transformă în modul cel mai frumos posibil. Ne învață, ne însoțește și vibrează la unison cu inimile noastre, la ceasul neputinței. E Dumnezeul milei și al tămăduirii. Depinde doar de noi, dacă-L dorim în viața noastră! Chemarea sinceră a Sa ne poate învia sufletele în orice clipă. Și nu doar pentru o vreme, ci pentru veșnicie. Îndrăzniți!

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Dumnezeul ce tămăduiește și învie
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Uncategorized | Eseu
Psalmii | Arhim. Simeon Pintea

Psalmii | Arhim. Simeon Pintea

Psalmii reprezintă, alături de imnografie, o componentă însemnată în cultului ortodox. Toate slujbele au în alcătuirea lor Psalmi sau stihuri alese din Psalmi. Fără îndoială, Psalmii sunt o moștenire din cultul Vechiului Testament. Ei reprezentau și atunci conținutul...

Eroii neamului

Eroii neamului

La sărbătoarea „Înălţării Domnului” sunt cinstiţi Eroii Neamului. Această hotărâre a fost luată de Sfântul Sinod al Bisericii noastre în anul 1999. De fapt, se reactualizează un obicei mai vechi stipulat în Tratatul de la Versailles şi într-un Decret-lege din 1920 al...

Portul popular românesc – încântare, teologie și viață

Portul popular românesc – încântare, teologie și viață

AUTOR: Arhimandritul Mihail Daniliuc Timid, oameni iubitori de frumos și – de apreciat –, în mod deosebit, tineri, au început să se înveșmânteze în portul strămoșilor la sărbătorile religioase ori la cele cu caracter istoric, ajungându-se astăzi ca purtarea costumului...

Asistența religioasă din armata cezaro-crăiască, după 1869

Asistența religioasă din armata cezaro-crăiască, după 1869

Doctor în Istorie și în Teologie, dr. Mircea Gheorghe Abrudan este autorul cărții „Biserica Ortodoxă și clerul militar din Monarhia Habsburgică între pacea de la Carloviț și Primul Război Mondial”. Lucrarea, apărută la Editura Presa Universitară Clujeană,  reprezintă...