„Dumnezeul nostru este un Dumnezeu care are milă de oameni”, a spus astăzi Episcopul Benedict la Cristeștii Ciceului

de | aug. 2, 2020

Invitat de comunitatea parohială la împreună-slujire, Ierarhul a oficiat astăzi, 2 august 2020, alături de un sobor de preoți, Sfânta Liturghie pe o scenă amenajată în curtea bisericii parohiale. După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Benedict Bistrițeanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Clujului, a rostit un cuvânt de învățătură.

Astfel, Ierarhul a evidențiat că, potrivit textului pericopei evanghelice de astăzi, cartea de vizită a lui Dumnezeu este mila față de om:

 „Evanghelia pe care tocmai am ascultat-o a început cu un cuvânt foarte încurajator cu privire la cine este Dumnezeul nostru. Și menționează evanghelistul Matei în capitolul 14, 14 că Domnul Hristos, ieșind și văzând mulțime multă, i s-a făcut milă de popor și a vindecat pe bolnavii lor. Este cartea de vizită a Dumnezeului nostru. Un Dumnezeu care are milă de oameni. Un Dumnezeu care nu stă confortabil acolo sus, ci care vine printre oameni ca să simtă suferința omului, să participe la suferința omului, să trăiască cu omul suferința lui și până la urmă să-l si vindece de suferința lui.

În continuare, Ierarhul a arătat câteva dintre caracteristicile „pustiului” evocat de textul scripturistic:

„Ce înseamnă pustiul pentru noi? Înseamnă singurătate, înseamnă deznădejde, înseamnă uneori lipsă de sens și multe altele…Și paradoxal, nu de puține ori ne aflăm în mulțimi de oameni, totuși, pustiul din inima noastră nu dispare. Ce este spațiul pustiu? Este locul de la care nu mai poți să aștepți nimic, darămite o minune. Și în acest spațiu dezolant se mai adaugă cea de-a doua coordonată, timpul. Și aici e un semnal care consonează cu spațiul pustiu, cu spațiul fără de speranță. „Timpul este pe sfârșite”, adică nu mai poți să faci nimic. Și fac o paranteză. Ajungi la o vârstă sau ajungi în fața unei boli și nu mai poți să faci nimic, cam așa aș asemăna eu acest timp. Nu mai e speranță de nimic. Și Domnul răspunde ucenicilor care vin cu solicitarea „Dă-le drumul să se ducă!”, „Nu, să nu se ducă”. Unde să se ducă de la Dumnezeu? Unde să fugi de Dumnezeu? Nu Dumnezeu este izvorul a toată darea cea bună? Chiar și cele materiale, nu le câștigi în afară de Dumnezeu. E acel cuvânt de la evanghelistul Matei, care zice: „Cine nu adună cu Mine, risipește.”, să nu uităm lucrul acesta! Cine nu adună cu Domnul Hristos, toate se prăbușesc în viața lui!”

Alături de Preasfințitul Părinte Benedict a slujit Protopopul de Beclean, Părintele Doru Zinveliu, diaconul Iustin Pop, secretarul de cabinet și alți preoți invitați. Slujba a fost oficiată cu respectarea tuturor prevederilor privind limitarea răspândirii coronavirusului.

La final, preotul paroh Marius Crișan, în calitate de gazdă,  a mulțumit Ierarhului, preoților, și tuturor invitaților pentru acest moment de rugăciune.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA