După 200 de ani de la construcție, biserica din Șopteriu sfințită de Mitropolitul Clujului

de | sept. 14, 2015

Credincioșii din parohia bistrițeană Șopteriu, Protopopiatul Bistrița, au avut parte în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci de o sărbătoare aleasă. După mai bine de 200 de ani biserica ortodoxă din localitate, ce poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost sfințită de Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei.

Slujba a fost oficiată de la ora 8:30 și a fost urmată de Sfânta Liturghie, în sobor de preoți și diaconi, la care au luat parte mii de credincioși. Din sobor a făcut parte și protopopul de Bistrița, părintele Alexandru Vidican.

„Înaltpreasfințitul Andrei a făcut ca această zi să fie ca una de Paști, de bucurie, de lumină, pentru că miile de credincioși veniți din satele Câmpiei Transilvaniei au participat la o slujbă în premieră, în sensul că de 200 de ani n-a mai fost aici niciun arhiereu”, a precizat părintele protopop.

În cuvântul de învățătură ierarhul Clujului, pornind de la pericopa Evanghelică despre întâlnirea lui Iisus cu Nicodim, i-a îndemnat pe cei prezenți să se reînoiască, să se schimbe și din buni să devină mai buni cu semenii și mai aproape de Dumnezeu.

Distincții pentru preotul paroh și primarul din comună

La finalul slujbei, Părintele Mitropolit i-a acordat părintelui paroh Leon Oltean distincția de iconom, cu dreptul de a purta brâu roșu. Totodată, primarului din Urmeniș, Dumitru Tomșa, i-a fost înmânată o diplomă de aleasă cinstire. Diplome au primit și membrii consiliului și comitetului parohial din Șopteriu.

 

Biserica din Șopteriu, istorie de sute de ani

Biserica de lemn din Șopteriu, comuna Urmeniș, județul Bistrița-Năsăud datează din secolul al XVIII-lea. Biserica a fost reparată și consolidată în mai multe rânduri. De asemenea, a fost renovată clopotnița și a fost construit, pe locul fostei mănăstiri din zonă, un altar de vară, unde se slujește Sfânta Liturghie în fiecare an cu ocazia hramului bisericii, dar și al vechii mănăstiri „Adormirea Maicii Domnului”.

În ultimii ani, părintele paroh Leon Oltean cu sprijinul enoriașilor și a primăriei Urmeniș, a efectuat numeroase restaurări în ce privește atât interiorul bisericii cât și al reconsolidării fundației acesteia.

„Deoarece biserica nu a avut o fundație iar construcția fiind din lemn, a fost necesar să restaurăm și să consolidăm atât exteriorul cât și interiorul locașului de cult. Astfel, s-a turnat o fundație nouă, s-au tencuit pereții exteriori și s-au zugrăvit. De asemenea, a fost nevoie de reconstruirea pridvorului. Interiorul bisericii a necesitat lucrări de înlocuire a boltei, care era din lemn, iar pereții sau retencuit. În anul 2012 s-a pictat pentru prima dată întreaga biserică”, a declarat pentru radio Renașterea părintele paroh Leon Oltean.

Locașul de cult cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a deținut o serie de cărți vechi de cult, scrise cu litere chirilice. Printre acestea se numără Evanghelia, tipărită la București, în anul 1722, în timpul lui Nicolae Mavrocordat și Penticostarion, tipărit la Blaj, în anul 1768, în timpul Împărătesei Maria Tereza. Cărțile au fost predate Muzeul Județean Bistrița unde se găsesc și astăzi.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Inaugurarea grădiniței cu program prelungit din localitatea Baciu

Inaugurarea grădiniței cu program prelungit din localitatea Baciu

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat duminică, 17 martie 2024, la inaugurarea noii grădinițe cu program prelungit din localitatea Baciu, județul Cluj. Cu...