După 45 de ani de slujire în ogorul Domnului, Părintele Iuliu Gorea s-a pensionat

de | iul. 2, 2019 | Activități parohiale, Actualitatea religioasă

Părintele Iuliu Gorea, parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Lita, cu Filia Filea de Sus, județul Cluj, a împlinit luni, 1 iulie 2019, vârsta de 69 de ani de viaţă, din care 45 de ani și i-a dedicat slujirii lui Hristos, prilej cu care s-a pensionat.

Cu această ocazie, duminică, 30 iunie, de la ora 15:00, în Biserica Parohială din Lita, a fost oficiată o slujbă de mulțumire pentru toate binefacerile primite de la Dumnezeu. Slujba de Te Deum a fost oficiată de un sobor de preoți din Cercul preoțesc Florești, avându-l în frunte pe protopopul de Cluj I, pr. Dan Hognogi.

La finalul slujbei, părintele Dan Hognogi a adresat un cuvânt de felicitare, evidențiind bogata activitate misionară a preacucernicului părinte Iuliu Gorea.

„Un păstor care și-a iubit credincioșii nespus de mult și s-a jertfit pentru ei, punându-i întotdeauna pe primul plan, înaintea sa și, uneori, înaintea propriei familii. Iar ca răspuns, credincioșii l-au iubit și îl iubesc cel puțin la fel de mult.

 A fost pasionat întotdeauna de tehnică, pe care a pus-o în slujba Bisericii, neținând seama de nicio piedică. Nu l-a interesat că niciun preot, cel puțin în anii ’70, nu mai făcea filme artistice religioase, documentare sau spectacole de teatru. Nimic nu l-a putut împiedica să-și împlinească visele, care s-au născut neîncetat unul din altul.”, a spus protopopul Dan Hognogi.

Fiind un spirit liber, părintele Gorea nu s-a oprit asupra unui singur domeniu de activitate.

„A început cu cinematografia și teatrul, a continuat cu poezia, muzica, arheologia biblică, adunarea imaginilor religioase în albume tematice, versificarea textului biblic, filmarea și fotografierea aeriană a bisericilor, în special a celor din Protopopiatul Cluj I,  iar mai nou alcătuirea de hărți cu bisericile Arhiepiscopiei noastre și nu numai. Sunt convins că au fost și altele care îmi scapă acum sau pe care nu le știu. Prin toate acestea a înțeles să-L slujească pe Dumnezeu și pe credincioșii care i-au fost încredințați în grijă și pentru care a trăit. A rămas mereu tânăr, îndrăzneț în sensul bun al cuvântului, inspirațional pentru cei din jur, ținând pasul atât cât s-a putut cu tehnologia care avansează, un pionier prin multe lucruri pe care le-a făcut.

La acest moment aniversar îi dorim multă sănătate și o pensie îndelungată, din care sperăm să facă o altă pagină a vieții sale, pusă tot în slujba lui Dumnezeu și a noastră, a celor care am avut privilegiul să-l cunoaștem.”, a conchis pr. Dan Hognogi, protopopul de Cluj I.

La evenimentul aniversar au participat preoții colegi, familia, fiii duhovnicești, credincioșii pe care i-a păstorit aproape jumătate de secol, precum și alți invitați.

Părintele Iuliu Gorea – un misionar neobosit al lui Hristos

Pr. Iuliu Gorea s-a născut la data de 1 iulie 1950, în localitatea Sânmihaiu de Câmpie, jud. Bistrița-Năsăud, din părinții Liviu și Irina, o familie foarte evlavioasă.

„Viaţa religioasă dusă de părinţii mei a pus o amprentă puternică în inima mea. Dar nu am dat din prima la Teologie, ci la Politehnică, de unde am picat, pentru câteva sutimi. Atunci mi-am dat seama că trebuia să mă îndrept către religie. Am plecat la Mănăstirea Nicula, unde m-am pregătit cu stareţul de atunci, Serafim Măciucă. Un lucru extrem de important pentru mine, care m-a marcat profund şi mi-a creat un mod de viaţă mai târziu, a fost «stilul» în care m-a pregătit stareţul. El îşi însoţea expunerile cu diferite proiecţii de diapozitive. Aşa s-a făcut că, în doar o lună, am reuşit să reţin cu uşurinţă foarte multe lucruri. Am dat examen şi am intrat la Facultatea de Teologie din Sibiu. După 4 ani, în vara anului 1973, eram Licenţiat în Teologie”, mărturisește părintele Gorea în revista Lumea Credinței.

În anul 1974, pr. Iuliu Gorea a fost hirotonit preot pe seama parohiei Sânnicoară, unde a slujit 3 ani. De la Sânnicoară, în vara anului 1977, s-a transferat la Parohia Lita, cu Filia Filea de Sus, unde a activat până la data de 1 iulie 2019, când s-a pensionat.

Părintele Iuliu este casatorit cu Elena Gorea, de profesie cadru didactic, împreună au doi copii: Elena Grațiela (preotesă și cadru didactic) și Decebal Iuliu Gorea (preot la Parohia Cetatea Fetei – Florești).

Părintele este autorul a 34 de cărți și a numerose studii de specialitate. Una dintre ultimele cărți apărute, „Psalterionul lui David”, este o psaltire în versuri, fiind editată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, cu prilejul pensionării părintelui.

De asemenea, părintele are o deschidere aparte față de tehnologie și teatru, astfel că a găsit o metodă inedită de a-şi atrage enoriaşii la biserică, prezentând capitole din Biblie sub formă de videoclipuri. Totodată, el a realizat un CD-ROM cu testamentele credincioşilor din parohie. Astfel, în fiecare an, de sâmbăta morţilor, sătenii îşi pot revedea, la un televizor instalat în faţa altarului, rudele decedate. Pe vremea lui Ceauşescu, pasiunea pentru tehnică l-a adus în vizorul Securităţii, fiind urmărit pentru că şi-a construit un deltaplan motorizat.

Ultimele articole

Discreția și delicatețea Maicii Domnului

Discreția și delicatețea Maicii Domnului

Dacă cineva ar încerca să creioneze portretul Maicii Domnului, ar observa că în acesta se împletesc armonios două trăsături: delicatețea și discreția. Cele două se condiționează într-un fel una pe alta, căci nu poate fi omul delicat atunci când își trâmbițează în gura...

4 august – Sfinții 7 tineri din Efes

4 august – Sfinții 7 tineri din Efes

1. Biserica Ortodoxă îi sărbătorește astăzi, 4 august, și în data de 22 octombrie, pe cei șapte tineri din Efes: Maximilian, Exacustodian, Iamblic, Martinian, Dionisie, Antonin și Constantin. Efesul a fost una din cele 12 cetăți întemeiate de grecii ionieni pe țărmul...

Icoana Maicii Domnului de la Catedrala Mitropolitană din Cluj

Icoana Maicii Domnului de la Catedrala Mitropolitană din Cluj

Icoana Maica Domnului cu Pruncul a fost pictată la 1673 pentru biserica din localitatea Ilişua (jud. Bistriţa-Năsăud) de preotul Luca din Iclod și iulustrează tipul iconografic Eleusa: tandreţea maternă, în care Maica se apleacă cu duioşie către Prunc, Care se lipeşte...

Hramul Mănăstirii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Băișoara

Hramul Mănăstirii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Băișoara

Luni, 20 iulie 2020, la sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Băișoara, județul Cluj, cu...

Duminica a 6-a după Rusalii, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Duminica a 6-a după Rusalii, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

În Duminica a 6-a după Rusalii (a Vindecării  slăbănogului din Capernaum), 19 iulie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și...