Eclesiarhul Catedralei Mitropolitane, în mijlocul credincioșilor din Buduș, județul Bistrița-Năsăud

de | nov. 13, 2018 | Activități parohiale

După cum este obiceiul, în fiecare an, în prima duminică după sărbătoarea Sfinților Arhangheli  și a tuturor cereștilor puteri, biserica sfințită de primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, cu hramul„Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Buduș, comuna Budacu de Jos, județul Bistrița-Năsăud, și-a sărbătorit ocrotitorii spirituali, în prezența eclesiarhului Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, a fiilor satului, a autorităților locale și a numeroși credincioși.

Duminică, 11 noiembrie 2018, începând cu ora 10:00, Sfânta Liturghie a fost oficiată de preacuviosul protosinghel Simeon Pintea, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, alături de părintele arhid. Daniel Frumos, administratorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, părintele Florin Moldovan, parohul Bisericii „Buna Vestire” din Bistrița, părintele Nicolae Conț de la Biserica „Sf. Ierarh Nectarie Taumaturgul” a Spitalului Județean de Urgență Bistrița-Năsăud și de părintele Teofil Moldovan, parohul Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Buduș.

În cuvântul de învățătură, părintele eclsiarh Simeon Pintea a tâlcuit evanghelia duminicii a XXV-a după Rusalii, a Samarineanului milostiv, care ne propune să fim preocupați de un lucrul esențial, acela al căutării vieții celei veșnice. De asemenea, a evidențiat faptul că: „ultima duminică dinaintea începerii Postului Crăciunului ne învață și cum să trăim în conformitate cu acest țel înalt, împlinind porunca iubirii prin fapte concrete, asemenea lui Hristos – Samarineanul cel milostiv.”.

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de teologi din Corul de Cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

La final, părintele paroh Teofil Moldovan a mulțumit pentru prezență părintelui protos. Simeon Pintea, părintelui arhid. Frumos Daniel, care s-a reîntors cu drag în satul în care a fost profesor de religie în perioada 2002-2003, celorlalți părinți împreună-slujitori, teologilor de la Cluj, autorităților locale, în frunte cu primarul comunei Budacu de Jos, Florin Sandu Simionca, fiilor satului și tuturor celor prezenți în număr mare la hramul bisericii.

Istoric

Localitatea Buduş apare în documente încă din anul 1345, cu ocazia partajului între moştenitorii greavului Henschmanus, iar în anul 1405, Parohia Buduş aparţinea de Episcopia de Alba Iulia. În centrul satului, în mijlocul unui cimitir, se păstrează urmele unei bisericuţe, Sfânta masă, din piatră, unde astăzi este aşezată o troiţă. Prin anul 1631 se găsea, în satul Buduş, un episcop cu numele Benedict. Pe la sfârşitul anului 1633, până la începutul celui următor, a condus provizoriu Episcopia Romanului, apoi s-a retras la mănăstirea Suceviţa.

Biserica Ortodoxă din Buduș a fost construită în perioada 1903-1907, fiind sfințită în data de 28 octombrie 1907, de către Preacuvioșia Sa Dr. Miron Cristea, mai târziu primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Biserica a primit atunci ca ocrotitori ai locaşului de cult pe „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.

În anul 1947, biserica a fost reparată și zugrăvită, iar în data de 4 noiembrie 1951 este resfințită de vrednicul de pomenire Episcopul Nicolae Colan. În perioada 1981-1984, la lăcașul de cult se efectuează alte lucrări de înfrumusețare și edificare, precum pictura în tehnica tempera grasă, reparațiile interioare și exterioare, pentru ca în data de 1 februarie 1987 să fie resfințită de Preasfințitul Justinian Chira-Maramureșeanul, în vremea aceea episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, paroh fiind părintele Constantin Mileșan.

Ultimele reparații s-au făcut între anii 2005 – 2008, efectuându-se lucrări de reparaţie a exteriorului bisericii, înlocuindu-se toată tencuiala, până la cărămidă, s-a zidit un nou pridvor care s-a pictat, s-a montat instalaţia de încălzire în biserică şi s-au efectuat alte lucrări de înfrumuseţare.  În data de 22 iunie 2008 a fost resfinţită de Preasfințitul Irineu Pop Bistriţeanul, pe atunci episcopul-vicar al eparhiei Clujului, preot paroh fiind P.C. Teofil Moldovan.

 

Ultimele articole

Praznicul Buneivestiri

Praznicul Buneivestiri

Sărbătoarea Buneivestiri este una dintre cele mai importante zile de praznic din cursul anului bisericesc. Aceasta cade întotdeauna în Postul Mare și face parte din ciclul praznicelor pe care noi le numim împărătești. În cadrul întâlnirii noastre de astăzi, vom...

Despre moarte în învățătura ortodoxă

Despre moarte în învățătura ortodoxă

Nimic nu pare mai rece, mai înfricoșător, mai tainic decât moartea. Dacă în cateheza precedentă am atins câteva idei despre viață, despre rostul nostru pe pământ, în aceste pagini vom avea în atenție pragul ce trebuie trecut înainte de a vedea viața cea adevărată. Ce...

Începutul Postului, în parohia clujeană „Adormirea Maicii Domnului”

Începutul Postului, în parohia clujeană „Adormirea Maicii Domnului”

Bucurie duhovnicească în Parohia „Adormirea Maicii Domnului”  prin prezența părintelui prof. univ. dr. Ioan Chirilă-18 noiembrie 2018. Prima săptămână a postului Crăciunului din anul acesta a debutat în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” prin prezența părintelui...

Cerc metodic al profesorilor de religie din zona Huedinului

Cerc metodic al profesorilor de religie din zona Huedinului

În capela școlară Sfântul Stelian, din incinta Liceului Tehnologic Vlădeasa Huedin, a avut loc luni, 12 noiembrie 2018, întrunirea Cercului metodic al profesorilor de religie din zona Huedinului. Întrunirea a debutat cu o rugăciune și a fost prezidată de profesoara...

Preotul Iosif Stănescu, comemorat de Centenar

Preotul Iosif Stănescu, comemorat de Centenar

Preotul Iosif Stănescu, care a alcătuit o frumoasă rugăciune în anul 1918, cu ocazia Marii Uniri de la Alba Iulia, a fost comemorat luni, 12 noiembrie 2018, în biserica filiei ortodoxe Dumbrava, din Protopopiatul Huedin. După încheierea Sfintei Liturghii, a fost...