Atitudinea față de bunurile materiale arată nu doar nivelul de educație, ci și echilibrul sufletesc. Unii strâng cu înțelepciune și cumpătare, alții risipesc fără măsură. Economisirea nu înseamnă zgârcenie, iar risipirea nu este generozitate. Virtutea stă în cumpătare și în folosirea responsabilă a darurilor primite de la Dumnezeu.
Sfânta Scriptură ne învață: „Adunați-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică” (Matei 6, 20). Omul chibzuit știe că bunurile nu sunt un scop în sine, ci un mijloc prin care poate trăi frumos, poate ajuta pe alții și se poate pregăti pentru veșnicie.
Bunele maniere ne cer să fim atenți la modul în care folosim resursele: să nu risipim mâncarea, să prețuim lucrurile, să respectăm banii munciți cu trudă și să știm să împărțim cu cei aflați în nevoie. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „A dărui din prisosul tău este dreptate, nu milostenie.”
Economisirea înseamnă respect pentru muncă și pentru darurile primite. Ea aduce liniște și stabilitate. Risipirea, în schimb, duce la lipsuri, nemulțumire și, de multe ori, la conflicte. Omul cumpătat se bucură de ceea ce are și știe să așeze fiecare lucru la locul său.
În familie, economisirea înseamnă grijă pentru viitor și siguranță pentru cei dragi. În societate, ea se arată prin respect pentru resursele comune, prin evitarea risipei și prin grijă față de mediu. Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: „Toate să se facă cu cuviință și după rânduială” (1 Corinteni 14, 40).
Roadele economisirii sunt pacea, stabilitatea și generozitatea. Cine știe să chivernisească bine darurile sale va avea și ce dărui altora. Cine risipește, rămâne sărac și neliniștit.
De aceea, să alegem economia cumpătată în locul risipei nechibzuite. Prin aceasta arătăm respect față de muncă, față de semeni și față de Dumnezeu, Care ne încredințează toate bunurile spre a le folosi cu înțelepciune.
