Ediția a XI a Festivalului de colinde și tradiții de Crăciun „Episcop Nicolae Ivan” a avut loc astăzi la Cluj-Napoca

de | dec. 10, 2022

Astăzi, sâmbătă, 10 decembrie 2022, de la ora 10.00, a avut loc la Cluj-Napoca, Festivalul de colinde și tradiții de Crăciun „Episcop Nicolae Ivan”. Evenimentul organizat de Arhiepiscopia Vadului Feleacului și Clujului, în colaborare cu Inspectoratele Școlare Cluj și Bistrița-Năsăud, s-a desfășurat la Cinema Mărăști din Cluj-Napoca.

La începutul manifestării, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului Maramureșului și Sălajului le-a adresat tinerilor participanți câteva gânduri în care le-a vorbit despre semnificația Nașterii Domnului pentru creștini dar și despre rolul important pe care îl are cultura tradițională în viața societății românești.

Au urcat pe scenă zece grupuri de copii și tineri, îmbrăcați în costume populare, de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului pregătiți și îndrumați de cadrele didactice și preoții parohi a comunităților din care fac parte.

După datină, colindătorii au fost răsplătiți de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, gazda evenimentului, cu dulciuri iar indrumătorilor le-a acordat diplome de excelență.

Festivalul, aflat la ediția a XI-a, a fost iniţiat în anul 2011, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Manifestarea are scopul principal de a pune în lumină colinde şi obiceiuri tradiţionale româneşti din viaţa satului de altădată și de a transmite bucuria Praznicului Naşterii Domnului.

Mai multe poze AICI.

Credit foto: Cătălin Onicaș/Laurențiu Lucaci

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Resfințirea bisericii din Parohia Lemniu

Resfințirea bisericii din Parohia Lemniu

Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat Duminică, 22 mai 2016, în mijlocul credincioșilor din Parohia Lemniu, Protopopiatul Jibou. Prilejul a fost dat de finalizarea lucrărilor de reînnoire a bisericii cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Astfel,...

Târnosire în Parohia Culcea şi Sfântă Liturghie Arhierească

Târnosire în Parohia Culcea şi Sfântă Liturghie Arhierească

Duminică, 22 mai 2016, cu începere de la ora 9,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat slujba de târnosire a bisericii din Parohia Culcea, Protopopiatul Chioar, în prezenţa unui mare sobor de preoţi slujitori, din care au făcut parte pr. Nicolae Petruş,...

Preasfințitul Iustin Sigheteanul, la hramul bisericii din Satu Mare

Preasfințitul Iustin Sigheteanul, la hramul bisericii din Satu Mare

De sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica ce poartă acest hram din municipiul Satu Mare. Din sobor au făcut parte peste 25 de preoţi şi diaconi din municipiul Satu...