Ediția a XIX-a a Festivalului BISTRIȚA FOLK va avea loc în luna decembrie

de | nov. 15, 2021 | Societate

Ediția a XIX-a a Festivalului BISTRIȚA FOLK se va desfășura în perioada 3 – 4 decembrie pe scena Palatului Culturii din Bistrița, cu recitaluri ale unora dintre cele mai importante nume ale acestui gen muzical de la noi.

Ediția a XIX-a a Festivalului BISTRIȚA FOLK va avea loc în luna decembrieAstfel, vineri 3 decembrie vor cânta Ducu Bertzi&friends, Victor Socaciu&Horațiu Medveșan, Dinu Olărașu, Angela Mariașiu și Vali Șerban&Ziua de mâine, iar sâmbătă 4 decembrie vor urca pe scenă Mircea Baniciu&Vlady Cnejevici&Teo Boar, grupurile ECOUL și OCRU, Adrian Ivanițchi și Diana Porca, câștigătoarea concursului la ediția 2019 a festivalului. Date fiind condițiile speciale de desfășurare a ediției din acest an a Festivalului Bistrița Folk, cu număr limitat de spectatori în sală, s-a renunțat la organizarea concursului, iar numărul de recitaluri este mai mic decât în anii precedenți.

Intrarea spectatorilor în sala de spectacole se va face în condițiile impuse de lege, pe baza Certificatului Digital Covid 19.

 

În cursul celor două seri ale festivalului vor fi lansate albume recente ale unora dintre artiștii invitați. Ca și în ultimii ani, programul „Poezia muzicii, muzica poeziei” se va desfășura vineri, 3 decembrie, începând cu ora 12.00 la Clubul Cultural CoșBook al Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, avându-l ca invitat pe cantautorul Ducu Bertzi.

Gala BISTRIȚA FOLK 2021 este organizată de Primăria Municipiului Bistrița și Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița în colaborare cu Asociația Culturală România din inima mea și în parteneriat cu Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud.
Biletele se găsesc la Palatul Culturii Bistrița între orele 10 – 18. Prețul unui bilet este de 30 lei.

Ultimele articole

Formarea pentarhiei în primul mileniu creștin

Formarea pentarhiei în primul mileniu creștin

Ediția de față a emisiunii noastre vine ca o continuare a dialogului deschis de curând, referitor la formarea primelor centre bisericești și modalitatea în care Biserica a învățat de-a lungul timpului să se organizeze. De această dată, vă propunem un dialog privitor...

Mai multe din Societate
Audio | 19 Mai – Ziua Internațională a medicului de familie

Audio | 19 Mai – Ziua Internațională a medicului de familie

Din anul 2010, data de 19 mai înseamnă  Ziua Internațională a Medicului de Familie. Aceasta a fost desemnată de către Organizația Mondială a Medicilor de Familie (WONCA World) pentru a recunoaște rolul medicului de familie în asigurarea unei asistențe medicale...

Acțiuni umanitare în Protopopiatul Gherla, în timpul pandemiei

Acțiuni umanitare în Protopopiatul Gherla, în timpul pandemiei

De la începutul stării de urgenţă, Protopopiatul Ortodox Gherla a inițiat mai multe activități de susținere a celor afectați. 1500 lei au fost cheltuiți pentru asigurarea hranei mai multor persoane izolate, iar 2250 lei au fost alocați pentru dotarea cu materiale de...