Ediția cu numărul douăzeci a manifestării cultural-religioase „De Naşterea Domnului”

de | dec. 9, 2019

Sâmbătă, 7 decembrie 2019, de la ora 9,00, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a participat la desfăşurarea manifestării cultural-religioase „De Naşterea Domnului”, ediţia a XX-a, organizată de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş.

Manifestarea cultural-religioasă „De Naşterea Domnului” s-a desfăşurat, ca şi celelalte ediţii, pe trei secţiuni: creaţie plastică, creaţie literară, teatru religios.

De asemenea, în cadrul manifestării a avut loc concursul „Colindătorii”, ediţia a IX-a, pentru grupuri vocale armonice (care au interpretat colinde religioase din repertoriul național) şi pentru grupuri vocale tradiționale (care au interpretat colinde religioase româneşti autentice, specifice zonei din care provin elevii).

În manifestare au fost implicate unităţi şcolare din întregul judeţ iar elevii au fost coordonaţi de cadrele didactice care predau disciplina religie, în colaborare cu profesori de alte discipline. A fost o activitate de mare amploare, cu participarea a sute de elevi şi zeci de profesori din întreg judeţul Maramureş, dedicată elevilor talentaţi din multe domenii de activitate.

Potrivit inspectorului de religie al județului Maramureș, Pr. Prof. Florin Hoban, după primirea  concurenţilor şi tragerea la sorţi în vederea întrării în concurs, a avut loc primirea invitaţilor. Chiriarhul locului a binecuvântat pe cei prezenţi, a subliniat importanţa parteneriatului şcoală-biserică, a încurajat elevii în vederea promovării tradiţiilor, a portului şi a colindului tradiţional, apreciind eforturile profesorilor, părinţilor şi ale elevilor, rolul deosebit al familiei creştine.

A urmat apoi desfăşurarea concursului propriu-zis cu cele două secţiuni. În urma prezentării repertoriului şi a jurizării, s-a întocmit următorul clasament:

 Secţiunea grupuri vocale:

Marele premiu : Colegiul Economic „Pintea Viteazul”  Cavnic – „Flori de mină”, colindele: Ler Domnului, ler, Coborât-o coborât;

Premiul I: Școala Gimnazială Lăpuş, colidele: Colo-n sus la Răsărit, Coborât-o, coborât;

Premiul II: Liceul Teoretic „Petru Rareș” Târgu Lăpuș  – „Prietenii muzicii”, colindele: Pe un drum bătut de piatră, La sfârşitu lumii;

Premiul III: Liceul Tehnologic „Octavian Goga” Rozavlea – „Rozalina,” colindele: În grădina Raiului, Deschide gazdă uşa;

Menţiuni: Liceul Teoretic „George Pop de Băsești” Vişeu de Sus – „Armonia”, colindele: După datini colindăm, Deschide gazdă uşa; Liceul Teoretic „George Pop de Băsești” Ulmeni, colindele: Asta-i sara de Crăciun, În noaptea sfântă de Crăciun; Școala Gimnazială “Dimitrie Cantemir” Baia Mare – „Coconii”, colindele: Noi suntem colindători, Colo-n freamătul mulţimii; Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Fărcaşa – „Andante”, colindele: La sfârşitu lumii, În sara sfântă de Crăciun; Liceul Teoretic “Ioan Buteanu” Șomcuta Mare – „Muguri de Chioar”, colindele: Deschide uşa creştine, Cerul şi pământul; Școala Gimnazială Budeşti – „Florile Cosăului”, colindele: În oraşul Viflaim, Doamne, Doamne să ne spui.

Au participat în etapa de preselecţie a concursului şi elevi de la: Liceul Teoretic “Bogdan Vodă” Vișeu de Sus, Școala Gimnazială Săcel, Școala Gimnazială Bicaz.

Secţiunea teatru religios:

Premiul I: „Hristos se Naşte, măriţi-L”, trupa „Eminescienii” de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Baia Mare.

Din juriu au făcut parte: Preasfinţitul  Părinte Episcop Dr. Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului – preşedintele juriului, pr. prof. dr. Andrei Baboşan – preşedinte executiv, pr. prof. dr. Claudiu Pop, arhid. drd. prof. Daniel Farcaş, arhid. drd. prof. Adrian Dobreanu, prof. Ioan Marian Pop – membri ai juriului.

Vizitarea expoziţiei amenajate în Sala Bizantină „Justinian Arhiepiscopul” a Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” a culminat cu premierea elevilor care au expus lucrări literare: proză şi poezie, pictură, icoane  pe sticlă, icoane pe pânză, desene, schiţe, machete, globuri şi decoraţiuni, grafică, de la 17 şcoli gimnaziale, licee tehnologice, licee teoretice şi colegii naţionale din judeţul Maramureş.

 

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfânta Liturghie la Catedrala Istorică din Baia Mare

Sfânta Liturghie la Catedrala Istorică din Baia Mare

În duminica a 17-a după Rusalii, 18 februarie 2024, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit la Catedrala Istorică „Adormirea Maicii Domnului” din Municipiul Baia Mare, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Soborul slujitor...