Editura Renașterea a lansat două cărți la Târgul Gaudeamus

de | apr. 19, 2019

Editura Renașterea a lansat două cărți la Târgul Gaudeamus
Una din aceste cărți, semnată de teologul german de origine greacă Anastasios Kallis, pătrunde pentru prima dată în spațiul românesc grație traducerii pe care a făcut-o un absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj și care în prezent este asistent universitar la Viena.

A patra zi a Târgului de carte Gaudeamus, amplasat, după cum bine se știe, în Piața Unirii, a fost marcată de lansarea a două cărți apărute la Editura Renașterea, aflată sub patronajul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, și tipărite cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, Mitropolitului Clujului, Crișanei și Maramureșului. Este vorba de „Vechiul Testament în Tradiția ortodoxă răsăriteană”, semnată părintele Eugen Pentiuc, respectiv „Ce este ortodoxia?” a lui Anastasios Kallis, tradusă pentru prima dată în limba română. Au vorbit despre cele două cărți Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă (președintele Senatului Universității „Babeș-Bolyai”), magistratul Cristian Dănileț (judecător în cadrul Tribunalului Cluj) și Cezar Marksteiner Ungureanu (care se face „vinovat” de traducerea cărții lui Anastasios Kallis).

Moderatorul evenimentului a fost Pr. Cătălin Pălimaru. „Ce este Ortodoxia?” a fost lansată în urmă cu două zile la Sibiu, în cadrul unui eveniment desfășurat la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna”. Lucrarea teologului german de origine greacă Anastasios Kallis pătrunde pentru prima dată în spațiul românesc, grație traducerii pe care a făcut-o Cezar Marksteiner Ungureanu, absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj, în prezent doctorand și asistent universitar la Institutul de Teologie Sistematică și Etică din cadrul Facultății de Teologie Romano-Catolică a Universității din Viena.

Cei care au luat cuvântul au avut cuvinte de apreciere atât despre cartea lui Anastasios Kallis, cât și la adresa traducătorului.

„Cartea nu este destinată în mod exclusiv teologilor, ci publicului în general” a remarcat Pr. Ioan Chirilă. „Dacă ar fi să răspund la întrebarea „Ce este ortodoxia?” atunci mă raportez la părintele Rafail Noica, care a definit ortodoxia drept firea omului” a adăugat ÎPS Părinte Andrei.

Cezar Ungureanu a mărturisit că a descoperit în Anastasios Kallis un autor care stăpânește foarte bine izvoarele, care citează în egală măsură din patrologia latină și greacă, iar lectura cărții constituie un util exercițiu pentru teologi de a-i ambiționa să lucreze cu sursele. Acesta a dezvăluit că deși stăpânește limba germană, nu i-a fost deloc ușor să se acomodeze cu limbajul lui Anastasios Kallis, care nu este în nici un caz un scriitor nativ de limbă germană, ci unul care, în calitate de grec înainte de toate, a învățat limba lui Kant, Schopenhauer, Heidegger, Mann, Heine și Hegel. Este motivul pentru care traducătorul s-a văzut nevoit să apeleze la ajutorul unor filologi și lingviști în traducerea unor pasaje, din care, adaugă el, „nu am înțeles nimic la prima lectură”.

Referitor la această carte, care a apărut pentru prima dată în Germania, în 1972, și care până astăzi a cunoscut nu mai puțin de opt reeditări, toate bucurându-se de același succes, aș mai adăuga că prefața ei în varianta românească îi aparține părintelui Ioan Moga și provoacă cititorul cu un apendice referitor la Sfântul și Marele Sinod desfășurat în 2016, în Creta.
În ceea ce privește cartea lui Eugen Pentiuc, scopul ei, așa cum dezvăluie însuși autorul în prefață, este de „a oferi o viziune general și o analiză succintă a principalelor moduri în care Vechiul Testament a fost receptat, interpretat și transmis în cadrul tradiției ortodoxe răsăritene”.

Text și foto: Pr. Marius Cristian FOCȘANU

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Adunarea Anuală a Asociației „Oastea Domnului”, la Bistrița

Adunarea Anuală a Asociației „Oastea Domnului”, la Bistrița

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, în Duminica a 25-a după Rusalii, 12 noiembrie 2023, la Biserica „Sfânta Ana” din Bistrița (zona Big), s-a...

Sfințirea capelei mortuare din Suplai

Sfințirea capelei mortuare din Suplai

În Duminica a 25-a după Rusalii, 12 noiembrie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Suplai, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul sfințirii capelei...

Hramul Parohiei „Sfântul Mina” din cartierul clujean Bună Ziua

Hramul Parohiei „Sfântul Mina” din cartierul clujean Bună Ziua

În ziua cinstirii Sfântului Mare Mucenic Mina, sâmbătă, 11 noiembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit în Parohia „Sfântul Mina” din cartierul clujean...