Editura Renasterea, la Festivalul Internațional de Carte Transilvania

de | sept. 15, 2021 | Actualitatea religioasă

Două volume apărute la Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului vor fi lansate în cadrul Festivalului Internațional de Carte Transilvania.

Momentul va avea loc vineri, la ora 12.00, în Piața Unirii, cu participarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

Volumul „Taina Sfântă a Bisericii” semnat de Mitropolitul Ilarion Alfeyev va fi prezentat de Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă, Prof. Ovidiu Pecican și Pr. Conf. Univ. Dr. Grigore Dinu Moș. Cea de a doua carte, „Lev Gillet, un monah al Bisericii de Răsărit”, semnată de Elisabeth Behr-Sigel va fi prezentată de Pr. Lect. Univ. Dr. Paul Siladi și de Lect. Univ. Dr. Ioana Sonea.

La ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Carte Transilvania, editura Renașterea lansează două din cărțile ei apărute de curând. Este vorba de un volum scris de mitropolitul Ilarion Alfeiev, președintele departamentului de relații externe al patriarhiei ruse, dar și un teolog eminent, larg recunoscut pe plan mondial. Volumul are în vedere problematica numelui lui Dumnezeu, o temă care se pretează la o abordare biblică, dar și la una din perspectiva teologiei sistematice sau mistice. Este numele lui Dumnezeu, Dumnezeu Însuși? Iată o întrebare formulată frecvent în carte, la care autorul încearcă să răspundă invocând Sfânta Scriptură, mari părinți ai Bisericii, între ei mulți isihaști, câtă vreme numele lui Dumnezeu a fost chemat mereu în rugăciune de monahi și de cei înclinați spre viața duhovnicească. Totodată autorul face apel și la opinia unor mari teologi sau filosofi contemporani, care au avut ca temă de reflecție numele lui Dumnezeu, în contextul disputelor onomatodoxe, și ne referim aici la Serghei Bulgakov, Pavel Florenski, Aleksei Losev, Vladimir Ernst, sau arhimandridul Sofronie Saharov. Disputele teologice s-au purtat într-un context istoric, iar cartea are și un fir narativ care o face plăcută la citit. Cartea va fi prezentată de părintele profesor Ioan Chirilă, profesorul universitar Ovidiu Pecican și părintele conferențiar universitar Grigore Dinu Moș.

Celălalt volum pe care îl vom lansa poartă semnătura doamnei Elizabeth Behr-Sigel, un important teolog ortodox francez, și se referă la părintele Lev Gilet, un monah francez convertit de la catolicism la ortodoxie, un scriitor care-și semna adesea anonim articolele, drept un monah al Bisericii de răsărit; un destin frământat, un monah atipic, o personalitate nonconformistă, un om smerit care a trăit cu convingere adevărul credinței, și care poate fi socotit peste timp un martor al identității ortodoxiei de limbă franceză. Cartea este totodată și o evocare a felului în care Biserica Ortodoxă, cu precădere cea de expresie rusă, s-a răspândit în Europa occidentală. Cartea este încărcată cu o mare doză de sensibilitate, dar este scrisă și cu multă reverență față de un om atât de special. Volumul va fi prezentat de părintele lector universitar Paul Siladi și doamna lector universitar Ioana Sonea, spune directorul Editurii Renașterea, Pr. Dr. Cătălin Pălimaru.

Festivalul Internațional de Carte Transilvania debuteaza joi, 16 septembrie 2021, în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Mesajul editiei din acest an este „Ne revenim împreună!”.

Organizat de Asociația Culturală Eikon în parteneriat cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca, festivalul susține cultura scrisă română și universală. Potrivit organizatorilor, în cadrul ediției din acest an vor participa cele mai importante edituri din România, vor avea loc lansări de carte, colocvii și conferințe cu invitați speciali din mai multe tari. Totodată, manifestarea își propune să atragă atenția tinerilor asupra necesității lecturii, să promoveze responsabilitatea socială și culturală, diversitatea și implicarea civica.

 

Ultimele articole

Căsătoria sau monahismul?

Căsătoria sau monahismul?

Bătrânul Ieronim (Apostolidis) din Eghina: Nu regreta că te-ai căsătorit. Monahismul este frumos şi sublim, căci monahii au aripi şi se ridică spre Cer, pe când cei căsătoriţi umblă pe pământ. Cerul este frumos, dar nu fără pericole: dacă o să cazi de sus, te răneşti;...

Sfințenia și sfinții în tradiția răsăriteană

Sfințenia și sfinții în tradiția răsăriteană

(versiune revizuită a studiului publicat în revista Tabor, nr. 6, iunie 2018) 1. Sfințenia ca însușire proprie lui Dumnezeu. Raportul dintre sfințenie și celelalte atribute divine. Părintele Dumitru Stăniloae consideră că luată în ea însăși, sfințenia este un atribut...

Parohii năsăudene, în sărbătoare

Parohii năsăudene, în sărbătoare

În Postul Adormirii Maicii Domnului, credincioşii de pe valea superioară a Someşului Mare au avut posibilitatea de a se închina icoanei Maicii Domnului, adusă din Muzeul Mitropoliei Clujului în cele mai importante parohii ale Cercului pastoral-misionar Sângeorz Băi....

Donează un ghiozdan cu rechizite, pentru un copil sărac

Donează un ghiozdan cu rechizite, pentru un copil sărac

Protopopiatul Ortodox Gherla, împreună cu Asociaţia „Filantropia Ortodoxă” filiala Gherla, lansează la început de an şcolar a treia campanie filantropică, ce are drept scop ajutorarea copiilor care provin din familii vulnerabile, prin oferirea de ghiozdane şi...

Vizită frățească în Finlanda a Preasfințitului Părinte Petroniu

Vizită frățească în Finlanda a Preasfințitului Părinte Petroniu

În perioada 7-12 august, Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului se află într-o vizită frățească în Finlanda. Ierarhul este însoțit de părintele Ionuț Pop, vicarul eparhial și de părintele Ion Ardelean, consilierul administrativ-bisericesc al Episcopiei. Astăzi,...