Educarea tineretului în atenția preoților clujeni

de | apr. 7, 2016 | Actualitatea religioasă

Conferințele de primăvară în Arhiepiscopia Clujului au debutat joi, 7 aprilie 2016. Primii care s-au întâlnit pentru a discuta despre educarea tinerilor au fost preoții protopopiatelor Cluj I și II. În deschiderea conferinței, care s-a desfășurat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din  municipiu, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, a fost oficiată o slujbă de Te-Deum în capela unității de învățământ.

Înaltpreasfințitul Andrei a vorbit în cuvântul său despre importanța educației religioase, făcând referire la îndemnul înțeleptului Solomon din cartea Pildelor, care spune să-l deprinzi pe tânăr cu purtarea pe care trebuie să-o aibă și când va îmbătrâni nu se va abate de la ea.

A participat la conferința de primăvară a preoților clujeni și Academicianul Ioan Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai, care a spus că în educarea tineretului ar trebui avute în vedere religia, cultura și iubirea de țară și a făcut o pledoarie pentru păstrarea valorilor tradiționale.

Conferința pe tema „Educația religioasă a tinerilor în noua ordine morală” a fost susținută de inspectorul pe probleme de catehizare parohială al Arhiepiscopiei Clujului, Părintele Liviu Vidican Manci. La final preoții au avut intervenții obiective cu privire la tema discutată venind și cu exemple concrete de catehizare a tinerilor din parohiile pe care le păstoresc.

Ultimele articole

REPORTAJ: Întâlnirea Tinerilor Ortodocși 2015, aproape de debut

REPORTAJ: Întâlnirea Tinerilor Ortodocși 2015, aproape de debut

Cu adevărat, Întâlnirea Tinerilor Creștini Ortodocși de la Cluj-Napoca este un tur de forțe. În primul rând, de forțe pozitive, de energie, de viață, pentru că asta înseamnă tinerețea, de care Arhiepiscopia Clujului și-a dorit să aibă grijă. „Tinerii sunt cei ce...

Tineri ortodocși, împreună pentru viitorul Europei

Tineri ortodocși, împreună pentru viitorul Europei

Tinerii din România, alături de cei din Europa, dar și din comunitățile ortodoxe din Siria și Palestina, ce vor lua parte în perioada 4-7 septembrie la Cluj, la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Europa se vor uni în rugăciune pentru binele societății.   Tineretul...

Grupul ortodocșilor din Palestina, la Întâlnirea Tinerilor

Grupul ortodocșilor din Palestina, la Întâlnirea Tinerilor

Primul grup sosit la Întâlnirea tinerilor ortodocși din Europa vine dintr-o zona cu o istorie lungă și un prezent complicat. Este vorba de grupul palestinienilor, din Beit Sahour și Fâșia Gaza. Au fost alături de noi în studioul Radio Renașterea Tawfig Alamash, Renal...