„Nu există artă mai frumoasă, ca arta educației. Pictorul și sculptorul fac doar figuri fără viață, dar educatorul crează un chip viu. Uităndu-se la el, se bucură și oamenii, se bucură și Dumnezeu.”(Sfântul Ioan Gură de Aur)
Poate nu întâmplător, România a ales ca 2025 să fie „anul național al copilului”, deoarece devine tot mai evident, că e timpul unor întrebări esențiale despre noi și viitorul acestei națiuni:
Cum mai educăm astăzi copiii pentru iubirea de țară, fără a cădea în extremism?
Cum oferim copiilor repere fără a deveni clișee?
Cum ne păstrăm identitatea în timp ce le dăm aripi către universal?
În acest context, emisunea „Dialoguri” vă propune audiția extrem de valoroasei prelegeri susținută cu ocazia conferinței memorabile pe tema „Educația patriotică în familie și școală – temei al iubirii universale”. de președintele Academiei Românie, acad. Ioan Aurel Pop, în data de 19 iunie 2020, la parohia ortodoxă din Tăuți, județul Cluj.
Încă de la începutul intervenției sale, profesorul Ioan-Aurel Pop a exprimat cu durere faptul că astăzi, în anumite medii, noțiunea de „patrie” a devenit adesea subiect de persiflare sau chiar de dispreț, iar patrioții sunt, pe nedrept, etichetați ca naționaliști.
„Veți spune că și pe vremea lui Caragiale era așa, numai că atunci gluma era glumă, iar țara era țară. Generația lui Caragiale – incluzându-l aici pe dramaturgul însuși – a construit România Întregită”, a subliniat academicianul, amintind de generația care a realizat Marea Unire.
În sprijinul ideii că educația patriotică își are rădăcinile în familie și în satul tradițional, Ioan-Aurel Pop l-a evocat pe Ion Creangă, scriitorul care a pictat în scrierile sale bucuria copilăriei trăite în sânul familiei și în universul satului natal, „patria cea mică”.
„În familie, se învățau primele noțiuni despre viață, despre credință și cuviință, despre bine și rău. Limba, obârșia, tradiția și rânduiala locului erau învățate firesc, prin trăire și repetiție, până ce deveneau parte a ființei copilului”, a arătat președintele Academiei Române.
Educația oferită de familie era adâncită de școală, unde, prin disciplinele identitare – limba și literatura română, istoria, geografia, latina și religia – se consolida conștiința națională și se deschidea orizontul către lume.
„Școala transmitea, dincolo de cunoștințe, virtuți, valori, încredere și speranță”, a spus Ioan-Aurel Pop, accentuând că tocmai această temelie solidă i-a făcut pe românii de acum un secol să înfăptuiască România Întregită, chiar și în momentele când speranța părea stinsă.
În spiritul acestui model, academicianul a oferit și câteva îndemnuri părinților, dascălilor și tinerilor de astăzi:
„Să ne învăluim de setea cunoașterii, să construim, nu să dărâmăm. Să învățăm copiii că educația, școala, cultura și credința sunt cheia reușitei, nu averea, șmecheria sau minciuna”, a îndemnat el.
În finalul conferinței, Ioan-Aurel Pop a subliniat ideea că nu poate exista iubire universală fără rădăcini solide în propria identitate:
„Dacă nu mai suntem români, nu vom fi nimic decât frunze în bătaia vântului. Părinții și dascălii trebuie să-i învețe pe copii iubirea de neam, de strămoși și de valorile noastre, ca să putem, mai apoi, să înțelegem și să iubim și alte neamuri și întreaga omenire.”
Încheind într-o notă plină de speranță, Președintele Academiei Române a invitat la construirea unei lumi în care națiunile să își păstreze identitatea și să cânte împreună, într-un concert al umanității:
„Să facem ca muzica acestui concert să aibă acorduri divine, capabile să exprime Oda bucuriei!”
Vă invit să ascultați întreaga alocuțiune.
