Cuvântul agheasmă provine din limba greacă și înseamnă apă sfințită. După importanța și modul ei de întrebuințare, agheasma este de două feluri: Agheasmă Mare și Agheasmă Mică.

În Biserica Ortodoxă, în ajunul și în ziua sărbătorii Botezului Domnului (5 și 6 ianuarie), se oficiază Sfințirea cea Mare a apei, numită și Agheasma Mare. Această slujbă se săvârșește doar în aceste zile ale Bobotezei. Se numește Sfințirea cea Mare a apei deoarece apa sfințită de sărbătoarea Bobotezei, conform „Învățăturii de credință creștin-ortodoxă”, are o putere deosebită, fiind sfințită printr-o îndoită chemare a Sfântului Duh în cursul rugăciunii de sfințire, iar sfințirea are loc în ziua în care Mântuitorul a sfințit apele, botezându-Se în Iordan.

Efectele Aghesmei Mari le arată însăşi rânduiala slujbei, îndeosebi textul ecteniei şi al rugăciunii de sfinţire, unde preotul se roagă: „Şi-i dă ei harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe dânsa izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtare a puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească. Ca toţi cei ce se vor stropi şi vor gusta dintr-însa să o aibă spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă…”.

De aceea, Agheasma Mare se păstrează nestricată vreme îndelungată, rămânând tot așa de proaspătă, de curată și de bună la gust ca atunci când a fost scoasă din izvor, fapt pe care îl remarcă, din vechime, Sfinții Părinți și scriitorii bisericești. O parte din ea se păstrează în biserică, într-un vas anume (vasul de aghiasmă, numit și aghiasmatar), și este folosită de preot la o mulțime de slujbe (ierurgii). Cu dânsa, preoții stropesc casele credincioșilor și pe cei ai casei, în ajunul Bobotezei.

Cu Agheasma Mare se stropesc toate persoanele şi lucrurile care trebuie să fie exorcizate, curăţite şi binecuvântate sau sfinţite, ca de pildă, rânduiala la curăţirea fântânii spurcate, la vasul cel spurcat, la binecuvântarea şi sfinţirea prapurilor, la sfinţirea Crucii şi a troiţelor, a clopotului, a vaselor şi a veşmintelor bisericeşti ş.a. În unele părţi (ca de exemplu prin Bucovina şi Transilvania) există obiceiul de a stropi cu aghiasmă şi trupurile celor răposaţi, pentru ca astfel sufletele lor să se înfăţişeze sfinţite la Înfricoşătoarea Judecată.

Agheasma Mare este folosită, de asemenea, de către arhiereu la sfințirea bisericilor, a antimiselor, a Sfântului și Marelui Mir ș.a. În casele credincioșilor, agheasma se păstrează la loc de cinste, în vase curate, în care se pune, de obicei, un fir de busuioc. (…) Se obișnuiește să se guste dintr-însa din ajunul Bobotezei până la odovania praznicului (14 ianuarie). De asemenea, se mai poate bea în zile de post mai aspru sau la unele sărbători, cu binecuvântarea preotului duhovnic. Îndeosebi cei opriți de la împărtășire se pot mângâia luând agheasmă și apoi anafură. Când ne împărtășim, agheasma se ia după împărtășanie, iar când luăm numai anafură, agheasma se ia înainte de anafură, după cum se arată în cartea Liturgica specială a părintelui prof. dr. Ene Braniște.

Sursa: pr. prof. Ene Braniște, Liturgica specială, Editura Lumea Credinței, București, 2008, pp. 374-375.

Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului