Cuvântul agheasmă în limba greacă înseamnă apă sfințită. După importanţa şi modul ei de întrebuinţare, agheasma este de două feluri: Agheasmă Mare şi Agheasmă Mică.

În Biserica Ortodoxă, în ajunul şi în ziua sărbătorii Botezului Domnu­lui (5 şi 6 ianuarie), se oficiază Sfin­ţirea cea Mare a apei, numită şi Agheasma Mare. Această slujbă se săvârşeşte doar în aceste zile ale Bobotezei. Se numeşte Sfinţirea cea Mare a apei deoarece apa sfinţită de sărbătoarea Bobotezei, conform „Învățăturii de credință creș­tină ortodoxă”, are o putere deosebită, fiind sfinţită printr-o îndoită chemare a Sfântului Duh în cursul rugăciunii de sfinţire, iar sfinţirea are loc în ziua în care Mântuitorul a sfinţit apele, botezându-Se în Iordan.

Efectele Aghesmei Mari le arată însăşi rânduiala slujbei, îndeosebi textul ecteniei şi al rugăciunii de sfinţire, unde preotul se roagă: „Şi-i dă ei harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe dânsa izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtare a puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească. Ca toţi cei ce se vor stropi şi vor gusta dintr-însa să o aibă spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă…”.

De aceea, Agheasma Mare se păstrează nestricată vreme îndelungată, rămânând tot aşa de proaspătă, de curată şi de bună la gust ca atunci când a fost scoasă din izvor, fapt pe care îl remarcă, din vechime, Sfinţii Părinţi şi scriitorii bisericeşti. O parte din ea se păstrează în Biserică, într-un vas anume (vasul de aghiasmă, numit şi aghiasmatar), şi e folosită de preot la o mulţime de slujbe (ierurgii). Cu dânsa preoţii stropesc casele credincioşilor şi pe cei ai casei, în ajunul Bobotezei.

Cu Agheasma Mare se stropesc toate persoanele şi lucrurile care trebuie să fie exorcizate, curăţite şi binecuvântate sau sfinţite, ca de pildă, rânduiala la curăţirea fântânii spurcate, la vasul cel spurcat, la binecuvântarea şi sfinţirea prapurilor, la sfinţirea Crucii şi a troiţelor, a clopotului, a vaselor şi a veşmintelor bisericeşti ş.a. În unele părţi (ca de exemplu prin Bucovina şi Transilvania) există obiceiul de a stropi cu aghiasmă şi trupurile celor răposaţi, pentru ca astfel sufletele lor să se înfăţişeze sfinţite la Înfricoşătoarea Judecată.

Agheasma Mare e folosită, de asemenea, de către arhiereu la sfinţirea bisericilor, a antimiselor, a Sfântului şi Marelui Mir ş.a. În casele credincioşilor, Aghiasma se păstrează la loc de cinste, în vase curate, în care se pune de obicei un fir de busuioc. (…) Se obişnuieşte să se guste dintr-însa din  ajunul Bobotezei până la odovania praznicului (14 ianuarie). De asemenea, se mai poate bea în zile de post mai aspru sau la unele sărbători, cu binecuvântarea preotului duhovnic. Îndeosebi cei opriţi de la împărtăşire se pot mângâia luând Agheasmă şi apoi anafură. Când ne împărtăşim, Agheasma se ia după împărtăşanie, iar când luăm numai anafura, Agheasma se ia înainte de anafură, după cum se arată în cartea Liturgica specială a părintelui prof. dr. Ene Braniște.

Sursa: pr. prof. Ene Braniște, Liturgica specială, Editura Lumea Credinței, București, 2008, pp. 374-375.

Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului