În rândurile care urmează propun o scurtă prezentare a volumului Mistagogia și învățătura lui Gheronda Iosif Vatopedinul, semnat de Efrem Vatopedinul. Cartea se înscrie firesc în continuitatea lucrării Gheronda Iosif Vatopedinul – un surâs din veșnicie, apărută tot sub semnătura părintelui stareț Efrem, oferind o aprofundare a învățăturii și experienței duhovnicești a unuia dintre marii părinți ai Athosului contemporan
Ucenic al sfântului Iosif Isihastul, de la care a deprins taina și lucrarea rugăciunii inimii, părintele Iosif Vatopedinul devine el însuși un om încercat în adâncurile rugăciunii. Din această experiență se nasc povățuiri prețioase, oferite celor care doresc să pătrundă în adevărata școală a rugăciunii.
Din punct de vedere al structurii, cartea este alcătuită din două mari părți. În prima parte, autorul tâlcuiește și prezintă în detaliu învățătura Cuviosului Iosif despre rugăciune, împletind-o cu pagini biografice care scot la lumină momente esențiale din viața sa lăuntrică, marcate de o neîntreruptă lucrare a rugăciunii. Partea a doua cuprinde rugăciuni rostite spontan de Gheronda Iosif în timpul sinaxelor sau păstrate în corespondența sa cu fiii duhovnicești, texte simple, vii, care poartă amprenta unei experiențe duhovnicești autentice.
Din perspectiva conținutului, cartea este prețioasă în întregimea ei: prima parte prin bogăția învățăturilor oferite, iar a doua prin faptul că poate fi folosită ca o adevărată carte de rugăciune. De aceea, întregul ei conținut ar merita prezentat. Totuși, spațiul alocat rubricii noastre nu ne permite acest lucru, astfel că, în cele ce urmează, voi selecta câteva dintre învățăturile părintelui Iosif Vatopedinul, așa cum sunt ele surprinse în acest volum.
Așa cum se întâmplă în scrierile marilor isihaști, și în învățătura părintelui Iosif Vatopedinul accentul cade în mod constant pe trezvia minții. Pentru el, adevărata pocăință începe abia atunci când devenim atenți la mișcările lăuntrice ale minții noastre. În ceea ce privește cauzele împrăștierii, părintele Iosif identifică și menționează următoarele: „Gheronda știa din cercare cât de greu este să-ți păzești mintea neîmprăștiată. Fiindcă mintea, ca esență foarte fină, este în neîncetată mișcare. Este din fire curioasă … ea s-a obișnuit cu împrăștierea și nu se lasă înduplecată să stea în zăvorârea la care o silim prin rugăciune … De asemenea, semnele harului nu vin pe loc, ci sunt așteptate prin credință, în vreme ce semnele înșelării sunt imediate și vădite … pe de altă parte stările noastre apăsătoare și schimbările neașteptate ce intervin în dispoziția noastră nu lasă mintea să rămână la locul ei, ci este cuprinsă de visare, se împrăștie și făurește închipuiri”(p. 29) Cu toate acestea cel care își dorește o viață de rugăciune, se poate ridica deasupra lor: „pentru a ne tămădui de toate acestea trebuie să stăruim în rugăciune” (p. 29).
Părintele vede începutul adunării în sine în atenția acordată fiecărui cuvânt al rugăciunii, înțelegând sensul fiecăruia atunci când rugăciunea este citită: „eu citesc puțin din pravilă și mă silesc să urmăresc cuvintele. Și cât folos aflu! Citesc puțin șoptit . Când citim în gând atenția fuge repede … Niciodată să nu citiți ceva fără să înțelegeți, fără ca minte voastră să fie la cele ce citiți. De aici începe paza minții ”(p. 37).
În ceea ce privește Rugăciunea lui Iisus, părintele nu punea accent pe metode sau tehnici. În învățătura sa, primordiale sunt stăruința și harul: „părintele voia ca nevoitorul să-și deschidă și să-și dăruiască toată inima, toată ființa sa lui Hristos și să stăruie în rugăciune, în chemarea Numelui dumnezeiesc. Spunea că este cu neputință ca Hristos să fie chemat si să nu-și arate harul Său, să nu dea rugăciune celui ce se roagă, și că însuși harul lui Dumnezeu îl va învăța pe rugător cum să se roage” (p. 103).
Prin înțelepciunea și simplitatea ei, cartea se dovedește deosebit de folositoare pentru oricine caută o viață lăuntrică mai adâncă. Este o lectură care nu doar informează, ci așază și îndrumă. Să avem parte de rugăciunile părintelui Iosif Vatopedinul și de rodul lor în viața noastră.
Pr. Grigore-Toma SOMEȘAN
