Elena Farago (29 martie 1878 – 4 ianuarie 1954)

Elena Farago vine pe lume într-o familie înstărită de origine greacă, binecuvântă de Dumnezeu cu șapte copii. Elena, născută Paximade, vede lumina zilei la data de 29 martie 1878 în Bârlad. Deși conform acestor câteva date biografice am putea spune că poeta a avut o copilărie fericită, realitatea a fost cu totul alta. După moartea prematură a mamei sale, Elena, fiind cel dintâi născut al familiei, a preluat responsabilitatea creșterii celorlalți șase frați ai ei.

Au urmat doar cinci ani de liniște întrucât în anul 1895 frații Paximade rămân orfani și de tată. Acesta a fost un moment crucial în viața fiecăruia dintre ei deoarece aveau să fie împărțiți fiecare pe la rude.

Elena Farago urmează școala în satul natal, iar apoi începe să frecventeze cursuri la două pensioane renumite din acea vreme, însă este nevoită să-și întrerupă studiile pentru a se putea îngriji de frații ei. Din nefericire, treptat, copiii familiei Paximade își vor pierde și trei dintre frați.

În anul 1896, orfană de ambii părinți, tânăra scriitoare va fi diagnosticată cu anemie, eveniment care determină mutarea sa în capitala București pentru a putea fi internată în spital. Ulterior, după externarea din Spitalul Colțea, Elena Farago se va angaja ca guvernantă la familia dramaturgului Ion Luca Caragiale. Aici are ocazia de a întâlni nume mari ale literaturii din acea vreme, întâlniri în urma cărora ia naștere, treptat, cea care va avea să fie renumita Elena Farago, considerată drept cea mai mare poetă din vremea sa.

În timpul acestor ani în care s-a îngrijit de copiii lui Caragiale, Elena Paximade îl cunoaște pe renumitul economist Francisc Farago cu care se va și căsători câțiva ani mai târziu. După căsătorie, în anul 1905, această mare scriitoare se va muta definitiv alături de soțul său la Craiova. Aici va începe să publice, cea dintâi poezie a sa care a văzut lumina tiparului fiind „Gândul Trudiților” în ziarul România muncitoare. Elena realizează, de asemenea, un reportaj și mai multe epigrame pe care le semnează cu pseudonimul „Fatma” la care va renunța abia la stăruințele bunului prieten și sfătuitor Nicolae Iorga.

Mamă devotată și literat de seamă, inspirată din universul pueril al celor doi copii, Elena Farago va începe să scrie literatură pentru copii, băiatul său Mihnea și fetița Cocuța reprezentând adevărate izvoare de putere, nădejde, răbdare și motivație.

Pentru întreaga operă, Elena Farago va primi nenumărate premii și distincții de-a lungul vieții printre care și Premiul Internațional „Femina” obținut în anul 1924.

Elena Farago trece la cele veșnice la data de 4 ianuarie 1954 în urma unei grele și îndelungate suferințe.

 

Resurse:

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Elena Farago (29 martie 1878 - 4 ianuarie 1954)
Loading
/
Se împlinesc 111 ani de la naşterea Părintelui Arsenie Boca

Se împlinesc 111 ani de la naşterea Părintelui Arsenie Boca

Se împlinesc 111 ani de la naşterea unuia dintre marii duhovnici români ai secolului trecut: Părintele Arsenie Boca. De-a lungul timpului, acesta a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop. Teolog, pictor și duhovnic,...

Sf. Mc. Petroniu, ocrotitor spiritual pentru Episcopul Sălajului

Sf. Mc. Petroniu, ocrotitor spiritual pentru Episcopul Sălajului

Episcopul Sălajului  își serbează onomastica în ziua de cinstire a Sfântului Mucenic Petroniu, un martir care a suferit chinuri cumplite pentru credința în Hristos în secolul II, pe timpul împăratului roman Adrian. Episcopul Petroniu Sa s-a născut în 30 noiembrie 1965...

Iuliu Hațieganu (n. 14 aprilie 1885 – 4 septembrie 1959)

Iuliu Hațieganu (n. 14 aprilie 1885 – 4 septembrie 1959)

„Medicina este ştiinţa şi conştiinţa încălzite de iubire faţă de oameni” spunea medicul, profesorul și academicianul clujean Iuliu Hațieganu. S-a născut la 14 aprilie 1885 în satul Dârja din comuna Panticeu și a copilărit în comuna Cojocna. A făcut studiile primare în...

Mareșalul Constantin Prezan (27 ianuarie 1861-27 august 1943)

Mareșalul Constantin Prezan (27 ianuarie 1861-27 august 1943)

Personalitatea zilei de 27 august este renumitul mareșal Constantin Prezan. Acesta s-a născut la data de 27 ianuarie 1861 în comuna Butimanu, aflată în prezent în județul Dâmbovița. Constantin Prezan a fost un militar de elită, erou al Marelui Război de Reîntregire...

NICOLAE STEINHARDT (29 iulie 1912 – 30 martie 1989)

NICOLAE STEINHARDT (29 iulie 1912 – 30 martie 1989)

La data de 29 iulie 1912, într-o mică comună din vecinătatea Bucureștiului, vede lumina zilei Nicu-Aurelian Steinhardt, viitorul scriitor, critic literar și duhovnic de excepție. Mediul familial în care acesta a crescut a fost unul propice unei frumoase dezvoltări,...